13.3 C
București
luni, 20 mai 2024
AcasăSpecialNegocieri esuate intre patronat si sindicalistii combinatului "TMK"

Negocieri esuate intre patronat si sindicalistii combinatului “TMK”

Negocierile salariale dintre sindicalisti si patronatul combinatului “TMK” Resita au esuat. Presedintele Sindicatului “Vatra” din cadrul societatii, Iancu Muhu, a spus ca patronii au venit cu propunerea ca salariul minim pe ramura siderurgica sa creasca cu 25 RON si sa se ajunga astfel la o remuneratie de 470 RON, oferta neacceptata, insa, de o parte dintre salariati.
Muhu a afirmat ca acest lucru nu este posibil atata timp cat acum la Resita salariul minim este de 560 RON. El a marturisit ca va demisiona din Comisia de Negociere, daca ceilalti lideri de sindicat nu vor ajunge la un acord in favoarea siderurgistilor.
Urmatoarea runda de negocieri salariale va avea loc peste 10 zile. Saptamana trecuta, Biroul Executiv al Federatiei Sindicale a Siderurgistilor din Metalurgie a adoptat noul statut de functionare, iar luna viitoare va fi convocat Consiliul General pentru a se alege noul presedinte, precum si vicepresedintii acestei structuri.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă