Plecarea Monicai Lovinescu dintre cei vii ma lasa in doliu. Pe parcursul multor decenii, i-am fost ascultator devotat, coleg si… sef. Un ascultator singuratic si infrigurat in fata unui aparat de radio; un coleg plin de admiratie si veneratie; un sef intimidat de coplesitoarea ei personalitate si timorat de teama ca ar putea gresi in vreun fel fata de ea.
Cand am vizitat-o ultima oara la Paris, acum cativa ani, Monica era in pat, intr-o conditie fizica precara, dar volubila si articulata ca intotdeauna. si Virgil Ierunca mai traia, fizic parea chiar intr-o stare mai buna decat sotia lui. Am depanat cateva amintiri comune, am vorbit despre ce mai reprezenta pentru romani Europa Libera dupa caderea comunismului si despre dosarele Securitatii pe care le cercetam. A amintit ce i-au facut securistii ei si familiei, i-a cerut lui Virgil sa-mi povesteasca despre cel trimis sa-l omoare pe el. Amandoi se intrebau daca vom afla vreodata adevarul despre crimele de la Europa Libera. La sfarsit, mi-au cerut sa fac tot posibilul sa obtin declasificarea dosarului Monicai de la serviciile secrete comuniste.
Ne-am despartit mai repede decat mi-as fi dorit, dar Monica nu putea intretine conversatii prea lungi si era oricum in asteptarea sorei de caritate ce urma sa-i faca un tratament. Am coborat cu Virgil in biblioteca, vestita si imensa lor biblioteca. El era foarte abatut din cauza starii Monicai si-mi spunea ca asculta multa muzica, singura lui alinare. Ii era ciuda ca starea Monicai era mai severa decat a lui si gasea ca era o mare nedreptate. Destinul a "indreptat" nedreptatea, Virgil plecand dintre cei vii inaintea ei.
A vorbi cu Monica insemna de cele mai multe ori a asculta. si era o mare placere sa o asculti. In ultima vizita, vocea ii era ceva mai stinsa decat cea pe care am auzit-o in prima mea vizita, prin 1986, si in a doua, in 1989 (un an in care, aflandu-ma la München ca director al departamentului, am vorbit de multe ori la telefon). Nu mai spun cat de departe era de acea voce care rasunase ani si ani la microfonul Europei Libere. O voce stindard, o voce cu autoritate pentru ascultatorii postului. si una ce starnea ingrijorarea si mania securistilor si a sefilor lor cei mari. Nu mai vorbesc de culturnicii si acolitii lor din randul intelectualitatii. Am citit intr-unul din dosarele de la Securitate lamentarile scriitorului Eugen Barbu:
"Politica noastra culturala, domnule, nu mai este facuta la Comitetul Central, ci la Europa Libera. Nu mai putem tacea, trebuie s-o spunem pe sleau", exclama exasperatul scriitor prin 1982, daca memoria nu ma insala.
Europa Libera insemna, pentru un cerc larg de ascultatori, intr-o considerabila masura, Monica Lovinescu. Numele ei s-a identificat adesea cu cel al Europei Libere, aproape la fel ca numele lui Noel Bernard. Adversitatea pe care o avea Securitatea fata de Monica era pe masura. Cine nu-si aminteste agresiunea careia i-a cazut victima? Nu prea-i placea sa vorbeasca despre acele violente. Cand am rugat-o sa-mi povesteasca mai pe larg, s-a scuzat si m-a trimis la descrierile ei din carti. O mare si oarecum inexplicabila pudoare m-a impiedicat sa ma uit in dosarul ei de la Securitate. Cand am inceput sa cercetez aceste dosare, am luat o decizie sa nu le consult pe cele ale unor colegi in viata. Dar Monica m-a rugat in mod expres sa o fac, mi-a trimis chiar o delegatie pentru a o prezenta la CNSAS. si totusi, nu am indraznit.
La telefon era mai intotdeauna grabita. Discutiile erau scurte si la obiect. Obiectul, desigur, era, de cele mai multe ori, ce, cum, cand si pe ce tema va scrie. Ca director, regulamentul imi cerea sa citesc contributiile ei si sa le dau OK-ul pentru transmitere la radio. Erau insa texte definitive, care nu suportau corecturi sau adaugiri. Asa ca semnatura mea era o simpla formalitate.
Prin 1992, daca-mi amintesc bine, emisiunile postului s-au redus, in raport cu reducerea bugetului. Eu nu mai eram la München, ma intorsesem la Washington de peste doi ani. Printre primele programe ale departamentului romanesc ce urmau a fi eliminate se gaseau si cele de la Paris. Toate protestele venite din departament si de la ascultatori avizati nu au facut nici o impresie asupra managementului american. Atunci, din mai multe parti, am primit solicitari sa intervin la Washington, fiind probabil considerat mai versat ori chiar mai influent in cercurile din capitala americana. Am argumentat cu toata vigoarea si convingerea pe oriunde am ajuns in locuri de decizie. Imi amintesc de o discutie aprinsa cu presedintele de atunci al Europei Libere, Gene Pell, in care incercam sa-l conving ca fara Monica Lovinescu si programele din Paris Europa Libera isi va pierde un segment important de ascultatori. El mi-a replicat ca nu Monica era vizata, ci intregul birou din Paris al postului. si, in conditiile date, nu putea face nimic. Am apelat la niste cunostinte din Congresul Statelor Unite, de la care am primit raspunsul ca forurile legislative nu pot dicta conducerii Europei Libere in materie de detalii bugetare sau administrative.
Istoria lucreaza foarte ciudat. Comunistii au facut planuri variate si minutios elaborate de a o indeparta pe Monica Lovinescu de la Europa Libera. Ani de zile au incercat, dar nu au reusit. Cine ar fi putut sa intrevada ca vocea Monicai Lovinescu va inceta sa mai fie auzita pe undele Europei Libere tocmai cand romanii si intreaga lume celebrau caderea comunismului? O eroare a destinului, cum ar fi spus Virgil Ierunca.
Nestor Ratesh este jurnalist, fost director al Radio Europa Libera
