Poetului Mircea Dinescu îi apare un poem în cartea omagială „Floarea darurilor“, un volum colectiv ce cuprinde scrierile a 262 de poeţi dedicate preşedintelui Republicii Socialiste România Nicolae Ceauşescu. Lucrarea va fi scoasă la licitaţie sâmbătă de Casa Artmark, cu preţul de pornire de 29.000 de euro.
Contactându-l pe scriitorul Mircea Dinescu am aflat şi noi în sfârşit răspunsul la o întrebare care revenea obsesiv pe vremuri în timpul orelor de română: „Ce a vrut să spună poetul?“. Conform declaraţiei sale, poetul a vrut să-şi bată joc de omagiu şi de cel omagiat. „Prin poemul meu «Grâu păzit de maci» din volumul «Proprietarul de poduri» am făcut mişto de comunişti. «Poetul dacă doarme netulburat în flori / Treziţi-l voi prieteni, căci vin secerători / Cu palme înroşite ascunse printre maci / Dacă eu tac, tu mâine n-ai nici un drept să taci.»
Despre ce vorbesc eu acolo? Exact despre comuniştii care vin să strângă de gât poetul. Nu e nici pe departe un omagiu, ci o înjurătură. E drept că apar în volumul ăla în compania unor celebri mâncători de căcat, dar asta e. I-am tras-o lu’ nea Nicu, în volum omagial! Sunt mândru de asta!“ Referitor la modul cum se scriau în Epoca de Aur volumele omagiale, poetul Florin Iaru ne-a povestit: „În anii ’80 eu lucram la Cartea Românească. Cum pe 26 ianuarie era ziua lui Ceauşescu, deja de pe 24 venea omul de la partid să vadă volumul omagial. Trebuie spus că erau două feluri de autori: unii care spărgeau cu această ocazie uşile editurilor cu capul, fiind în stare să şi plătească pentru a le apărea numele în volumele omagiale, iar alţii care se lăsau mai greu, mai ales numele grele. Partidul avea nevoie de poeţi mari, nu de râmători. Numai că poeţii importanţi nu prea voiau să le apară numele în asemenea porcării. Şi, dacă priviţi cu atenţie, veţi vedea că Omagiile erau scrise mai ales de poeţi de eşalonul doi sau trei.
În ceea ce priveşte însă anul 1974, cel în care a apărut volumul la care vă referiţi, nu uitaţi că pe vremea aceea Ceauşescu era considerat încă un erou al poporului. În 1968 luase atitudine împotriva invadării Cehoslovaciei de către Uniunea Sovietică şi atunci până şi disidenţi de renume, precum Paul Goma, au crezut în el. Au existat şi cazuri de foşti deţinuţi politici care au început să publice în revistele literare. E drept că începuseră deja să se mai schimbe lucrurile, dar Ceauşescu era încă bine privit de intelectuali. Mircea Dinescu avea doar 24 de ani atunci. Ce puteai să-i ceri? Poate el chiar credea că dacă Ceauşescu a devenit preşedinte, gata, o să începem să ne luptăm cu ruşii“.
Prozatorul Cristian Teodorescu îşi aminteşte că politrucii care venea să le ceară texte omagiale scriitorilor îşi însoţeau solicitările de promisiuni sau de ameninţări voalate. „Beneficiile celor care acceptau să scrie laude către patrie, partid şi conducător se vedeau mai târziu. Fie publicai mai uşor, cenzura mai închidea ochii pe ici-pe colo, fie ţi se dădea voie să călătoreşti în străinătate. Dacă refuzai, aşa cum am făcut eu, de pildă, dar nu sunt nici pe departe singurul, ţi se atrăgea atenţia că nu e bine, că partidul va lua măsuri, dar mie, în afară de faptul că nu mi s-a dat paşaportul să plec la un moment dat când am primit o bursă, nu mi s-a întâmplat nimic. Dar asta era mai spre sfârşitul anilor ’80. În ’74, Ceauşescu era încă bine privit de scriitorime. Mulţi când i-au auzit celebrul discurs antisovietic din 1968 din Piaţa Palatului şi-au zis: «Ăsta e omul!». Unii s-au lăsat păcăliţi mult şi bine, alţii şi-au revenit mai repede. Primul care a ieşit de sub vraja discursului lui Ceauşescu a fost Laurenţiu Ulici, care spunea mereu: «Băieţi, astâmpăraţi-vă, că ăsta minte!».E posibil deci ca în 1974 unii poeţi să fi crezut încă în mitul lui Ceauşescu patriotul, dar mai târziu cei care au fost de acord să scrie compuneri din astea omagiale ştiau foarte bine şi pentru cine şi de ce o fac. În anii ’80 nu mai aveau nici o scuză. Se mai întâmpla însă câteodată să apară în câte o antologie din asta fără ştirea autorului câte o poezie de dragoste care să fie trecută drept patriotică, iar atunci unii înghiţeau găluşca, alţii, mai curajoşi, făceau scandal.“
