Microclimatul din cameră constituie una din premisele succesului creşterii plantelor ornamentale. Factorii de mediu de care trebuie să dispună plantele decorative atunci când sunt aşezate în cadrul spaţiilor locuite sunt: lumina, apa, aerul, căldura şi hrana. Ideal ar fi ca aceştia să corespundă fiecărei specii, într-un raport optim unul faţă de celălalt, în funcţie de anotimp.
Reacţia plantelor la noile condiţii oferite poate fi pozitivă – se simt bine, se dezvoltă, au culori vesele şi proaspete – sau, dimpotrivă, nu sunt de acord cu locul în care sunt puse, iar atunci îngălbenesc, sunt lipsite de vlagă, se alungesc, frunzele se micşorează, creşterea încetează, apar boli şi, în final, se distrug.
Lumina
Nevoile faţă de lumină diferă foarte mult în funcţie de locul de origine. Speciile care provin din pădurile tropicale (ferigi, begonii, filodendroni, ospidistra) sunt obişnuite cu umbra deasă a arborilor şi, drept urmare, se feresc de soarele direct, preferând camerele cu lumină filtrată de perdeaua de la fereastră.
Cele mai multe plante de cameră iubesc locurile luminoase, dar fără să fie atinse direct de razele soarelui, mai ales la orele amiezii. Pot suporta 1-2 h de soare direct, care le accentuează culorile şi le face mai frumoase, aşa cum e cazul ficusului, dracenei, crotonului.
Cunoscându-se faptul că iarna, plantele au nevoie de lumină abundentă, aşezarea lor în spaţii închise se va face întotdeauna în locurile cele mai luminoase. Nevoia de lumină a plantelor este demonstrată şi de faptul că vârfurile lăstarilor se îndreaptă întotdeauna spre sursa de lumină, fapt pentru care cele mai multe sunt fie înclinate, fie strâmbe. Pentru aplanarea acestui inconvenient, uneori se practică în mod eronat rotirea completă a ghiveciului, lucru care nu le prieşte plantelor. În schimb, ghiveciul poate fi rotit câte puţin, din aproape în aproape, până la realizarea rotirii cu 180˚. Există însă câteva specii care nu suportă deloc această metodă, reacţionând prin căderea bobocilor, florilor şi chiar a frunzelor. Un exemplu foarte cunoscut este cel al cactusului denumit crăciunel sau „nu mă deranja”, Zygocactus Truncatus. În mod asemănător se întâmplă cu florile de la azalee, camelie şi gardenie, care nu au pedicele, fiind prinse direct pe lăstari şi neavând libertate de mişcare. Plantele cu flori ornamentale necesită o cantitate mai mare de lumină decât cele cu frunze ornamentale.
Culoarea frunzelor este influenţată de lumină. Speciile cu frunzele colorate altfel decât verde necesită mai multă lumină, iar frunzele colorate în verde intens sunt mai tolerante la umbră. Intensitatea luminii de care pot beneficia plantele de cameră variază în funcţie de anotimp, de orientarea ferestrelor faţă de punctele cardinale, de distanţa faţă de fereastră, de prezenţa perdelelor, mobilierului, tapetului de pe pereţi etc. De obicei, lumina naturală pătrunde în cameră prin ferestre, care sunt amplasate, de regulă, pe un singur perete.
Ferestrele cu orientare vestică şi estică permit poziţionarea cu o bună toleranţă a unui număr mare de plante. Ferestrele sudice primesc multă lumină şi, odată cu ea, căldura care în timpul zilei poate fi dăunătoare prin supraîncălzire şi suprailuminare.
Lumina venită dinspre nord este suficientă numai unui anumit număr de plante, ceea ce determină folosirea iluminatului artificial pentru crearea condiţiilor optime de creştere şi dezvoltare.
În plus, odată cu îndepărtarea de fereastră, are loc o diminuare puternică a luminii. Dacă se mai iau în calcul perdelele şi mobilierul, care absorb o bună parte din lumină, se ajunge uneori la valori limită pentru plante, de numai 2 m distanţă de fereastră. Locurile cele mai întunecate, numite unghiuri moarte, sunt părţile laterale ale ferestrei. Între cele două unghiuri ale ferestrei pot fi diferenţe majore. Prin urmare, jumătatea din dreapta a ferestrei orientată spre vest primeşte mai multă lumină decât cea din stânga. Situaţia este însă inversă în cazul unei ferestre orientate spre sud.
