13.3 C
București
luni, 20 mai 2024
AcasăSpecialMeleşcanu, SIE: Instabilitatea în zonă şi minoritatea românească, principalele preocupări legate de...

Meleşcanu, SIE: Instabilitatea în zonă şi minoritatea românească, principalele preocupări legate de Ucraina

Orice instabilitate „ne plasează într-o zonă geografică nesigură, ceea ce înseamnă scumpirea creditelor”, iar România este preocupată de ceea ce se întâmplă în apropierea frontierelor sale, a declarat marţi directorul Serviciului de Informaţii Externe (SIE), Teodor Meleşcanu, citat de Mediafax, la o întâlnire cu membrii Comisiei parlamentare de control al activităţii SIE.

Directorul SIE a mai spus că România este preocupată de ceea ce se întâmplă în Ucraina, pentru că are o minoritate importantă în această zonă. „Dar nu e vorba de teamă, ci de preocupare, nu e vorba de a interveni în aceste probleme, ci de dorinţa noastră de a ne promova poziţiile de principii, inclusiv cele referitoare la plasarea unităţii şi parcursului european, deci dreptului pe care-l are fiecare popor de a-şi alege parcursul pe care-l consideră cel mai potrivit în materie de politică internă”, a adăugat el.

Meleşcanu a precizat că a răspuns invitaţiei comisiei parlamentare, tema fiind legată de „modul în care Serviciul poate îndeplini cu mijloacele pe care le are sarcinile care-i revin în acestă perioadă”.

„Comisia este doritoare să aibă asigurări despre toate problemele de importanţă majoră pentru România ale acestei zone, care ne sunt foarte apropiate. Suntem capabili şi în măsură să ne facem treaba. Am încercat să spunem foarte clar aceste lucruri şi mai ales să solicităm şi în continuare sprijinul pe care l-am avut din partea comisiei pentru realizarea atribuţiilor care ne revin nouă ca serviciu din punct de vedere al furnizării de informaţii pentru decidenţii politici”, a explicat Meleşcanu.

Preşedintele Comisiei SIE, Mihăiţă Calimente, a declarat că România este interesată de stabilitatea Ucrainei, de minoritatea românească din această ţară, dar şi de ceea ce se întâmplă în Republica Moldova.

„Ceea ce se întâmplă în Republica Moldova, mai ales că acolo vor fi şi alegeri în acest an, este foarte important şi ne dorim ca parcursul european al Moldovei să fie impecabil, să nu existe conflicte interne, să nu existe tendinţe separatiste, încât Republica Moldova să păşească pe calea pe care s-a angajat să fie”, a spus preşedintele Comisiei SIE.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă