4.9 C
București
luni, 2 decembrie 2024
AcasăSpecialMatteo Renzi susţine că Summitul european de la Bratislava ar fi fost...

Matteo Renzi susţine că Summitul european de la Bratislava ar fi fost o ocazie pierdută

Summitul informal al statelor membre ale Uniunii Europene, fără Marea Britanie, care a avut loc vineri la Bratislava a fost 'o ocazie pierdută', a afirmat premierul italian Matteo Renzi într-un interviu apărut duminică în cotidianul Corriere della Sera, în care el se declară dezamăgit în special de președintele francez Francois Hollande și de cancelarul german Angela Merkel, transmite AFP, conform Agerpres.

 
Întrebat despre absența sa de la conferința de presă comună susținută vineri de liderii francez și german, Renzi a spus că nu are 'nicio problemă' cu Hollande și Merkel.
 
Însă "a face o conferință de presă în care nu spunem nimic nu este visul vieți mele", a adăugat el în acest interviu care continuă în linia afirmațiilor dure făcute sâmbătă într-o conferință la Florența.
 
Iar dacă președintele francez și cancelarul german "vor să își petreacă după-amiaza scriind documente fără suflet și fără orizont, o pot face și singuri", a mai spus el.
 
Cei trei lideri s-au întâlnit totuși, într-o atmosferă extrem de amicală, la sfârșitul lunii august în Mediterana, în largul micii insule italiene Ventotene, cu ocazia unei reuniuni tripartite menită a pregăti summitul de la Bratislava.
 
Însă Matteo Renzi nu și-a ascuns dezamăgirea în interviul apărut duminică. "I-am invitat la Ventotene pentru a construi un parcurs, nu pentru a admira priveliștea sau a mânca pește", a afirmat premierul italian.
 
Renzi se declară dezamăgit în special de lipsa rezultatelor în privința problemei imigrației. "Nu putem lăsa ca problema imigrației să explodeze din cauza incapacității Europei", a subliniat el, ironizând apoi Uniunea Europeană, care "construiește în același timp, cu miliarde, un nou sediu pentru Consiliul European" la Bruxelles.
Cele mai citite

Eroul cu ligamentul rupt! Riqui Puig, decisiv pentru LA Galaxy, deși accidentat grav

Riqui Puig, fost jucător al Barcelonei, a jucat mai bine de 30 de minute cu o ruptură a ligamentului încrucișat anterior, oferind o pasă...

Horoscop 3 decembrie 2024. Balanțele au nevoie de relaxarea azi

Horoscop 3 decembrie 2024. Pe măsură ce ne apropiem de mijlocul săptămânii, astrele oferă fiecare semn zodiacal un moment de reflecție și oportunități de...

A crescut numărul SRL-urilor și PFA-urilor care au intrat în insolvenţă

Numărul firmelor și persoanelor fizice autorizate (PFA) care au intrat în insolvență în perioada ianuarie-octombrie 2024 a ajuns la 5.896, marcând o creștere de...
Ultima oră
Pe aceeași temă