22.4 C
București
luni, 17 iunie 2024
AcasăSpecialMarea Britanie a prezentat un buget de austeritate " dur, dar corect"

Marea Britanie a prezentat un buget de austeritate ” dur, dar corect”

Ministrul de finanţe al Marii Britanii a prezentat marţi bugetul Marii Britanii, un plan ce prevede creşterea taxelor şi reducerea cheltuielilor, relatează CNN, potrivit NewsIn.

George Osborne a spus că planul “vizează decisiv reducerea datoriei-record” a ţării. “Plăteşte pentru trecut şi face planuri pentru viitor. Da, este dur, dar este şi corect”, a subliniat el.

Ministrul de finanţe a prezentat marţi, în Parlament, bugetul Marii Britanii. Deşi economia britanică este în revenire, cu o creştere estimată pentru acest an de 1,3%, prognozele pentru 2011 au devenit mai prudente, iar noul guvern condus de David Cameron intenţionează să adopte o serie de măsuri de austeritate pentru a reduce deficitul bugetar, unul dintre cele mai mari din Uniunea Europeană.

Consecinţele acestor măsuri a putea genera proteste masive, cu atât mai mult cu cât ele vor fi combinate cu creşteri de taxe pentru milioane de familii din Marea Britanie. Osborne a subliniat, însă, că numai astfel de acţiuni pot duce la scăderea deficitului ţării, estimat la 11% din PIB.

Bugetul anunţat marţi va prevedea ajutoare sociale reduse, salarii îngheţate pentru bugetari, contribuţii mărite către fondul de pensie, taxe pe profit mărite cu până la 40%, şi o taxă pe valoare adăugată ce ar putea ajunge până la 20%, faţă de actualul 17,5%.

Băncile vor plăti şi ele taxe mai mari şi vor fi supravegheate mult mai îndeaproape de către Banca Centrală a Angliei.

Pe de altă parte, aproape un milion dintre britanicii cu venituri mici vor fi scutiţi de taxa pe venit şi se va renunţa la creşterea contribuţiilor la asigurările sociale, anunţată de fostul guvern laburist.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă