19.1 C
București
miercuri, 22 mai 2024
AcasăSpecialMAE: 14 români implicaţi în accidentul din Franţa repatriaţi până acum,3 pleacă...

MAE: 14 români implicaţi în accidentul din Franţa repatriaţi până acum,3 pleacă miercuri spre România

MAE precizează că până în prezent au fost repatriate 14 persoane implicate în accidentul rutier produs duminică în Franţa şi că miercuri au fost externaţi 5 cetăţeni români, dintre care 3 vor pleca spre România în cursul serii, ceilalţi 2 urmând să fie repatriaţi după externarea copilului lor, potrivit Mediafax.

 

“Ministerul Afacerilor Externe, prin intermediul Ambasadei României la Paris şi a Consulatului General al României la Marsilia, continuă să acorde sprijinul necesar cetăţenilor români implicaţi în accidentul rutier care a avut loc duminică, 2 septembrie 2012, pe autostrada A8, localitatea Vidauban (lângă Marsilia). Până în prezent au fost repatriate 14 persoane. În cursul zilei de astăzi (miercuri – n.r.) au fost externaţi 5 cetăţeni români, dintre care 3 vor pleca către România în cursul acestei seri, iar ceilalţi 2 urmează să fie repatriaţi după externarea copilului minor”, se arată într-un comunicat al MAE.

Potrivit sursei citate, reprezentanţii Consulatului General al României la Marsilia şi consulul onorific al României la Nisa au vizitat pe parcursul întregii zile de 4 septembrie toate victimele internate în spitalele din regiune, acordând asistenţă consulară şi umanitară.

“Persoanele externate au primit ajutorul Crucii Roşii şi au fost însoţite de reprezentanţii diplomatici şi ai comunităţii româneşti din regiune către locul de îmbarcare în autocar sau către spitalele unde aveau membri ai familiei”, se mai arată în comunicat.

De asemenea, acestea au fost ajutate să îşi recupereze bagajele de la Jandarmerie şi li s-a facilitat luarea legăturii cu familia din România sau din Spania, adaugă MAE, care precizează că va reveni cu amănunte pe măsură ce acestea vor deveni disponibile.

Accidentul a avut loc, duminică, la ora 9.30 (10.30, ora României) pe autostrada A8, pe sensul Nisa – Aix-en-Provence, în apropierea localităţii Vidauban, unde un autocar cu români a intrat pe contrasens şi s-a răsturnat, probabil după explozia unei anvelope.

În urma accidentului, un copil a decedat, iar alte 42 de persoane au fost rănite.

Autocarul implicat în accident efectua o cursă de linie, cu cetăţeni români care veneau din Spania şi se îndreptau către România.

Cele mai citite

Bătaie în Parlament: Florin Roman, bătut de Dan Vîlceanu -VIDEO

Au apărut primele imagini cu bătaia din Parlament, între Dan Vîlceanu şi Florin Roman, care a avut loc în antecamera sălii de plen, în...

Benjamin Netanyahu este „dezgustat” de mandatul de arestare cerut de către procurorul-şef al CPI Karim Khan

Premierul israelian Benjamin Netanyahu anunţă luni că ”respinge cu dezgust” mandate de arestare cerute de către procurorul-şef Curţii Penale Internaţionale (CPI) Karim Khan, atât...

Marcel Ciolacu despre altercația dintre Florin Roman și Dan Vîlceanu: E de cascadorii râsului

Premierul Marcel Ciolacu a declarat marți, în cadrul conferinței de presă de la Ankara, despre bătaia din Parlament între doi foști miniștri PNL, Florin...
Ultima oră
Pe aceeași temă