20.6 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăSpecialMachu Picchu: staţiunea montană preferată a nobilimii incaşe

Machu Picchu: staţiunea montană preferată a nobilimii incaşe

Machu Picchu sau „oraşul pierdut” este cu siguranţă cel mai cunoscut simbol al imperiului Incaş. Machu Picchu se află în valea Urubamba din Peru, la aproximativ 70 kilometri de Cusco, şi a intrat în atenţia întregii lumi după 1911, când a fost redescoperit de un grup de arheologi americani, după ce secole de-a rândul a fost dat uitării.

Se spune că oraşul a fost construit la mijlocul secolului al cincisprezecelea şi servea ca staţiune montană pentru nobilimea incaşă. Existau aici temple şi palate, statui şi monumente dedicate zeităţilor incaşe şi curţi unde locuiau slujitorii.

Niciodată în oraş nu erau mai mulţi de 1.000 de locuitori, iar în timpul sezonului ploios, când nobilimea nu călca prin aceste locuri, numărul rezidenţilor permanenţi nu depăşea 100. Aşadar, staţiunea montană a incaşilor este în zilele noastre cel mai important sit arheologic din America de Sud şi cu adevărat cea mai vizitată atracţie turistică.

Din 1983 a devenit zonă protejată de UNESCO, organizaţie care astăzi încearcă să ia măsuri pentru prevenirea distrugerii de către turişti a acestui loc – în 2010 aproape 1.000.000 de turişti au vizitat Machu Picchu.

Şi iată ce au admirat aici. Complexul era împărţit în vremurile bune în trei zone: zona sacră, zona oamenilor de rând şi zona preoţilor şi a nobilimii. În zona sacră pot fi văzute Templul Culorilor, Intihuatana şi Camera cu trei ferestre, toate dedicate lui Inti, zeul soarelui şi zeitatea incaşă supremă. În zona nobilimii sunt casele în care stăteau nobilii, adevărate palate având camere trapezoidale, iar zona populară era cea în care locuiau servitorii.

De asemenea, mai exista aici Mausoleul monumental, o statuie cioplită în piatră, goală pe interior şi care era folosită pentru ritualuri şi sacrificii.

Stilul arhitectonic incaş este folosit pretutindeni aici, reprezentat prin ziduri de piatră construite din blocuri perfect îmbinate. Se spune că incaşii nu au folosit niciodată roata şi până în zilele noastre e imposibil de explicat cum au fost deplasate aceste blocuri imense de piatră. Părerea unanimă este ca s-a folosit forţa umană pentru a le impinge pe planuri înclinate.

Complexul Machu Picchu fascinează turistul prin cele peste 140 de construcţii şi peste 100 de rânduri de trepte, majoritatea săpate în blocuri compacte de granit. De asemenea, de interes istoric şi arheologic sunt sistemele de irigaţii şi drumurile construite de incaşi.

Cum ajungeţi La Machu Picchu? Destul de simplu sau de complicat, depinde cum vedeţi un zbor de câteva ore până într-o capitală europeană după care altul de vreo 15 ore până în Lima sau La Paz (Bolivia), urmate de un zbor mai scurt până la Cusco.

Pentru Peru cetăţenii români nu au nevoie de viză. În 2007, Machu Picchu a fost inclus printre cele şapte noi minuni ale lumii.

Cele mai citite

CNAIR va prelua de la Primăria Lugoj construirea unui nou rutier pe centura orașului

CNAIR va construi cu fonduri europene un nod rutier pe DN 6 Centura Lugoj la intersecția cu DJ 680 (lângă producătorul de piese auto...

Scenă în aer liber în curtea interioară a Primăriei Capitalei

Curtea interioară a Primăriei Capitalei se va transforma, sâmbătă, într-o scenă în aer liber, unde vor răsuna melodii celebre din muzica ușoară românească, balade...

Allen Coliban(USR) îl provoacă pe George Scripcaru(PNL-PSD) la o dezbatere privind viitorul Brașovului

Primarul USR al Braşovului, Allen Coliban, care candidează pentru un nou mandat, l-a provocat, sâmbătă, la o dezbatere privind viitorul oraşului pe principalul său...
Ultima oră
Pe aceeași temă