Atacantul argentinian al echipei FC Barcelona, Lionel Messi, a declarat, marţi, după ce a marcat toate golurile formaţiei sale în meciul cu Arsenal, scor 4-1, în Liga Campionilor, că el şi coechipierii săi trebuie să muncească în continuare şi să câştige partida cu Real Madrid, informează AFP monitorizată de Mediafax.
„Sunt foarte fericit pentru această victorie, dar trebuie să muncim în continuare. Ne aşteaptă un meci foarte important. Sâmbătă, trebuie să câştigăm jocul cu Real Madrid, fie şi la doar un gol diferenţă”, a spus Messi.
Echipa FC Barcelona s-a calificat în semifinalele Ligii Campionilor, eliminând formaţia engleză Arsenal Londra, cu scorul general 6-3. Gruparea spaniolă a câştigat, marţi, pe teren propriu, manşa secundă cu scorul de 4-1, iar atacantul argentinian Lionel Messi a marcat toate cele patru goluri ale formaţiei gazdă, în minutele 21, 37, 42 şi 88. Messi a devenit al şaselea jucător care înregistrează o astfel de performanţă în Liga Campionilor.
Partida Real Madrid – FC Barcelona, din cadrul etapei a XXXI-a a campionatului spaniol, se va disputa sâmbătă, de la ora 23.00 (ora României). În tur, FC Barcelona a câştigat cu scorul de 1-0. Cu opt etape înainte de finalul campionatului, cele două formaţii au acelaşi număr de puncte, 77, echipa din capitală fiind lider, cu un golaveraj mai bun (+57, faţă de +56 ).