21.6 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăSpecialLiderul Al-Qaeda salută victoria asupra SUA şi înlăturarea "despoţilor" arabi

Liderul Al-Qaeda salută victoria asupra SUA şi înlăturarea “despoţilor” arabi

Liderul Al-Qaeda, Ayman al-Zawahiri, salută înlăturarea de la putere a “despoţilor” arabi şi victoria asupra “stăpânilor lor din America”, într-o nouă înregistrare video difuzată marţi seara, relatează ABC News, citat de Mediafax.

“(Osama ben Laden) a atacat America în centrul ei în cele mai mari atacuri de la Pearl Harbor”, a declarat Zawahiri într-o înregistrare video de 13 minute, difuzată marţi seara de un site de promovare a jihadului.

El numeşte Statele Unite “simbolul crimei în istoria umanităţii”, afirmând că acestea au fost “învinse în Irak şi nevoite să se retragă”, la fel cum “au fost învinse în Afganistan, de unde au început să se retragă”.

Purtând un turban de culoare albă şi stând într-un fotoliu, fără arma pe care o ţinea alături în mesajele precedente, Zawahiri a calificat schimbările de regim din Libia, Tunisia şi Egipt drept înfrângeri ale Statelor Unite.

Acesta este cel de-al şaselea mesaj pe care Zawahiri l-a publicat de la moartea fondatorului Al-Qaeda Osama ben Laden, într-un raid al forţelor speciale americane, în mai, şi al patrulea de la preluarea conducerii grupării, în iunie.

Zawahiri, în vârstă de 60 de ani, este un medic egiptean care a ajutat la înfiinţarea Al-Qaida împreună cu ben Laden, prin fuziunea grupării acestuia din urmă cu Jihadul Islamic Egiptean.

Cele mai citite

VIDEO. “Țeapa” luată de Cristina Cioran. Cum a pierdut 100.000 de euro

Cristina Cioran, actriță și vedetă TV, a dezvăluit recent o experiență financiară dureroasă, în care a pierdut toți banii pe care îi economisise pentru...

Max Verstappen obține a 59-a victorie din cariera sa în Campionatului Mondial de Formula 1

Pilotul olandez Max Verstappen, reprezentând echipa Red Bull, a câștigat Marele Premiu al regiunii Emilia Romagna, desfășurat duminică la Imola, Italia. Aceasta reprezintă a...

Ucraina a scufundat în Marea Neagră încă o navă rusească, tip vânător de mine

Un atac al Ucrainei a scufundat în Marea Neagră încă o navă rusească, Kovrovets, de tip vânător de mine, a anunțat Comandamentul Flotei din...
Ultima oră
Pe aceeași temă