24.8 C
București
luni, 17 iunie 2024
AcasăSpecialLa Brisbane, în Australia

La Brisbane, în Australia

La Dolce Vita este un lanţ de cafenele inventat de o familie de italieni imigranţi. Bunicul, tatăl şi fiul sunt implicaţi toţi în afacerea familiei şi se spune că la ei poţi bea cel mai bun espresso, dar şi cel mai bun capucino din Brisbane. Primăvara o dă în vară în emisfera sudică.

 

Brisbane este capitala statului Queensland, din vestul Australiei, şi totodată al treilea oraş ca mărime de pe continent. O cafea tare pe terasa de la Dolce Vita este absolut necesară, după zborul lung pe care a trebuit să-l înduraţi până acolo. De la Bucureşti cel mai simplu se ajunge cu o escală în Dubai. Puteţi zbura cu Tarom până la Dubai şi de acolo direct în Emirate. Şi tot se adună 24 de ore în aer. Alte trasee, de regulă, implică mai mut de două escale (de obicei Hong Kong sau Singapore). Oricum am lua-o, e tare departe. Deci, după ce v-aţi refăcut nivelul de energie cu o cafea bună, e momentul să o luaţi din loc şi să începeţi explorarea.

Veniţi fiind de la frig, primul drum care trebuie făcut e spre Sunshine Coast. Nu rataţi pe traseu Glasshouse Mountains sau grădina zoologică din Brisbane. Sau luaţi-o înspre Gold Coast, drum presărat cu tentaţii gen Movie World, Dream World, Wet’n’wild sau o oprire mai lungă la Sanctuary Cove, de unde puteţi închiria o house­boat – care este exact ceea ce scrie, adică o casă plutitoare. Timp de 3-4 zile puteţi să navigaţi pe canale, să faceţi baie, plajă sau să pescuiţi. Şi dacă sunteţi cu adevărat fani pescuit, atunci Gold Coast este paradisul vostru. Mai precis The Spit, un ponton ce înaintează în mare un kilometru, înţesat de pescari amatori sau profesionişti. Ajunşi în Australia fără echi­pament de pescuit? No problem. Tot ce vă este necesar, de la undiţe până la momeală găsiţi la micile magazine de pe ponton care, de altfel, vând de toate, de la mâncare şi băutură până la ţigări şi suveniruri. Răbdare şi tutun pentru peştele cel mare pe care puteţi chiar să-l gătiţi la cină, fie la res­taurantul hotelului unde staţi, fie la unul de pe plajă… în funcţie de cât de foame vă este.

Brisbane nu înseamnă doar plajă, mare şi soare, deşi pentru aceste trei lucruri aţi bătut atâta drum din iarna europeană. Sunt destule locuri în oraş ce meri­tă văzute, admirate şi pozate. Şi fiindcă veni vorba de poze, în Australia ies cele mai bune poze de pe lume. Acel ceva în plus e dat de lumina unică şi de cerul incredibil de albastru. Suiţi până la Mount Coot-tha Lookut şi cu o bere în mână admiraţi panorama oraşului. Daţi o tură prin grădina botanică pentru cele mai exotice plante de pe faţa pământului, iar când nu mai puteţi de foame daţi buzna la The Breakfast Creek Hotel, unde se spune că au cea mai bună friptură din oraş. Iar dacă plănuiţi o noapte de cluburi asezonată cu băutură din belşug, vă sfătuiesc să prin­deţi câteva ore de somn de după-amiază.

În ultimii ani Brisbane s-a schimbat destul de mult (în bine) în ceea ce
pri­veşte oferta de entertainment nocturn. Cel mai frecventat pub este The Bel­gian Bar pe Edward St în centru (bere importată din Belgia, nu foarte ieftină). La fel de cunoscut este şi pubul de la Chalk Hotel din Woolloongabba. Dacă vreţi însă să vă pierdeţi în oferte tentante, locul unde trebuie să ajungeţi este West End in Melbourne Street – după cum spun localicii: very posh restaurants, bars and cafes, very nice. Şi înainte de a trece la cluburi puteţi încerca un cocktail fin la Jade Buddha sau la Sienna Bar, ambele în centru, după care săriţi într-un taxi şi luaţi-o spre Valley – noua capitală a cluburilor de noapte din Brisbane. Cireaşa de pe tort este The Met, însă sunt tone de mici localuri de-a lungul străzii Brunswick – fiecare cu specificul lui.

Iar dacă nu vă plac cluburile şi ieşirile zgomotoase în oraş (australienii stiu să petreacă!), puteţi fie să faceţi shopping până târziu în noapte, fie la unul din marile mall-uri fie la pieţele tra­diţio­na­le din cartierele locuite de asiatici, însă recomandarea mea personală este să vă re­laxaţi, cu un pahar de şampanie în mâ­nă în lounge-ul de la Hotel Emporium, în timp ce în fundal cineva cântă la pian. Şi lucrul acesta trebuie să-l faceţi măcar o dată pe durata sejurului în Australia: doar o dată ajunge omul pentru primă dată în ţara cangurilor şi o celebrare a acestei rea­li­zări se impune.

Cele mai citite

Donald Trump a participat la o slujbă religioasă, alături de persoanele de culoare

În weekend, Donald Trump, împreună cu o serie de republicani, a participat la o slujbă religioasă într-o biserică din Detroit, cu enoriași de culoare. ...

BACALAUREAT 2024. Luni are loc proba de limba și literatura română 

Peste 134.000 de candidaţi înscrişi la examenul de Bacalaureat, sesiunea iunie - iulie 2024, susţin luni prima probă la Limba şi literatura română -...

Trei membri de vârf ai NATO transmit un mesaj comun. SUA, Canada și Marea Britanie vor contracara imixtiunile Rusiei în Republica Moldova

Departamentul de Stat al SUA a difuzat un mesaj comun, din partea guvernelor Statelor Unite, Canadei și Marii Britanii, care subliniază că aceste trei...
Ultima oră
Pe aceeași temă