21.6 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăSpecialKlaus Iohannis loveşte din nou în guvernarea USL

Klaus Iohannis loveşte din nou în guvernarea USL

Primarul Sibiului este nemulţumit că bugetul alocat judeţului de la bugetul de stat a scăzut în loc să crească, în ciuda faptului că la conducerea Consiliului Judeţean se află un membru USL.

Lăudat în multe rânduri de către conducerea USL, primarul Sibiului, Klaus Iohannis, se transformă într-unul dintre cei mai aprigi adversari ai actualei alianţe de la guvernare. Edilul sibian îşi face un obicei în a critica tot mai multe măsuri venite dinspre Bucureşti, care afectează în primul rând Sibiul, iar după ce săptămâna trecută s-a luat de ministerul Turismului, ieri a intrat în vizor cel al Finanţelor. Potrivit anexelor publicate de acest minister la proiectul bugetului de stat pe 2013, judeţul Sibiu se află în coada clasamentului alocărilor de bani, atât la împărţirea sumelor pentru echilibrarea bugetelor locale, cât şi la cele pentru cheltuielile cu drumurile judeţene şi comunale.

Astfel, deşi preşedinţia Consiliului Judeţean Sibiu este asigurată de către un membru USL, Ioan Cindrea, acest judeţ nu a intrat deloc în preferinţele Guvernului, iar primul supărat pentru acest lucru este primarul Sibiului, Klaus Iohannis. “Probabil că aşa se vede judeţul Sibiu de acolo de unde se face bugetul. E un lucru interesant pentru că, timp de opt ani, atât cât a fost Martin Botesch preşedintele Consiliului Judeţean Sibiu, au existat de fiecare dată voci care au susţinut că Forumul German nu este nici cu puterea, nici cu opoziţia şi de-aia nu primim bani. Acum, când USL a înlocuit FDGR la şefia acestei instituţii, în loc să avem o creştere, avem o reducere a banilor. Eu nu pot să explic aceste lucruri, doar le constat şi cred că alţii trebuie să dea explicaţii”, a declarat Iohannis.

Alegerile nu au adus nimic nou

Pentru edilul sibian dezamăgirea este cu atât mai mare cu cât, odată cu deznodământul de la alegerile locale de anul trecut, coroborat cu faptul că USL a rămas la guvernare şi după scrutinul parlamentar, acesta se aştepta ca judeţul Sibiu să fie privit mult mai bine de la Bucureşti. “Sincer, eu m-am aşteptat să creştem în ierarhie, nu să scădem şi, probabil, aşa s-au aşteptat şi cei care au votat cum au votat”, a mai spus primarul sibian. În clasamentul alocărilor de bani de la bugetul de stat pentru echilibrarea bugetelor locale, Sibiul se află pe locul 39, cu 26,1 milioane de lei, iar la capitolul bani pentru drumurile judeţene şi comunale, judeţul ardelean ocupă poziţia a 29-a şi va beneficia de 7,37 milioane de lei. Interesant este că, în ambele clasamente, Sibiul este depăşit de Alba sau Arad, două dintre judeţele în care PDL se află la şefia Consiliilor Judeţene, dar şi de Cluj, acolo unde Emil Boc, primarul municipiului Cluj-Napoca, reprezintă opozantul numărul unu al Guvernului Ponta. Judeţele aflate în preferinţele guvernării USL sunt cele din Moldova, acolo unde Suceava va primi cei mai mulţi bani pentru echilibrarea bugetelor locale, 86,8 milioane, urmat de Botoşani, Iaşi şi Neamţ, care se vor alege, fiecare, cu peste 55 de milioane de lei. La capitolul alocării de bani pentru modernizarea drumurilor judeţene şi comunale, Hunedoara se află în capul listei, cu 16 milioane de lei, urmat de Argeş şi Bihor, cu 15,8, respectiv 13,4 milioane de lei.

Iohannis versus USL

După ce primarul Sibiului, Klaus Iohannis, a fost propus, fără succes, premierul României de către liderul PNL, Crin Antonescu, relaţiile între edilul sibian şi nou-formata alianţă USL au început să scârţie tot mai tare. Considerat un apropiat al tandemului Ponta-Antonescu, Iohannis s-a delimitat de cei doi politicieni şi a reacţionat de fiecare dată când USL a încercat să defavorizeze Sibiul, indiferent că a fost vorba de alegeri locale sau de un târg de turism, cum a fost cazul săptămâna trecută. Una dintre puţinele dăţi în care Guvernul Ponta a primit cu adevărat laudele lui Iohannis a fost când taxele şi impozitele locale au putut fi majorate cu 16%.

Redacția
Redacțiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Ucraina a scufundat în Marea Neagră încă o navă rusească, tip vânător de mine

Un atac al Ucrainei a scufundat în Marea Neagră încă o navă rusească, Kovrovets, de tip vânător de mine, a anunțat Comandamentul Flotei din...

Gabriela Firea promite aeroportul București Sud

Gabriela Firea, candidatul PSD la funcția de primar general al Capitalei, promite că va construi aeroportul București Sud, în cazul în care va fi...

Oamenii legii au descoperit aproximativ 6.000 de litri de motorină în urma unor percheziții domiciliare

La data de 17 mai 2024, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, sub coordonarea procurorilor...
Ultima oră
Pe aceeași temă