12.4 C
București
marți, 21 mai 2024
AcasăSpecialKit VELUX pentru realizarea finisajului interior

Kit VELUX pentru realizarea finisajului interior

Începând cu luna septembrie gama de produse VELUX se măreşte cu încă un produs de montaj – kitul pentru realizarea finisajului interior. Acesta asigură realizarea corectă şi rapidă a finisajului de gipscarton din jurul ferestrelor de mansardă, astfel încât cantitatea de lumină naturală care pătrunde prin fereastră să fie maximă.

Este binecunoscut faptul că mansardele se numără printre cele mai atractive spaţii de locuit, datorită planurilor înclinate, amenajărilor atipice şi ferestrelor de mansardă care le pun în lumină. Dar ele îşi pot pierde farmecul dacă nu sunt corect amenajate, iar cantitatea de lumină este insuficientă.

De aceea, compania VELUX, lider de piaţă pe segmentul ferestrelor de mansardă şi care deţine în acest moment cea mai vastă gamă de produse şi accesorii pentru acestea, propune consumatorilor un produs complementar, venit în completarea produselor izolatoare pentru montaj: kitul pentru realizarea finisajului interior.

Finisajul interior corect în jurul ferestrelor de mansardă trebuie să fie orizontal în partea de sus şi vertical în partea de jos pentru a asigura distribuţia eficientă a luminii. În plus, odată cu amplasarea corpurilor de încălzire sub ferestre, în cazul finisajului interior corect se asigură buna circulaţie a aerului cald pe întreaga suprafaţă vitrată şi se previne apariţia condensului.

Kitul VELUX pentru finisajul interior conţine profile metalice telescopice pentru fixarea plăcilor de gipscarton de jur împrejurul ferestrei dar şi o folie barieră de vapori pentru protecţia structurii interioare din jurul ferestrelor de mansardă.

”Ne dorim să oferim clienţilor noştri soluţii complete de montaj, iar toamna aceasta aducem în prim plan produsele complementare montajului. Finisajul interior incorect, tip ’’cutie”, este din păcate foarte des întâlnit în mansardele amenajate în România iar pe lângă un aspect inestetic, principalul efect este reducerea considerabilă a cantităţii de lumină care pătrunde în interior.

Kitul pentru realizarea corectă a finisajului din jurul ferestrei de mansardă rezolvă această problemă totodată estetică şi funcţională iar clienţii beneficiază de aceste avantaje la un preţ corect!”, declară Noemi Ritea – General Manager – VELUX România.

“Deoarece acest nou produs are încorporată folia barieră de vapori VELUX BBX, este o investiţie ce aduce beneficii pe termen lung oricărei locuinţe, eliminând apariţia punţilor termice şi a condensului şi reducând considerabil factura la energia termică.” spune Andrei Dărîngă, Service Manager – VELUX România.

Produsul se potriveşte perfect tuturor dimensiunilor ferestrelor de mansardă VELUX, pentru orice pantă şi grosime a acoperişului datorită sistemului de profile metalice telescopice. Este disponibil la comandă începând cu data de 15 septembrie în toate magazinele distribuitorilor autorizaţi VELUX din ţară şi din Republica Moldova. 

Cele mai citite

Poliția ungară l-a arestat pe căpitanul unei nave implicată într-o coliziune pe Dunăre

Poliţia ungară a anunţat luni că l-a arestat pe căpitanul unei nave de croazieră sub pavilion elveţian implicată într-o coliziune pe Dunăre cu o...

Cristian Vasilcoiu, secretar de stat Ministerul Muncii: Proiectul privind salariul minim prevede că nu vor exista diminuări salariale

Proiectul privind salariul minim prevede că nu vor exista diminuări salariale iar formula care va fi stabilită va ţine cont, printre altele, de nivelul...

Zelenski critică lentoarea deciziilor aliaților occidentali privind ajutorul pentru Ucraina

Aliaților occidentali le ia prea mult timp pentru a lua decizii cheie privind sprijinul militar pentru Ucraina, a declarat președintele Volodimir Zelenski într-un interviu...
Ultima oră
Pe aceeași temă