24.8 C
București
vineri, 7 iunie 2024
AcasăSpecialJudecătorul Nicușor Maldea, de la Tribunalul Caraș Severin, arestat preventiv, pentru o...

Judecătorul Nicușor Maldea, de la Tribunalul Caraș Severin, arestat preventiv, pentru o mită de 80.000 euro

Judecătorul Nicuşor Maldea, de la Tribunalul Caraş Severin, a fost arestat preventiv, de magistraţii Curţii de Apel Bucureşti, fiind acuzat că a primit 80.000 de euro pentru a admite cererile de intrare în faliment formulate de două firme.

Judecătorul de la Tribunalul Caraş Severin a fost audiat, miercuri şi joi, de procurorii DIICOT în dosarul în care este suspectat că a primit 80.000 de euro pentru a admite cererile de intrare în faliment formulate de două societăţi comerciale.

Judecătorul a declarat, miercuri, după ce a fost audiat, că dacă i s-a permis să plece, înseamnă că nu sunt adevărate acuzaţiile.

"Am dat declaraţii în faţa Parchetului, nu vă pot spune mai mult, dar domnul procuror de caz a considerat că pot să plec. Am în continuare calitate de suspect, dar atât", a spus judecătorul Nicuşor Maldea.

Anchetatorii au reţinut patru lichidatori judiciari şi au cerut, la Curtea de Apel Bucureşti, arestarea preventivă a acestora. Instanţa a decis, joi, ca lichidatorii Ion I. Tudor, Ion M. Tudor, Loredana Berar şi Călin Oancea să fie arestaţi pentru 30 de zile. Decizia dată de magistraţii Curţii de Apel Bucureşti nu este definitivă.

Totodată, procurorii DIICOT au luat măsura controlului judiciar faţă de alte patru persoane, complici în acest dosar, au mai arătat sursele citate.

Procurorii DIICOT fac cercetări în acest dosar faţă de un grup infracţional suspectat de evaziune fiscală, spălare de bani, bancrută frauduloasă, luare de mită, abuz în serviciu şi fals intelectual.

Potrivit anchetatorilor, grupul a fost constituit în 2009, de lichidatorul judiciar Ion Tudor, iar gruparea a fost sprijinită şi de judecătorul Nicuşor Maldea, de la Secţia a II-a Civilă, de Contencios administrativ şi fiscal, care avea spre soluţionare dosare privind insolvenţa unor societăţi comerciale.

Cele mai citite

ÎCCJ a sesizat CCR asupra neconstituționalității interdicțiilor privind jocurile de noroc

Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au sesizat Curtea Constituţională pentru a se pronunţa asupra neconstituţionalităţii Legii pentru completarea Legii 286/2009...

Putin spune că Rusia nu urmăreește atacarea NATO

Preşedintele Federației Ruse, Vladimir Putin, a dat asigurări că ţara sa nu are "ambiţii imperiale" şi nu intenţionează să atace NATO."Nu căutaţi ceea ce...

Guvernul aprobă construirea unui spital în Sectorul 6, în subordinea Consiliului Local

Guvernul Ciolacu urmează să aprobe înființarea unui nou spital în Sectorul 6 al Capitalei, care va fi în subordinea Consiliului Local al Sectorului 6. Spitalul...
Ultima oră
Pe aceeași temă