Vizita liderului nord-coreean Kim Jong-il în China a complicat şi mai mult răspunsul Coreii de Sud cu privire la inculpatul probabil – Coreea de Nord – în procesul legat de scufundarea propriilor nave de război, Cheonan, pe 26 martie. Dezbaterea pe tema acestui răspuns este chiar mai complicată de faptul că scufundarea Cheonan nu pare a fi un eveniment de sine stătător, ci, într-adevăr, o dovadă a schimbării comportamentului general al Coreii de Nord. Coreea de Nord a devenit tot mai îndrăzneaţă şi mai impetuoasă de când s-a îmbolnăvit Kim (probabil din cauza unui accident vascular cerebral) în august 2008.
În trecut, liderii de top ai Coreii de Nord au calculat cu mai multă atenţie costurile şi beneficiile, atunci când au acţionat pentru a pune presiune asupra celorlalte state. Ei au jucat câte una dintre cărţile lor de „ameninţare” pe rând la un moment dat. Dar în aprilie-mai 2009, au renunţat la prudenţa diplomatică, lansând o rachetă cu rază lungă (precum şi diverse alte rachete) şi efectuând un al doilea test nuclear – totul doar în câteva săptămâni.
De îndată ce comunitatea internaţională a reacţionat, prin adoptarea Rezoluţiei 1.874 a Consiliului de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite, Coreea de Nord şi-a schimbat rapid tactica şi a început să se apropie de Statele Unite şi Coreea de Sud. Autorităţile au eliberat doi jurnalişti americani şi un lucrător din Coreea de Sud, care fuseseră arestaţi în august 2009 sub acuzaţia că au încălcat legea nord-coreeană. Dar când conducătorii regimului nord-coreean şi-au dat seama că diplomaţia politică nu a avut rezultatele aşteptate, au revenit la ostilitate. De data aceasta, autorităţile au îngheţat afacerile imobiliare ale Coreii de Sud din zona turistică Geumgang Mountain şi, cel mai grav dintre toate, au atacat navele Cheonan. Regimul a expediat chiar şi doi spioni la Seul, ca să îl asasineze pe Hwang Jang-yop, cel mai înalt oficial al Coreii de Nord, care a cerut azil politic în Coreea de Sud.
Cred că această schimbare a modelului de comportament al Coreii de Nord este profund legată de recentele schimbări fundamentale din ţară. În primul rând, Kim Jong-il şi al treilea fiu al acestuia, Kim Jong-un, au devenit probabil mult mai încrezători, ca urmare a transformării Coreii de Nord într-un stat nuclear de facto. Ei par să creadă că deţinerea de arme nucleare le oferă un spaţiu mult mai mare pentru îndrăzneala strategică şi tactică. La urma urmei, ei au obţinut ceea ce au vrut, în ciuda unei presiuni internaţionale enorme, şi chiar au reuşit să transfere tehnologia nucleară în Siria încă de acum mulţi ani, fără a fi pedepsiţi. Având în vedere o astfel de serie de jocuri de noroc de succes, de ce să fii timid?
A doua schimbare îl implică pe succesorul lui Kim. Noua îndrăzneală a Coreii de Nord ar putea reflecta dorinţa lui Kim Jong-il de a şlefui imaginea fiului său de 26 de ani Kim Jong-un ca un lider puternic. Sau poate că toate provocările care au urmat îmbolnăvirii lui Kim Jong-un au fost opera lui Kim Jong-ONU însuşi. Cu alte cuvinte, procesul de transfer de putere poate progresa mult mai repede decât oricine din afara Coreii de Nord ar fi putut ghici.
În cele din urmă, proasta gestionare pe termen lung şi sancţiunile internaţionale au împins economia nord-coreeană la un pas de colaps. Ca urmare, acest regim poate fi încercarea de a distrage atenţia oamenilor de la dificultăţile interne şi de a-i determina să se unească în spatele noului lider emergent.
Atacul asupra Cheonan ar putea să fi fost deosebit de util ca să întărească încrederea în forţa militară a regimului care a fost umilit în confruntarea cu marina sud-coreeană în apropierea Limitei de Nord din Marea de Vest în noiembrie 2009. Dar, în comparaţie cu factorii esenţiali discutaţi mai sus, cred că acesta este, probabil, un motiv secundar pentru atacul asupra Cheonan.
Problema este că toţi cei trei factori – îndrăzneala dată de armele nucleare, succesiunea la putere şi criza economică – vor continua să influenţeze comportamentul Coreii de Nord pentru moment. Fără un răspuns ferm şi coerent la nivel internaţional în legătură cu scufundarea Cheonan, aceste provocări nesăbuite nu numai că vor continua, dar este posibil să devină mai frecvente.
Astfel, Coreea de Sud şi comunitatea internaţională trebuie să răspundă cu fermitate. Un exerciţiu militar comun Coreea de Sud-SUA în apropiere de zona demilitarizată sau un exerciţiu comun antisubmarine la Limita de Nord ar trebui să fie luat în considerare. O rezoluţie a Consiliului de Securitate al ONU, care denunţă atacul brutal al Coreii de Nord asupra Cheonan, trebuie să fie o parte esenţială a oricărui răspuns diplomatic internaţional. Obligarea Coreii de Nord să plătească un cost ridicat pentru comportamentul agresiv ar trebui, de asemenea, să fie luată în considerare.
Toate aceste opţiuni sunt totuşi răspunsuri pe termen scurt şi nu vor fi probabil suficiente pentru a produce o modificare majoră în Coreea de Nord. O strategie pe termen lung este necesară pentru a face faţă acestei noi realităţi şi pentru a obţine o pace durabilă în Peninsula Coreeană.
Unul dintre mesajele pe care preşedintele chinez, Hu Jintao, i le-a transmis lui Kim Jong-il la summitul bilateral de pe 5 mai – în ceea ce priveşte necesitatea Coreii de Nord de a realiza reforme economice importante şi de a se deschide către lume – a oferit un indiciu în privinţa direcţiei de acţiune în viitor. Până în prezent, comunitatea internaţională s-a concentrat, în principal, pe reducerea imediată a puterii nucleare a Coreii de Nord. Dar această măsură tratează doar un simptom, nu cauza bolii. Este timpul pentru comunitatea internaţională – în special China, Rusia, SUA, Japonia şi Coreea de Sud – să dedice un efort diplomatic similar pentru a convinge şi a pune presiune pe Coreea de Nord să se reformeze şi să îşi deschidă economia către exterior.
Lumea trebuie să dezvolte o politică mai atent calibrată faţă de Coreea de Nord, care să vizeze simultan denuclearizarea şi reforma economică. Beneficiul adăugat unei astfel de abordări este că aceasta este mult mai probabil să obţină sprijinul Chinei decât cea din prezent, care se concentrează doar asupra denuclearizării.
