13.7 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăSpecialISU, parte civilă în procesul căpitanilor implicaţi în incendiul din Colectiv. Ce...

ISU, parte civilă în procesul căpitanilor implicaţi în incendiul din Colectiv. Ce despăgubiri solicită

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti-Ilfov s-a constituit parte civilă în procesul celor doi căpitani acuzaţi că au făcut controale în Colectiv, fără  lua măsurile legale, în privinţa respectării normelor de prevenire şi stingere a incendiilor (PSI). Mai mult, cere despăgubiri de 29.680 de lei, sumă ce reprezintă costurile pentru intervenţia efectuată în urma incendiului din clubul Colectiv, de la finalul lunii octombrie, precizează Mediafax.

Căpitanii Antonina Radu şi Petrică George Matei, de la ISU Bucureşti-Ilfov, arestaţi preventiv, au fost trimişi în judecată de DNA, în 4 decembrie, fiind acuzaţi că au făcut verificări în clubul Colectiv fără a lua măsurile legale în privința respectării normelor PSI.

“Prin încălcarea atribuțiilor de serviciu de către inculpații cpt. Radu Antonina și cpt. Matei George Petrică, la momentele controalelor efectuate la Clubul Colectiv aparținând SC Colectiv Club SRL, dar și prin efectuarea unor acte contrare atribuțiilor de serviciu în timpul programului de lucru, cei doi au creat premisele, în condițiile permiterii funcționării societății în lipsa autorizației pentru securitate la incendiu, producerii dezastrului din 30.10.2015, consecința fiind prejudicierea Inspectoratului pentru Situații de Urgență București-Ilfov cu suma de 29.680 lei, reprezentând costurile efectuate cu prilejul intervenției în urma incendiului de la data menționată, costuri constând în utilizarea autospecialelor de intervenție, precum și cheltuielile cu personalul implicat în intervenție”, se menţionează în rechizitoriu.

De asemenea, în cauză s-au constituit parte civilă şi părinţii uneia dintre victimele incendiului de la Colectiv, decedată pe 1 noiembrie, “apreciindu-se că una din urmările imediate produse prin săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu a fost lezarea dreptului la viaţă, fără a se menţiona cuantumul acestor pretenţii civile”.

“Prin aceleași fapte inculpații cpt. Radu Antonina și cpt. Matei George Petrică au adus atingere drepturilor și intereselor legitime ale unor persoane fizice și au manifestat dispreț față de garantarea dreptului constituțional la viață și integritate fizică și psihică așa cum este reglementat în cuprinsul art. 22 alin. 1 din Constituția României”, se menţionează în rechizitoriu.

Conform documentului citat, prin încălcarea atribuţiilor de serviciu de către căpitanii Antonina Radu şi Petrică George Matei, clubul Colectiv ar fi realizat un folos necuvenit în valoare de 62.298 lei, “reprezentând profitul net pe care societatea comercială l-a realizat în perioada ce interesează cauza”.

Pentru recuperarea prejudiciului de de 92.978 lei ( 29.680 lei reprezentând pagubă cauzată ISU Bucureşti- Ilfov, instituție subordonată I.G.S.U. și 62.298 de lei cuantumul folosului necuvenit obținut de SC Colectiv Club SRL ca urmare a ilicitului săvârșit de inculpați ), respectiv a sumei ce urmează a fi precizată de către părţile civile, procurorii anticorupţie au instituit sechestru asigurător asupra a două apartamente din Capitală aparţinând Antoninei Radu, respectiv lui Petrică George Matei.

Cei doi căpitani ISU au fost trimişi în judecată de DNA pentru abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit şi uzurpare a funcției, dacă funcționarul a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.

Conform anchetatorilor, în perioada septembrie 2014 – primăvara anului 2015, Antonina Radu și George Petrică Matei, în calitate de ofițeri inspectori în cadrul ISU București, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, cu bună știință nu și-au îndeplinit obligațiile ce decurgeau din conținutul prevederilor legale privind prevenirea și apărarea împotriva incendiilor, deși au luat cunoștință și au constatat faptul că SC Colectiv Club S.R.L. București desfășura activități specifice unui club fără a deține aviz/autorizație de securitate la incendiu.

Astfel, cei doi angajaţi ai ISU ar fi permis funcționarea în continuare a societății în condițiile constatate și nu au luat nicio măsură pentru intrarea în legalitate din acest punct de vedere, “aducându-se astfel atingere drepturilor și intereselor legitime ale mai multor persoane fizice și ale Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.”

Procurorii DNA susţin că, deşi au făcut mai multe deplasări la SC Colectiv Club SRL, Antonina Radu şi Petrică George Matei nu au întocmit niciun act de control, cu niciun prilej și nici nu au întreprins vreo măsură pentru ca societatea să fie luată în evidență de către ISU București, ca funcționând fără aviz sau autorizație de securitate la incendiu, așa cum erau obligați de actele normative ce reglementează activitatea în domeniu.

Mai mult, potrivit procurorilor, cei doi angajaţi ai ISU s-ar fi oferit să-i ajute pe patronii clubului cu întocmirea dosarului pentru obţinerea avizului PSI.

“Totodată în perioada septembrie 2014 – octombrie 2015, căpitan Radu Antonina și în perioada septembrie 2014 – 27 septembrie 2015, căpitan Matei George Petrică, în calitate de ofițeri – cadre militare ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență București – Ilfov, cu bună ştiinţă, în timp ce se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu, respectiv în control la S.C. Colectiv Club S.R.L. București, la punctul de lucru din mun. București, strada Tăbăcarilor, nr. 7, Sector 4, au întocmit în numele acestei societăți comerciale și pentru aceasta, mai multe documente referitoare la protecția împotriva incendiilor, respectiv plan de evacuare a persoanelor/bunurilor în caz de incendiu, dispoziție privind organizarea apărării împotriva incendiilor, dispoziţii de apărare împotriva incendiilor, fișe individuale de instructaj în domeniul situaţiilor de urgenţă, au instruit angajații societății în cauză pe linia securității la incendiu”, se arată în rechizitoriu.

Pe 10 noiembrie, Tribunalul Militar a decis arestarea lui George Matei şi plasarea în arest la domiciliu a Antoninei Radu, instanţa motivând în cazul acesteia că are în îngrijire o fiică de opt ani şi un frate de 42 de ani fără niciun venit, cu handicap psihiatric accentuat. Pe 14 noiembrie a fost însă arestată şi Antonina Radu, prin decizia definitivă a Curţii Militare de Apel.

În urma incendiului din 30 octombrie, de la clubul Colectiv, 60 de persoane au decedat şi alte aproximativ 150 au fost rănite şi internate în spitale din Capitală, ulterior unele dintre acestea fiind transferate la clinici din străinătate sau externate.

 

 

Cele mai citite

O rachetă rusească a rănit doi copii și trei adulți la Harkov

Doi copii şi trei adulţi au fost răniţi într-un atac aerian asupra oraşului Harkov. O rachetă lansată de ruşi a lovit o zonă rezidenţială....

Ministrul agriculturii din China, cercetat pentru nerespectarea prevederilor legii

Ministrul agriculturii din China este investigat pentru încălcarea legii și a disciplinei, a anunțat sâmbătă organismul de supraveghere anti-corupție al țării, potrivit Reuters. Tang Renjian,...

Producția de cărbune a scăzut

Producţia de cărbune net a României a totalizat, în primele trei luni ale acestui an, 511.600 tone echivalent petrol, fiind cu 11,6% mai mică...
Ultima oră
Pe aceeași temă