Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Ministerul Sanatatii combate tuberculoza la bebelusi cu vaccin expirat

In ciuda faptului ca Romania ocupa locul I in Europa la cele mai multe decese ale copiilor intre 1 si 3 ani din cauza formelor foarte grave de tuberculoza, Ministerul Sanatatii isi permite luxul sa foloseasca vaccin expirat pentru imunizarea ...

Share

Aida Danaila 0 comentarii

05.02.2010 - 00:00

In ciuda faptului ca Romania ocupa locul I in Europa la cele mai multe decese ale copiilor intre 1 si 3 ani din cauza formelor foarte grave de tuberculoza, Ministerul Sanatatii isi permite luxul sa foloseasca vaccin expirat pentru imunizarea bebelusilor. Vaccinul BCG (Bacil Calmette Guerin) a expirat din luna octombrie, maternitatile neprimind, din pacate, doze noi.

Unitatile medicale au primit insa un ordin de la centru, de la Ministerul Sanatatii, prin care li se transmitea ca pot folosi in continuare respectivul vaccin, chiar daca a iesit din termenul de valabilitate, pentru ca nu ar avea efecte adverse. Nu se stie insa daca mai are acelasi efect, caz in care vaccinarea bebelusilor s-a facut inutil. Cu alte cuvinte, scapa cine poate,  ca domnii de la MS au fost ocupati cu gripa porcina, deci Institutul Cantacuzino si-a concentrat mai toata activitatea de productie pe vaccintul Cantgrip si, mai nou, pe taxa fast-food. Paradoxal este insa ca din decembrie 2009 ar fi trebuit sa fie trimis de la Institutul Cantacuzino Bucuresti, cel care produce respectivul vaccin, un nou lot, lucru care insa nu s-a intamplat nici pana acum.


"Vaccinul nu mai este in termenul de valabilitate, a expirat anul trecut in octombrie, dar poate fi folosit in continuare pentru ca Institutul Cantacuzino a prelungit termenul de valabilitate. Au fost facute teste. Chiar daca expira, vaccinul nu poate face rau, pentru ca incet-incet, de fapt, substanta activa isi pierde eficacitatea. Autoritatea Nationala a Medicamentului, Ministerul Sanatatii si Institutul Cantacuzino au precizat ca vaccinul poate fi folosit in continuare", spune Gheorghe Preda, purtatorul de cuvant al Maternitatii Brasov, una dintre institutiile sanitare care au folosit doze expirate.


"Nu stiu care mai este acum situatia. Din ceea ce discutasem anul trecut cu profesorul Negut de la Institutul Cantacuzino, noul lot de vaccin trebuia sa intre in vigoare din decembrie 2009, deci se derula un nou contract. Impreuna am studiat tulpina pentru vaccin si ar fi trebuit produs un nou lot. Nu stiu care este eficienta vaccinului expirat, acest lucru il cunoaste doar producatorul. Tin sa subliniez insa ca aceasta vacinare este singura care se face obligatoriu la toti copiii cu varsta intre 4 si 8 zile pentru a impiedica formele foarte grave de tuberculoza, anume tuberculoza miliara, tuberculoza bronhopneumonica si meningoencefalita la copiii intre 1 si 3 ani. Acestea sunt cele mai grave forme, iar noi inca avem cele mai multe decese din Europa la copiii cu varsta intre 1 si 3 ani din cauza tuberculozei", ne-a declarat conf. dr. Marica Constantin de la Institutul de Pneumologie "Marius Nasta" din Bucuresti, expert OMS si fost coordonator al Programului National de Control al Tuberculozei.


Desi avem acest Program National de Control al Tuberculozei din anul 2002, inca suntem pe primul loc la decesul copiilor, pentru ca vaccinarea bebelusilor se face doar la nou-nascutii normoponderali, deci cei care au peste 2.500 de grame, la nastere, si imunizarea ar trebui facuta ulterior de medicii pediatri pana la varsta de sase luni. De asemenea, vaccinati de catre medicii pediatri ar trebui sa fie si bebelusii care au fost nascuti acasa, deci nasterea nu s-a produs la maternitate. Din pacate, vaccinarea in aceste cazuri nu prea se mai intampla, motiv pentru care si la acest capitol, la decese la copii din cauza TBC-ului, suntem fruntasii Europei.


Prelungirea, decisa ministerial si nou-nascutii din Maternitatea Spitalului Clinic Judetean de Urgenta Constanta sunt vaccinati impotriva turberculozei cu vaccinul expirat de cateva luni. Din punct de vedere legal, medicii nu fac absolut nimic gresit, din moment ce a fost prelungita perioada de valabilitate prin decizie ministeriala. Directorul adjunct al Directiei de Sanatate Publica Judeteana, dr. Mihaela Dinisov, a declarat ca, potrivit legislatiei, autoritatile sanitare pot face acest lucru. "Noi am primit de la minister aceasta hartie si ne-am conformat. Presupun ca serul este inca bun, altfel nu ne permiteau sa-l mai folosim", a precizat ea. La randul sau, seful Sectiei Maternitate, dr. Doinita Bucur, a spus ca ei vaccineaza pe sectie toti bebelusii care depasesc greutatea de 2.500 grame.

Citește totul despre:

Comentarii

loading...