Conflictul din Ucraina avantajează România, sugerează Iulian Fota, fost consilier prezidențial pentru probleme de securitate, argumentând că țara a primit un plus de securitate, iar economia românească nu a fost afectată de războiul din statul vecin.
În ceea ce-l privește pe George Simion, românul expulzat din Republica Moldova, Fota consideră această situație “foarte ciudată” și explică de ce Rusia “a obținut drept de veto” asupra statelor din Parteneriatul Estic, inclusiv asupra Republicii Moldova.
Nici liderii moldoveni nu mai merg cu entuziasm spre Occident, după cum observă fostul consilier de la Cotroceni: “Politicienii moldoveni au decis să-și finlandizeze singuri țara”. Pe de altă parte, subiectul unirii dintre România și R. Moldova este pus din nou pe tapet într-un moment “total nepotrivit”. Iulian Fota enumeră, în plus, patru motive care împiedică unirea dintre cele două țări.
Adjunctul secretarului general NATO, Alexander Vershbow, a spus zilele acestea că Vladimir Putin urmărește să restabilească influența Rusiei în Europa de Est. Cum s-ar putea întâmpla acest lucru?
I.F.: Cred că Rusia a obținut deja drept de veto asupra marilor decizii și asupra marilor transformări geopolitice din Europa de Est. Acest lucru este, însă, valabil doar pentru zonele aflate la est de Prut. Evident că Rusia și-ar dori să aibă mai multă influență și poate chiar drept de veto asupra deciziilor legate de soarta Europei Centrale, dar nu cred că Occidentul ar putea accepta așa ceva. Ce este sferă NATO rămâne sub umbrela Alianței. Pentru spațiul de la Est de Prut, Rusia a obținut însă drept de veto, inclusiv asupra Republicii Moldova.
Pe ce vă bazați această concluzie?
I.F.: Pe reacția Vestului la Acordurile Minsk 1 și 2. Să nu uităm că textul celui de-al doilea Acord de la Minsk este un text redactat la Moscova pe baza filosofiei de stat rusești și pus pe masă Franței și Germaniei, care au avut posibilitatea doar să-l amendeze pe ici, pe colo înainte de a-l accepta.
Deci Republica Moldova, Georgia și Ucraina vor rămâne în sfera de influență a Rusiei pentru o perioadă relativ lungă?
I.F.: Soarta Republicii Moldova, ca și cea a Georgiei, nu mai poate fi hotărâtă doar de cele două state sau doar în baza relațiilor lor cu Occidentul. În acest moment Rusia are un cuvânt de spus în privința viitorului lor cel puțin în proporție de 50%: o face deja de facto fiindcă prin conflictele înghețate controlează soarta acestor state, așa cum controlează soarta Ucrainei prin influența pe care o are în estul acestei țări și prin trupele trimise acolo.
Crimeea va rămâne de-acum încolo în posesia Rusiei? Occidentul s-a resemnat cu această realitate?
I.F.: Abordarea Occidentului față de Crimeea este similară cu cea față de Țările Baltice. În momentul în care URSS a anexat Țările Baltice, Occidentul a refuzat să recunoască această anexare și a așteptat o ocazie –ce-i drept, vreo 40 de ani pentru ca această ocazie să se ivească. Dar când ocazia s-a ivit, o data cu destrămarea URSS, a recunoscut statalitatea lor imediat.
Dincolo de faptul că anexarea Crimeii încalcă dreptul internațional, e o oarecare diferență între Crimeea care a aparținut, istoric vorbind, Rusiei, și statele Baltice, care doar pasager au fost sub dominația rușilor?
I.F.: Cred că Occidentul nu va recunoaște de jure această anexare; pe de altă parte, Vestul nu va mai pune, de facto, problema Crimeii pe agenda internațională, cel putin nu în următorii ani. În ultimul an problema Crimeii nu s-a aflat în centrul nici unei discuții dintre Occident și Rusia. Chestiunea Crimeei este închisă, cel puțin pe termen mediu. Fără să-i placă, Occidentul a înghițit anexarea Crimeii. În schimb, Rusia revine ca hegemon al Europei de Est și aceasta este principala ei victorie, nu numai faptul că a destabilizat Ucraina sau că a anexat Crimeea. Moscova a „scufundat” politica de lărgire a UE și NATO către Est. Cred că Rusia le va permite Georgiei, Ucrainei, R. Moldova cooperarea cu aceste entități, fiindcă nu este destul de puternică încât să întrerupă legăturile dintre aceste state și Occident și nici nu vrea să platească pentru ele, sa le asiste financiar. Este însă suficient de puternică încât să se opună acelor procese pe care nu le dorește.
În ultima vreme în Republica Moldova se reia tema unionistă, care în România s-a mai diminuat. Cui folosește entuziasmul legat de acest subiect manifesta la Chișinău?
I.F.: Nu văd o cale de unificare a R. Moldova cu România, în primul rând pentru că, după cum arată rezultatul ultimelor alegeri parlamentare, apetitul pentru unificare dincolo de Prut este destul de limitat. Demonstrațiile pe care le vedem la televizor sunt una, iar ceea ce ar presupune procesul de unificare este cu totul altceva. Dacă ne uităm în istorie, putem desprinde o matrice și vedea că nici unul dintre elementele pe care le-am avut în 1918, și care toate ne-au fost favorabile, astăzi nu le avem: 1) majoritatea populației din R.Moldova nu vrea, deci nu avem elementul de autodeterminare; 2) nu există sprijin în Occident pentru unire; 3) Rusia nu este slabă; 4) poate cel mai important unificarea cu R Moldova nu este politica oficială a statului român. Trebuie să ne aducem aminte că atunci când am aderat la NATO și la UE am înțeles condițiile acestei aderări și ne-am asumat printr-un gentlemen agreement respectarea tuturor granițelor țărilor din zonă. Noi nu suntem o țara revizionistă. Am fost invitați în NATO și UE pentru a face România mai bună, nu mai mare.
Dar în caz de forță majoră pentru R. Moldova, marile puteri vestice ar putea accepta unirea cu România?
I.F.: Nu văd care ar putea fi cazul de forță majoră, pentru că nu văd ca Republica Moldova să aibă în viitor probleme mari cu Rusia. Elita de la Chișinău a înțeles noua tendință din Europa de Est și s-a pliat deja pe ea. Aduceți-vă aminte cum a crescut politic Igor Dodon, liderul socialiștilor moldoveni: s-a dus la Moscova, s-a fotografiat cu președintele Putin, poza a fost pusă pe toate gardurile și a devenit un fel de “icoană”, care le-a adus pro-rușilor un rezultat electoral foarte bun. Acest lucru înseamnă că electoratul a optat pentru un curs mai prudent, fiindcă înainte de europenizare moldovenii se gândesc să-și păstreze statalitatea și integritatea teritorială. Deci Rusia nu are de ce să înceapă o relație de forță cu R. Moldova, pentru că deja Chișinăul răspunde cerințelor Moscovei. Dovadă că în ultimele săptămâni Rusia a luat decizii pozitive în sfera economică, inclusiv în ceea ce privește relaxarea embargoului. Sunt de părere că politicienii moldoveni au decis să-și finlandizeze singuri țara. Moldovenii fac acest lucru ținând cont de lecția ucraineană, întrebându-se ce au făcut occidentalii atunci când Rusia a decis să aplice forța în estul Ucrainei. Răspunsul lor e simplu: Occidentul nu a făcut suficient pentru a ajuta Ucraina să-și păstreze integritatea.
Deci, Republica Moldova s-a autofinlandizat?
I.F.: Așa cred. Moldovenii au un instinct foarte bun de supraviețuire. O populație care a trecut prin anii de gulag, de stalinism, rezistând sovieticilor și care încă este, acum, 60 la sută vorbitoare de limba română e o populație cu o inteligență politică aparte, pe care instinctul o ajută să rămână în picioare. Nu trebuie să hotărâm noi de la București ce au ei de făcut. Cred că ei știu mai bine și trebuie să-i lăsăm să traverseze perioada asta dificilă, pentru că noi nu avem soluții pentru ei și pentru problemele lor.
Cum vi se pare situația creată de expulzarea din Republica Moldova a românului George Simion?
I.F.: Foarte ciudată. Nu înțeleg de ce exact în acest moment avem această intensificare a acțiunilor unioniste în Republica Moldova. Mi se pare cumva că Simion și cei din jurul lui au apărut de nicăieri și brusc au devenit actori centrali ai scenei politice. Ideea lor de unificare cu paru’ mi se pare extrem de periculoasă. Toți știm că Basarabia a aparținut României: când a fost anexată prima dată în 1812 făcea parte dintr-un teritoriu românesc, unde se vorbea romănește. Acest lucru nu ne dă însă dreptul să facem presiuni pentru unire. În 1918 ei s-au hotărât să se unească, s-au exprimat liber, nu le-a fost impusă unirea de la București. Dorința moldovenilor este suverană, căci este singurul lucru care poate da viabilitate unui proiect unionist. Deocamdată această dorință nu există la majoritatea populației.
Nu vi se pare că manifestațiile unioniste de stradă din R. Moldova ar putea fi folositoare Rusiei?
I.F.: Cu cât este mai plină de încărcătură emoțională o temă, cu atât pericolul manipulării crește. Dacă m-aș pune în pielea Rusiei, primii pe care i-aș finanța ar fi unioniștii, pentru ca după aceea să pot să arăt cu degetul intențiile României. Ar fi important să înțelegem o lecție istorică: Basarabia nu a fost niciodată o chestiune între România și Rusia, ci între Rusia și Occident. Deci cei care vor decide în ce lume va fi încadrată R. Moldova, într-una europeană sau într-una eurasiatică, vor fi liderii marilor puteri vestice împreună cu liderii de la Moscova.
Faptul că Berlinul încearcă să aibă relații bune cu Moscova ar putea ajuta în vreun fel R. Moldova?
I.F.: Occidentul nu-și va risca relațiile cu Rusia doar de dragul unei neclare evoluții pro-occidentale a R. Moldova, cu atât mai mult cu cât nu este clară opțiunea poporului moldovean. E cel mai prost moment cu putință acesta, pentru organizațiile neguvernamentale de a aborda subiectul unirii. Este o lipsă clară de inteligență politică, o incapacitate de a înțelege evenimentele geopolitice. Există două căi de a aborda unirea cu R. Moldova: 1) în matrice occidentală, cum s-a întâmplat în 1918, sau 2) pe matrice rusească, adică în condițiile Rusiei, cum de altfel ni s-a fluturat pe la nas. Când s-a discutat în Parlament despre ratificarea Tratatului de aderare la NATO, Vadim Tudor, ca șef al PRM, a spus foarte clar că partidul său e împotriva aderării la NATO pentru că acest lucru înseamnă că România pierde Basarabia. Argumentul lui era că în afara NATO aveam șansa reîntregirii, fiindcă exista posibilitatea ca Rusia, ca recompensă a respingerii NATO, să ne dea Basarabia înapoi. Nimeni nu vrea să discute acest lucru deschis.
Vadim Tudor vorbea ca și cum ar fi existat pe masă această posibilitate a unificării.
I.F.: Vadim Tudor exprima doar cealaltă variantă posibilă: Rusia ar fi putut accepta unificarea R. Moldova cu România, dar ar fi fost un pas pe care Occidentul nu l-ar fi recunoscut.
În ce condiții s-ar putea produce unificarea în “matricea occidentală” despre care vorbeați?
I.F.: În primul rând ar fi nevoie de o Rusie slabă, ceea ce în acest moment nu e cazul.
Refacerea relațiilor dintre Rusia și Occident este în curs de desfășurare. După vizitele făcute în Rusia de șeful diplomației americane, John Kerry, și apoi de adjuncta acestuia, Victoria Nuland, Kremlinul a vorbit despre “un dialog mai strâns”. E posibil?
I.F.: E din ce în ce mai clar că nu există consens în UE pentru păstrarea sancțiunilor după expirarea acestora, apoi uitați-vă la vizita lui Kerry la Soci: întâlnirea nu s-a întâmplat la Moscova, ci pe malul Mării Negre, adică în regiunea în care Rusia se impune din nou ca mare putere. Din momentul în care am văzut că întâlnirea a avut loc la Soci, am înțeles că Rusia a primit ceva la negocierile dintre cele două părți, nu știm nici ce, nici cât de important, dar un pas s-a făcut. Pe urmă, la nici o săptămână, Victoria Nuland, care venise și împreună cu John Kerry, revine la Moscova pentru continuarea negocierilor. Faza acută dintre Rusia și Occident rămâne în spate: sunt dosare mari internaționale în care nu se poate avansa fără Rusia.
Din ce se întâmplă acum în estul țării, România câștigă sau pierde?
I.F.: România iese bine pentru că, față de acum un an și jumătate, am primit un plus de securitate, se vor construi cele două comandamente NATO în România, vom avea prezență militară sporită din partea Alianței și a SUA. Ca și după războiul care a dus la destrămarea Iugoslaviei, România iese întărită. Chiar și din punct de vedere economic lucrurile merg bine, în ciuda războiului din Ucraina, investitorii au dovedit că au încredere în potențialul nostru economic.
