27.9 C
București
sâmbătă, 15 iunie 2024
AcasăSpecialInstanţa o scapă pe Ecaterina Andronescu de acuzaţia de conflict de interese

Instanţa o scapă pe Ecaterina Andronescu de acuzaţia de conflict de interese

Curtea de Apel Bucureşti a respins raportul ANI potrivit căreia Ecaterina Andronescu a încasat 40.000 de lei dintr-un proiect în fruntea căruia s-a numit singură. Aceeaşi instanţă a stabilit însă că fostul ministru al Educaţiei s-a aflat în incompatibilitate pentru că a fost în acelaşi timp parlamentar şi rector.

Instanţa a respins ieri raportul Agenţiei Naţionale de Integritate potrivit căruia Ecaterina Andronescu s-ar afla în conflict de interese în materie administrativă pentru că , în timpul mandatului acesteia de ministru al Educaţiei, a fost şi manager în cadrul unui proiect POSDRU, în baza căreia a încasat aproape 40.000 de lei.

Potrivit ANI, în 8 septembrie 2008, Andronescu a semnat, în calitate de rector al Universităţii Politehnice din Bucureşti, o decizie prin care a fost desemnată manager al proiectului “Pregătirea competitivă a doctoranzilor în domenii prioritare ale societăţii bazate pe cunoaştere”. În baza acesteia, fostul ministru a încasat, în perioada octombrie 2009 – aprilie 2011, adică după ce nu a mai fost ministru al Educaţiei, suma de 39.843 de lei.

ANI a trimis acest raport la instanţă în iunie 2011. În acel moment, Andronescu declara că până la ieşirea din mandatul de ministru al Educaţiei nu a luat niciun leu din proiectul cu fonduri structurale, iar în 2010 a primit de la Agenţie un verdict din care rezultă că nu este incompatibilă.

ANI a declarat recurs la decizia Curţii de Apel Bucureşti.

Andronescu a fost declarată incompatibilă

La începutul lunii aprilie, Curtea de Apel Bucureşti admitea sesizarea ANI privind starea de incompatibilitate în care s-a aflat Ecaterina Andronescu, pentru că a ocupat în acelaşi timp funcţiile de rector, senator şi vicepreşedinte al PSD. Potrivit noii legi a Educaţiei, intrată anul trecut în vigoare, nu pot fi rectori persoane care ocupă o demnitate publică sau funcţii de conducere înte-un partid politic.

Bani pentru proiectele ministrului

În iunie 2011, România liberă dezvăluia că trei proiecte de cercetare conduse de Ecaterina Andronescu au primit jumătate de milion de lei de la Ministerul Educaţiei, în perioada în care aceasta era ministru. Cele trei proiecte, începute în 2007 şi 2008, aveau o valoare totală de aproximativ 2,6 milioane de lei. Din această sumă, patru tranşe în valoare totală de peste 500.000 de lei au fost plătite în timpul mandatului de ministru al Ecaterinei Andronescu.

Cele mai citite

Aur pentru Cătălin Chirilă la canoe simplu pe 1.000 metri la Europene

Sportivul român Cătălin Chirilă a obținut o performanță remarcabilă la Campionatele Europene de kaiac-canoe de la Szeged, Ungaria, câștigând medalia de aur în proba...

Florin Răducioiu, amintiri despre Cupa Mondială din 1994

Florin Răducioiu a discutat despre echipa națională a României și despre perioada Campionatului Mondial din 1994. Fostul atacant al echipei AC Milan a participat...

Ciucă vrea să ne amintească jocul copilăriei “Țară, țară, vrem ostași!”

Ilustrație: Marian Avramescu Președintele Partidului Național Liberal (PNL), generalul Nicolae Ionel Ciucă, vrea să ne amintească de jocul copilăriei “Țară, țară, vrem ostași!”. A...
Ultima oră
Pe aceeași temă