23.7 C
București
marți, 21 mai 2024
AcasăSpecialÎn ce a investit Gheorghe Hagi 10 milioane de euro

În ce a investit Gheorghe Hagi 10 milioane de euro

Academia de Fotbal „Gheorghe Hagi” este una dintre cele mai importante afaceri derulate de fostul fotbalist, care pregăteşte aici 300 de copii.

Jurnalişti, parteneri şi membri ai Academiei de Fotbal „Gheorghe Hagi” au participat la un eveniment care a avut ca principal scop pre-zentarea a tot ceea ce au realizat Hagi şi partenerii săi în cei trei ani de la debutul proiectului Academiei. Aceste realizări nu sunt deloc puţine şi chiar sunt dintre cele mai valoroase. Academia a început să -funcţioneze în parametri normali şi să obţină rezultate excelente.

Chiar dacă nu au fost finali-zate la timp, din cauza crizei, cele nouă terenuri pe care se vor antrena jucătorii sunt gata, cu excepţia unuia.

„Avem 300 de copii la Academie şi, cel mai important lucru este că am finalizat terenurile de antrenament şi ne putem desfăşura activitatea în condiţii normale. Unul dintre terenurile mari este cu gazon artificial omologat internaţional, pe o astfel de suprafaţă putându-se organiza partide oficiale. De asemenea, terenul principal este gata şi acum lucrăm la tribune. În total, va avea o capacitate de aproximativ 2.500 de locuri, este dotat cu instalaţie de nocturnă, ca de altfel toate celelalte terenuri şi sperăm ca în curând să putem juca aici. Această arenă va fi destinată în special competiţiilor oficiale de juniori A şi B, multe dintre ele urmând a avea caracter internaţional”, a declarat Hagi.

În ceea ce priveşte clădirile adiacente, acestea sunt finalizate în proporţie de 50%. „Programul va începe la ora 7.00, iar stingerea este la 22.00. Este nevoie de foarte multă disciplină pentru a putea face performanţă, iar un program cât se poate de strict este necesar. Cine doreşte să vină la noi va şti ce are de făcut”, a completat „Regele”.

Hagi a recunoscut că proiectul se află în întârziere şi că noul termen va fi 2013, însă ceea ce a făcut în toţi aceşti trei ani este o noutate pentru România.

Fotbalul juvenil, dominat de Academie

Simplul fapt că terenurile sunt gata şi antrenamentele se desfăşoară în condiţii bune a făcut ca Academia „Hagi” să obţină deja rezultate excelente. Academia „Hagi” este principala sursă de fotbalişti pentru naţionalele de juniori.

Nu mai puţin de 32 de jucători au fost convocaţi la acţiunile naţionalelor, la şapte categorii de vârstă, de la tineret şi până la under 15.

„Am ajuns la obiectivele pe care ni le-am propus în acest scurt timp. Trebuie să ne impunem şi să arătăm că putem progresa. În momentul de faţă suntem pregătiţi să participăm la cât mai multe turnee interne şi internaţionale”, a declarat Hagi. 

300 de fotbalişti are legitimaţi Academia „Hagi”.

60 de fotbalişti trăiesc în regim de cantonament, puţinul lor timp liber fiind petrecut cu familia.

9 terenuri sunt disponibile la complex, unul de nisip şi patru cu suprafaţă de joc omologată internaţional.

40 de camere va avea clădirea de la complex, toate rezervate fotbaliştilor.

2 titluri de campioană a cucerit până acum Academia, la două categorii de vârstă diferite.

1 este locul pe care se află în clasament Viitorul Constanţa, echipa de seniori care se alimentează cu jucători de la Academie.

Cele mai citite

Defecțiune la metrou, ce afectează intervalul de timp la care sosesc trenurile

Circulaţia trenurilor de metrou pe Magistrala 2 Berceni - Tudor Arghezi se desfăşoară momentan la un interval de 6 minute, din cauza unor defecţiuni...

Sindicatele din Cultură afirmă că nu cer o mărire salarială, ci respectarea unei decizii a ICCJ

Federația Națională a Sindicatelor din Cultură și Mass-Media "CulturMedia" afirmă că membrii acesteia nu cer o mărire salarială, ci respectarea unei decizii a ICCJ. Acest...

Se oprește apa caldă în patru sectoare ale Capitalei

Compania Municipală Termoenergetica București (CMTEB) S.A. anunţă că se vor efectua lucrări de înlocuire și de reparații pe conductele rețelei termice primare, în zone din...
Ultima oră
Pe aceeași temă