20.2 C
București
joi, 30 mai 2024
AcasăSpecialImpozitarea sumelor repatriate si nou-declarate – solutie anticriza

Impozitarea sumelor repatriate si nou-declarate – solutie anticriza

In decembrie 2007, cand am scris ultima data despre o solutie similara (aplicarea unei cote de impozitare mai mica sumelor repatriate si nou-declarate ca venit personal), am gandit-o, in primul rand, ca pe un mijloc de stimulare al sistemului bancar si al bursei de valori. Dar, asa cum spune o veche zicala: "In situatii extreme, masuri drastice", in prezent, o consider importanta sursa de venit la bugetul de stat si un stimul rapid al sectorului bancar din Romania. Indiferent de abordare, este bine cunoscut faptul ca astfel de masuri au fost implementate in multe dintre statele membre ale Uniunii Europene, inclusiv Germania (Germania a adoptat mai multe solutii de acest fel, incepand din 1913 – vezi: http://www.germanlawjournal.com/article.php?id§409›). Desi sensibila din punct de vedere politic, o astfel de solutie a fost si este considerata, fara indoiala, una viabila din punct de vedere practic in diverse tari membre UE si constituie o posibila solutie si pentru Romania.

 

Acest lucru este valabil indeosebi avand in vedere ca nimeni nu mai neaga faptul ca Romania va fi afectata de contextul economic global, criza financiara trebuind sa puna in aplicare masuri drastice pentru a asigura, printre altele, lichiditatea sistemului bancar. Potrivit unor estimari conservatoare, o astfel de masura va aduce in sistemul bancar din Romania cel putin 5-7 miliarde euro, suma absolut necesara pentru redresarea sistemului de creditare (in fapt, este nevoie de o suma mult mai mare, insa acesta ar fi un prim pas in directia corespunzatoare).

Cum functioneaza aceasta solutie? Pentru o perioada de minimum 6 luni, oricaror fonduri repatriate in Romania de o persoana fizica, cu titlu de "venit personal" (sau cu orice alt titlu stipulat in lege) si oricaror sume nou-declarate ca "venit personal" realizate inainte de 1 ianuarie 2008 (tinand cont ca orice venit personal obtinut dupa 1 ianuarie 2008 va trebui declarat in termen legal pana la data de 15 mai 2009 si va fi in mod automat supus ratei curente de impozitare) le va fi aplicata o cota de impozitate mult mai mica, intre 3-5%, pentru a-i determina pe romani sa nu mai "ascunda" astfel de fonduri in afara tarii sau in Romania, ci in afara sistemului bancar (fac referire aici la un articol recent aparut in presa centrala, potrivit caruia, in prezent, economia subterana genereaza anual aproximativ 21 miliarde euro). Aceste sume vor fi scutite de plata altor impozite in Romania.

 

Inca o data, daca estimam ca vor fi repatriate sau nou-declarate 5-7 miliarde euro, aplicand cota de impozitare de 3-5%, obtinem o suma cuprinsa intre 150 si 350 milioane euro, ce revine autoritatilor fiscale, suma deloc de neglijat, avand in vedere perioada de criza. si aceasta este o masura care ar trebui sa fie agreata de UE, avand in vedere ca a fost deja implementata in atatea state membre.
O astfel de solutie este si poate parea cu siguranta o masura controversata. Un numar considerabil de persoane, aflate la locul potrivit in momentul potrivit imediat dupa 1990, au profitat, obtinand de cele mai multe ori avantaje prin mijloace nu tocmai legale. Insa aceasta este realitatea din Romania, mai ales ca in primii ani dupa 1990 nu au fost implementate legi adecvate si Romania a facut cu adevarat parte din Estul Salbatic.

 

In consecinta, subliniez ca introducerea unei astfel de variante (va reamintesc ca majoritatea statelor membre ale Uniunii Europene au introdus acest sistem) este o solutie anticriza pragmatica, si nu una perfecta (care solutie perfecta ar fi una utopica).
Datorita faptului ca aceasta este o masura anticriza drastica, factorii de decizie politica ar trebui sa nu se opreasca aici, si ar trebui sa puna in aplicare masuri suplimentare urgente, precum si masuri corelative cum ar fi: eliminarea sistemului dublei impozitari potrivit caruia o societate plateste impozit pe profit urmand ca ulterior asociatii sau actionarii sa plateasca impozit pe venitul din dividendele obtinute si adoptarea unei legi a societatilor de tip holding, prin care sa se incurajeze mentinerea capitalului social in Romania, si nu migrarea acestuia spre tari precum Olanda, Luxemburg si Cipru.

 

Spun asta pentru ca ma confrunt cu astfel de probleme inca de la mijlocul anilor 1990 si nu am nici un dubiu ca astfel de masuri suplimentare vor face Romania mult mai atragatoare pentru investitorii straini, asigurandu-se totodata crearea unor noi industrii de servicii (de exemplu, pentru toate serviciile de care au nevoie companiile de tip holding) ce ar putea genera mii si mii de locuri de munca pentru asa-numitele "gulere albe"/slujbe de birou (avand in vedere si faptul ca romanii vorbesc bine limbi straine).
Intr-adevar, implementarea unei astfel de solutii necesita un curaj politic substantial, dar avand in vedere ca traversam o perioada de criza, sunt convins ca majoritatea electoratului va aproba si accepta orice masura care va ajuta Romania si pe romani sa depaseasca aceasta perioada.

Cele mai citite

Polițiștii și procurorii fac peste 150 de percheziții, în dosare cu prejudicii de peste 30 de milioane lei

Polițiștii și procurorii români au efectuat peste 150 de percheziții domiciliare în ziua de joi, 30 mai 2024, aceasta fiind cea de-a patra zi...

De ce să aduci Brâncoveanu învechit la Vișina(ta)

Ilustrație: Marian Avramescu Duminica trecută, președintele Partidului Social Democrat (PSD), premierul Marcel Ciolacu, a mers în Oltenia, pentru a demonstra că Buzăul nu este...

Spondiloza cervicală: ce este, cum afectează coloana vertebrală și care sunt opțiunile de tratament

Spondiloza cervicală poate fi cauzată de mai multe lucruri, dar cel mai adesea este legată de îmbătrânire. Discurile și articulațiile gâtului sunt afectate încet,...
Ultima oră
Pe aceeași temă