22.4 C
București
luni, 17 iunie 2024
AcasăSpecialHunedoara: Interdicţie de a părăsi ţara pentru 18 inculpaţi în dosarul de...

Hunedoara: Interdicţie de a părăsi ţara pentru 18 inculpaţi în dosarul de trafic cu ketamină

Judecătorii Tribunalului Hunedoara au decis, în noaptea de marţi spre miercuri, înlocuirea măsurii arestării preventive cu interdicţia de a părăsi ţara pentru 18 persoane cercetate în dosarul de trafic cu ketamină, în timp ce pentru alţi opt inculpaţi este menţinută măsura arestării, informează Mediafax.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Tribunalului Hunedoara, Ildiko Glăman, la înfăţişarea de marţi au fost audiaţi 17 inculpaţi.

“Procesul a continuat până târziu în noapte. După ce au fost audiaţi inculpaţii, au fost luate în discuţie solicitările a 16 dintre ei, care au cerut eliberarea sub control judiciar, solicitări respinse de magistraţi. Judecătorii au luat, în schimb, în discuţie, temeinicia şi legalitatea măsurii arestării preventive a inculpaţilor şi au decis înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă de a nu părăsi ţară. Judecătorii au mai dispus menţinerea arestării preventive pentru opt dintre inculpaţi”, a declarat, miercuri, purtătorul de cuvânt al Tribunalului Hunedoara.

Cei 18 inculpaţi pentru care s-a dispus măsura de a nu părăsi ţara se află în continuare în arest preventiv până când decizia va fi definitivă. Hotărârea poate fi atacată cu recurs în 24 de ore de la pronunţare, iar recursul se va judeca la Curtea de Apel Alba Iulia.

Potrivit sursei citate, în acest dosar alţi patru inculpaţi, între care şi Oana Timiş, fiica primarului din Haţeg, sunt cercetaţi în stare de libertate, dintre care trei sub control judiciar, în urma unei decizii definitive a Curţii de Apel Alba Iulia.

Un număr de 29 de persoane suspectate că ar fi membre ale unei grupări infracţionale organizate specializate în traficul de droguri de risc – ketamină – au fost reţinute, în 23 august, de procurorii Biroului Teritorial Hunedoara al DIICOT, iar ulterior arestate.

Fiica primarului oraşului Haţeg, Oana Timiş, în vârstă de 21 de ani, şi câteva zeci de tineri din judeţul Hunedoara au fost audiaţi atunci la sediul DIICOT din Deva, în urma a 35 de descinderi care au avut loc în judeţele Hunedoara, Olt şi Mehedinţi, majoritatea persoanelor vizate fiind din Hunedoara.

Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism informa că procurorii Biroului Teritorial Hunedoara al DIICOT au destructurat un grup infracţional organizat format din 54 de învinuiţi, specializat în traficul de droguri de risc – ketamină.

Conform sursei citate, gruparea era structurată pe două paliere, corespunzătoare surselor de aprovizionare cu droguri, aflate în localităţile Drobeta Turnu Severin şi Brastavăţu, judeţul Olt, iar valoarea drogurilor traficate depăşeşte suma de 130.000 de lei.

DIICOT preciza că drogurile erau procurate de către liderii grupului infracţional, respectiv Puiu Mircea Ianchi, Claudiu Nicolae Podină, Cristina Niţescu şi Paul Fârdă pe bază de comandă, de la alţi doi bărbaţi: Ilie Jilcu şi Marian Pacioagă. Cei doi, în calitate de medici veterinari, procurau din circuitul licit cantităţi importante de droguri, întocmind documente false pentru justificarea consumului de ketamină în cadrul activităţii profesionale desfăşurate.

Ketamina era depozitată la locuinţa lui Robert Florin Risipitu, bodyguard la un cazino din Petroşani, şi într-o garsonieră închiriată, de unde era preluată şi distribuită de către dealeri, în formă lichidă, contra sumei de zece lei pentru un miligram şi, respectiv 200 lei pentru un flacon de 25 de miligrame.

Potrivit DIICOT, unul dintre principalii distribuitori este poliţist comunitar la Primăria Petroşani.
În acest caz, procurorii DIICOT au dispus începerea urmăririi penale a 34 de persoane, pentru iniţiere sau constituire a unui grup infracţional organizat ori aderarea sau sprijinire a unui astfel de grup, precum şi pentru cultivarea, producerea, fabricarea, oferirea, punerea în vânzare, distribuirea, cumpărarea, deţinerea de droguri de risc. De asemenea, alte 20 de persoane sunt cercetate pentru cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, cumpărarea sau deţinerea de droguri pentru consum propriu.

Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Hunedoara a trimis în judecată, în luna noiembrie, 30 de persoane în acest dosar.

La primul termen, din 29 noiembrie, 13 persoane din cele 30 trimise în judecată pentru trafic şi consum de ketamină au fost audiate de Tribunalul Hunedoara, cinci persoane cerând să fie eliberate sub control judiciar.

Judecătorii Tribunalului Hunedoara au decis atunci eliberarea sub control judiciar a trei dintre persoanele arestate în acest caz, între care fiica primarului din Haţeg, decizia fiind atacată de procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Hunedoara şi de alte două persoane cărora li s-a respins cererea de eliberare.

Curtea de Apel Alba Iulia a respins recursul procurorilor, astfel că fiica primarului din Haţeg şi alte două persoane au fost eliberate.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă