27.7 C
București
miercuri, 26 iunie 2024
AcasăSpecialHitler ar fi dorit să fure Giulgiul din Torino

Hitler ar fi dorit să fure Giulgiul din Torino

Potrivit actualului director al bibliotecii abaţiei, Părintele Andrea Cardin, motivul mutării a fost ‘obsesia’ lui Hitler faţă de relicva sfântă.

Atât Vaticanul, cât şi casa princiară de Savoia, păstrătoarea şi proprietara de atunci giulgiului, s-au temut că liderul german, cunoscut pentru preocuparea sa pentru ezoteric, va încerca să fure relicva.

”Oficial s-a spus că giulgiul a fost mutat pentru a fi protejat de o posibilă bombardare a oraşului Torino, dar în realitate el a fost mutat pentru a-l proteja de Hitler care, aparent, era obsedat de el. În timpul vizitei în Italia, în 1938, apropiaţii săi au pus întrebări neobişnuite şi insistente despre giulgiu”, a precizat părintele într-un interviu pentru publicaţia italiană Diva e Donna, adăugând că a mutarea s-a făcut la ordinele precise ale casei de Savoia şi ale Vaticanului.

Potrivit părintelui Cardin, după ce Italia a intrat în război în alianţă cu Hitler, iar forţele germane au fost trimise în Italia, giulgiul a fost pe punctul de a fi descoperit.

”În 1943, când trupele germane au cercetat biserica abaţiei Montevergine, călugării au pretins că sunt într-o rugăciune adâncă în faţa altarului, unde se afla relicva. Acesta este singurul motiv pentru care ea nu a fost descoperită”, explică părintele.

Giulgiul, în care se crede că a fost învelit trupul lui Hristos după crucificare, s-a întors la Torino în 1946, la ordinele ultimului rege al Italiei, Umberto al II-lea. Monarhia a fost abolită în 1946, când Italia s-a pronunţat prin referendum pentru statutul de republică, iar proprietatea asupra giulgiului a revenit Sfântului Scaun.

Nu toată lumea crede însă că giulgiul din Torino ar fi o relicvă sfântă. Testele efectuate în urmă 20 de ani au datat materialul ca aparţinând perioadei 1260-1390, deşi rezultatele au fost puternic contestate.

Cu toate acestea, în perioada în care va fi expus publicului în catedrala din Torino, sunt aşteptaţi până la 2 milioane de vizitatori, printre care şi Papa Benedict al XVI-lea, care va efectua o vizită oficială în luna mai.

Cele mai citite

Pledoaria lui Petre Mihai Băcanu pentru curaj

Astăzi, în Aula Bibliotecii Academiei Române, ora 12:00, Petre Mihai Băcanu va răspunde cititorilor săi dacă a meritat să facă pușcărie pentru un popor...

RAR aduce lămuriri despre sancționarea conducătorilor auto care folosesc cauciucuri „ all season”

RAR a clarificat că informațiile vehiculate în mass-media despre sancționarea conducătorilor auto care utilizează anvelope "all season" sunt nefondate și fără suport legal. „BREAKING NEWS...

Dorin Recean, premierul Republicii Moldova: Azi am trecut într-o nouă etapă

Uniunea Europeană a deschis oficial negocierile de aderare cu Republica Moldova. Premierul Dorin Recean: Azi am trecut într-o nouă etapă, care ne apropie semnificativ de...
Ultima oră
Pe aceeași temă