5 C
București
duminică, 10 noiembrie 2024
AcasăSpecialHitler a avut un fiu. Vezi cine era!

Hitler a avut un fiu. Vezi cine era!

Conform unor noi dovezi, Hitler a avut un fiu cu o adolescentă franceză. Jean-Marie Loret a declarat, în mod public, că este fiul lui Adolf Hitler în 1981, atunci când a publicat o carte autobiografică intitulată „Tatăl tău a fost Hitler”, relatează livescience.com.

El a murit după patru ani de la lansarea cărţii, la vârsta de 67 de ani, fără să poată dovedi, cu probe incontestabile, că este fiul celui mai mare dictator din istoria omenirii.

Însă avocatul lui Loret, Francois Gibault, a declarat pentru publicaţia Le Point că o serie de fotografii şi documente vin, acum, în sprijinul afirmaţiilor fostului său client.

Loret s-a născut în martie 1918 şi a crescut fără să ştie cine este tatăl său. Mama sa, Charlotte Lobjoie, l-a dat spre adopţie familiei Loret. Apoi, la începutul anilor ’50, înainte de a muri, Charlotte Lobjoie i-a spus fiului ei că a avut o aventură cu Hitler la vârsta de 16 ani, în iunie 1917.

Charlotte i-a spus lui Jean-Marie Loret că Hitler a fost un tânăr soldat care lupta împotriva francezilor, în timpul Primului Război Mondial, lângă Seboncourt, în provincia Picardia. În timpul permisiei, Hitler a mers în oraşul Fournes-in-Weppe.

„Stăteam împreună cu alte femei, când am văzut un soldat german pe partea cealaltă a drumului”, i-a spus Charlotte fiului ei. „Avea un şevalet şi părea că desenează ceva. Toate femeile l-au considerat interesant şi au vrut să afle ce desena soldatul german. M-au ales pe mine să merg şi să încerc să-l abordez”.

Astfel a început o relaţie de scurtă durată între cei doi, iar Jean-Marie s-a născut în anul următor, relatează The Telegraph.

„În rarele ocazii în care l-am întâlnit, lui Hitler îi plăcea să mergem să ne plimbăm în natură. Însă aceste plimbări erau, de obicei, nereuşite. Tatăl tău, inspirat de natură, se lansa în discursuri pe care nu le înţelegeam cu adevărat”, i-a spus ea lui Loret.

Ea şi-a amintit că-n timpul acestor discursuri, Hitler vorbea singur în limba germană şi se adresa unui public imaginar. „Chiar dacă vorbeam germana, nu-l puteam urmări, deoarece istoria Prusiei, Austriei şi Bavariei nu-mi erau familiare”, a spus ea.

În 1939, Loret a luptat împotriva germanilor, apărând Linia Maginot. Ulterior, în timpul ocupaţiei naziste, Lauret a intrat în Mişcarea franceză de Rezistenţă.

În anii ’70, Loret a început să caute dovezi în sprijinul afirmaţiilor făcute de către mama sa. În 1979, el l-a întâlnit pe avocatul Francois Gibault şi i-a spus: „Sunt fiul lui Hitler. Spune-mi ce ar trebui să fac.”

Loret a angajat o echipă de cercetători din care făceau parte un istoric, un genetician de la Universitatea din Heidelberg şi un grafolog. „Concluziile specialiştilor au fost aceleaşi: Hitler a fost tatăl lui Loret”. Potrivit publicaţiei franceze, Hitler a refuzat să-şi recunoască fiul, însă i-a trimis bani domnişoarei Lobjoie.

O serie de documente oficiale ale armatei germane dovedesc faptul că ofiţerii i-au adus, de mai multe ori, plicuri cu bani lui Charlotte Lobjoie în timpul ocupaţiei naziste.

Mai mult decât atât, mai multe picturi semnate „Adolf Hitler” au fost descoperite în podul casei lui Charlotte. În plus, o femeie dintr-o pictură de-a lui Hitler arăta exact ca mama lui Loret, relatează discovery.com.

Având în vedere noile descoperiri, va fi publicată o ediţie revizuită a cărţii lui Loret, care va include noile descoperiri legate de cazul paternităţii autorului francez.

Potrivit lui Gibault, copiii lui Loret ar putea pretinde drepturile de autor pentru cartea „Mein Kampf” a lui Hitler.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă