21.6 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăSpecialHillary Clinton: Vom continua lupta în Afganistan împotriva talibanilor

Hillary Clinton: Vom continua lupta în Afganistan împotriva talibanilor

S-a făcut dreptate!“, a declarat secretarul de stat american, Hillary Clinton, promiţând că SUA vor continua lupta în Afganistan împotriva talibanilor, informează NewsIn.

“Vom continua lupta în Afganistan împotriva talibanilor şi aliaţilor lor. Mesajul nostru către talibani – nu ne puteţi învinge, dar puteţi face alegerea de a abandona al-Qaida”, a mai spus ea.

“Ştiu că există unii care se îndoiau că această zi va veni. Să ne amintim că aceasta este America. Ne ridicăm la înălţimea provocărilor, perseverăm”, a adăugat Clinton.

Bin Laden a fost ucis într-o casă din localitatea pakistaneză Abbotabad, în urma unui schimb de focuri.

Osama ben Laden era căutat de aproape 10 ani, fiind considerat vinovat pentru atacurile antiamericane din 11 septembrie 2001, care s-au soldat cu aproape 3.000 de victime. Aceste atentate au dus la războiul din Afganistan şi la războiul împotriva terorismului declanşat de administraţia Bush.

Pentru administraţia Obama este o realizare majoră, cu atât mai mult cu cât liderul al-Qaeda a fost ani de-a rândul inamicul public numărul 1 în America, iar oamenii îşi pierduseră speranţa că ar mai putea fi prins sau ucis, pentru că au mai existat informaţii despre eventuala boală sau moarte a sa, dar de fiecare dată zvonurile au fost infirmate printr-o apariţie audio sau video a lui Osama bin Laden.


Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 816. Președintele Bulgariei, filo-rus, susține că Rusia nu poate fi învinsă

Președintele Bulgariei, Rumen Radev, cunoscut pentru opiniile sale favorabile Rusiei, a declarat că victoria Ucrainei în actualul război contra Rusiei este "imposibilă". Șeful statului bulgar...

Accident pe Dunăre. Două persoane au murit, iar alte cinci sunt date dispărute

Două persoane au fost ucise și alte cinci au fost date dispărute în urma unei coliziuni între o ambarcațiune cu motor de mici dimensiuni...

Mircea Geoană susține că sistemul de vot din România este cel mai primitiv din Europa

Sâmbătă, la Congresul Studenților din România, desfășurat la Palatul Parlamentului, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a făcut o declarație tranșantă privind sistemul...
Ultima oră
Pe aceeași temă