14 C
București
vineri, 4 octombrie 2024
AcasăSpecialGigi Becali le-a cerut bodyguarzilor să nu-i bată pe hoţii care i-au...

Gigi Becali le-a cerut bodyguarzilor să nu-i bată pe hoţii care i-au furat maşina

George Becali, finanţatorul echipei Steaua Bucureşti şi europarlamentar, a fost audiat miercuri, în faţa magistraţilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în dosarul în care este judecat, alături de mai multe persoane, pentru sechestrarea a trei persoane, informeaza Newsin.

Gigi Becali a susţinut că, în seara de 26 ianuarie, când s-a dus „să fumeze o ţigară cu băieţii” într-un bar din Pipera, i-a fost furată maşina, un Mercedes pe care l-a evaluat la aproximativ 100.000 de euro, după ce o lăsase în faţa barului, cu cheile în contact.

Becali a susţinut că cei trei care îi furaseră maşina i-au cerut, prin intermediari, 20.000 de euro pentru răscumpărarea ei, dar că nu a fost de acord să le dea decât 7.000 de euro, însă le-a specificat celor cinci persoane, printre care şi angajaţi ai săi, care au plecat să recupereze maşina, să nu îi lovească pe cei trei.

Becali a descris evenimentele petrecute în noaptea respectivă, susţinând pe tot parcursul declaraţii că s-a purtat frumos cu cei trei hoţi ai maşinii sale şi că le-a dat bani de taxi pentru a se întoarce acasă. De asemenea, în legătură cu declaraţiile scrise de aceştia, în barul din Pipera, Becali a precizat că cei trei s-au oferit să le scrie. La începutul declaraţiei, Gigi Becali le-a spus judecătorilor că va spune „exact adevărul în legătură cu ceea ce s-a întâmplat”, citându-l pe Sfântul Vasile cel Mare, potrivit căruia „adevărul nu are nevoie să fie apărat, adevărul se apără prin el însuşi”.

Gigi Becali a venit astăzi, din nou, în faţa magistraţilor Curţii Supreme. Aceştia judecă un nou termen din dosarul în care europarlamentarul este acuzat de sechestrarea hoţilor maşinii sale.

„Aici este vorba de altceva. Şi circul ăsta, să venim, să pui judecătorii pe drumuri pentru o tâmpenie şi o minciună pe care au spus-o unii şi pentru un abuz al procurorului, mi se pare prea urât. Mi se pare urât ce se întâmplă în Ţara Românească. Asta e o situaţie penibilă. Să vii la tribunal pentru că ţi-au furat maşina. Ştiţi toţi cum s-a întâmplat”, a declarat Becali înaintea audierii, potrivit Realitatea.net.

Becali a mai spus că nu are ce să îi convingă pe judecători: „Ştiu despre ce este vorba. Numai că îşi fac meseria. Avem un dosar trebuie să îl judecăm”.

„Baietii au recunoscut ca procurorul i-a pus. Sunt curios ce o sa zica. Auzi ce le-a spus Daca nu ia Becali patru ani, o sa va dau voua 20. Auzi ce rautacios. Ceea ce a facut nu este demn de un om sanatos. Ca sa nu spun echivalentul. Numai un om bolnav, diabolic poate sa gandeasca asa ceva si sa aiba o asa purtare”, a declarat Becali marti, relateaza Realitatea TV.

 

Gigi Becali a fost trimis în judecată în acest dosar anul trecut. El este acuzat de sechestrarea hoţilor maşinii sale.

Cele mai citite

Elena Lasconi susține propunerile lui Nicușor Dan pentru București

Elena Lasconi și-a declarat public susținerea față de cele 20 de propuneri pentru București prezentate de Nicușor Dan, într-o postare pe Facebook. Ea a...

Elena Lasconi susține propunerile lui Nicușor Dan pentru București

Elena Lasconi și-a declarat public susținerea față de cele 20 de propuneri pentru București prezentate de Nicușor Dan, într-o postare pe Facebook. Ea a...
Ultima oră
Pe aceeași temă