30.3 C
București
duminică, 16 iunie 2024
AcasăSpecialGhimpu, obligat să dizolve Parlamentul R.Moldova după eşecul referendumului

Ghimpu, obligat să dizolve Parlamentul R.Moldova după eşecul referendumului

Preşedintele interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu, a declarat că este obligat de Constituţie să dizolve Parlamentul, într-o intervenţie televizată în care şi-a exprimat opinia cu privire la motivele prezenţei slabe la referendum, relatează Jurnal de Chişinău în ediţia electronică, monitorizată de Mediafax.

 

“Constituţia mă obligă să dizolv Parlamentul”, a declarat preşedintele, pentru Jurnal TV, răspunzând unei întrebări cu privire la dizolvarea Parlamentului în această toamnă.

“Politica antistatală a comuniştilor, lipsa consolidării Alianţei pentru Integrare Europeană – toţi am crezut că putem merge pe cont propriu, deja – şi indiferenţa cetăţenilor sunt motivele prezenţei extrem de scăzute la vot”, a spus el.

Ghimpu este de părere că Alianţa a informat în mod suficient cetăţenii despre referendum, dar admite că liderii formaţiunilor din cadrul acestei coaliţii, aflate la putere, nu s-au concentrat suficient asupra referendumului. “Societatea nu a fost informată prost. Problema este că (liderii coaliţiei) nu s-au concentrat asupra referendumului. Am încercat dezbateri asupra unor subiecte care, probabil, au supărat alegătorii”, a declarat şeful interimar al statului.

“Eu am soluţii întotdeauna, dar vreau să am şi oameni cu care să le realizez”, a spus Ghimpu, răspunzând jurnaliştilor care l-au întrebat ce va face în continuare sau dacă are “vreun as în mânecă”.

Totodată şi ceilalţi lideri ai Alianţei şi-au exprimat dezamăgirea faţă de rezultatele referendumului, afirmând că ei sunt cei “vinovaţi” pentru aceste rezultate, potrivit agenţiei DECA-press, citată de cotidianul Timpul.

Premierul Vlad Filat, liderul Partidului Democrat-Liberal (PDLM), a declarat că “prezenţa slabă la scrutin se datorează lipsei unui mesaj coerent, care ar fi fost necesar să vină din partea tuturor actorilor politici. O influenţă a avut şi apelul la boicotare din partea comuniştilor”, a spus el.

Prim-vicepreşedintele Parlamentului, Serafim Urechean, liderul Alianţei Moldova Noastră (AMN), a declarat pentru un post de televiziune că şi-a “pierdut încrederea în tot”. “Aşteptările au fost mult mai mari şi am mai crezut şi în sondaje”, a spus el.

Marian Lupu, liderul Partidului Democrat (PD), a declarat că “anumiţi lideri din (cadrul) Alianţei au încercat să aducă în prim plan idei care nu reprezintă priorităţi pentru ţară”. “Oamenii nu au înţeles mesajul”, a subliniat el.

Referendumul din R.Moldova a eşuat, potrivit datelor prezentate luni de Comisia Electorală Centrală, care a anunţat o prezenţă la vot de 29,05 la sută, ceea ce reprezintă mai puţin de o treime din populaţia cu drept de vot. Pentru validarea referendumului, era nevoie de prezenţa a 33,3 la sută din alegători.

Cele mai citite

Caţi pensionari au primit indemnizaţie socială, în mai 2024

Numărul total al beneficiarilor de indemnizaţie socială pentru pensionari a fost, în mai 2024, de 1.136.278 persoane, cu 334 mai mic comparativ cu luna...

Elena Lasconi își anunță candidatura la șefia USR

Elena Lasconi, primarul reales din Câmpulung, și-a anunțat candidatura la șefia USR, după ce în prealabil a spus că vrea să se asigure că...

Clienții Hidroelectrica primesc o veste proastă. lata online prin aplicația iHidro se amână

Hidroelectrica reia licitație pentru implementarea unui sistem de plăți online în aplicația sa, iHidro. Prima licitație a fost anulată dearece oferte primite au fost...
Ultima oră
Pe aceeași temă