20.7 C
București
luni, 17 iunie 2024
AcasăSpecialGhadafi, trădat de al-Assad, executat la ordinul lui Sarkozy?

Ghadafi, trădat de al-Assad, executat la ordinul lui Sarkozy?

Colonelul Muammar Ghadafi nu ar fi fost linşat de revoluţionarii libieni, după ce convoiul său a fost imobilizat de loviturile aeriene ale ONU între Sirta şi Misrata. A fost vorba de o capcană a serviciilor secrete franceze, reuşită cu complicitatea lui Bachar al-Assad, cea care a costat viaţa lui Muammar Ghadafi, ucis în octombrie 2011 la Sirta, potrivit unei teorii preluată de presa mondială care citează surse din insurgenţa libiană sau anonime. Potrivit declaraţiilor concordante, ordinul de a-l executa pe dictatorul libian ar fi venit direct de la Palatul Elysee şi de la locatarul său de atunci, Nicolas Sarkozy.

Totul cu complicitatea preşedintelui sirian, supus presiunilor propriului popor decis să îl înlăture.

Moartea misterioasă a Colonelului va fi elucidată? Nimeni nu a uitat imaginile teribile ale dictatorului capturat, cu faţa însângerată, implorând rebelii adunaţi în jurul lui să îl cruţe. Un an după acele fapte, versiunea oficială a morţii lui este combătută de mărturii şocante. Într-un interviu la canalul egiptean DreamTV, chiar fostul prim-ministru al Consiliului naţional de tranziţie libian (CNT), Mahmoud Jibril, afirma că „un serviciu secret străin” l-a ucis pe  Ghadafi. „Aceste servicii doreau ca Ghadafi să tacă pentru totdeauna. Nu doreau ca el să evoce anumite chestiuni (…) Ghadafi se afla în posesia a numeroase secrete şi deţinea documente. Întreţinea relaţii cu un anumit număr de servicii secrete străine”.

Complot urzit la Paris

Ipoteza unui asasinat urzit de Paris este preluată în presa internaţională şi Corriere della Sera releva că „un agent francez” a fost cel care l-a ucis pe dictatorul libian. Enervat de decizia Franţei de a recunoaşte CNT şi de faptul că Parisul a convins occidentalii să intervină în Libia, Ghadafi l-a ameninţat pe Nicolas Sarkozy că va dezvălui un „grav secret” asupra finanţării campaniei sale electorale în 2007. Se pare că acea ameninţare i-a adus moartea. În cotidianul britanic Daily Telegraph, Rami El Obeidi, fost responsabil al relaţiilor cu agenţiile secrete străine al CNT, atestă această versiune a faptelor. „Serviciile secrete franceze au jucat un rol direct în moartea lui Ghadafi”. Potrivit unor surse diplomatice europene din Tripoli, „Sarkozy avea toate motivele să încerce să îl reducă la tăcere pe Colonel şi cât mai rapid posibil”.

Între dictatori…

Rami El Obeidi precizează între altele că Franţa a reuşit să îl localizeze pe Ghadafi prin telefonul lui satelitar. Numărul le fusese furnizat de Bachar al-Assad, preşedintele sirian care obţinuse la schimb un răgaz din partea Parisului ca şi promisiunea unei diminuări a  presiunii făcută asupra regimului său, „ceea ce s-a şi întâmplat”. Pentru fostul diplomat Patrick Haimzadeh, Rami El Obeidi, fost militar îndepărtat din CNT, nu încearcă decât să existe din punct de vedere politic.

Totuşi, în mai 2011, comisia de Apărare a Adunării Naţionale a Franţei a atestat că fusese dat ordinul  avioanelor franceze de a bombarda bunckerele unde s-ar fi putut ascunde Ghadafi. Pentru Le Point, Patrick Haimzadeh a confirmat că „s-a dovedit că  francezii s-au lansat într-o logică a eliminării fizice a lui Ghadafi”. El a mai admis şi faptul că Franţa a fost prezentă la Misrata pentru a forma combatanţii libieni dar a subliniat că asta nu înseamnă că un membru al serviciilor secrete franceze l-ar fi ucis pe Ghadafi.

Daily Mail merge mai departe şi citează o „sursă nord-africană bine plasată” care afirmă că Muammar Ghadafi a fost eliminat din cauza „legăturilor sale foarte suspecte cu Nicolas Sarkozy”. Ziarul britanic aminteşte că şeful statului francez fusese primit ca amic al dictatorului libian, suspectat că a finanţat campania sa pentru prezidenţialele din 2007. Ceea ce Sarkozy a negat mereu. În martie 2011, fiul lui Ghadafi, Saif al-Islam îi ceruse lui Sarkozy să „dea înapoi banii pe care i-a acceptat de la Libia pentru finanţarea campaniei sale electorale” din 2007, ameninţând că „va dezvălui” aceste finanţări şi că „va dezvălui un grav secret care va antrena căderea lui Sarkozy”.

Acţiuni ciudate

Până acum, capturarea lui Ghadafi era atribuită lui Omran Ben Chaaban, fost combatant rebel, care a apărut în numeroase fotografii şi înregistrări video fluturând un pistol din aur al fostului dictator. Acest personaj celebru în Libia ca un adevărat erou, a fost răpit de miliţii în iulie trecut. Eliberat în stare critică, a decedat zilele trecute la Paris! Un transfer în Franţa care l-a surprins pe Patrick Haimzadeh, cu atât mai mult cu cât Parisul nu a acceptat pe solul francez decât foarte puţini răniţi în războiul libian. „Majoritatea au fost preluaţi de Tunisia, Turcia şi Iordania”. O nouă dovadă a rolului misterios jucat de Franţa în această afacere, se întreabă Le Point.

Hasni Abidi, directorul Centrului de studii şi cercetare  asupra lumii arabe şi mediteraneene (Cermam) arată că „moartea lui Ghadafi nu era profitabilă doar pentru Franţa”.  Dictatorul libian avea contencioase cu americanii şi cu britanicii în reglementarea atentatului de la Lockerbie (explozia unui Boeing al PanAm deasupra localităţii Lockerbie din Scoţia, soldat cu 270 morţi). Hasni Abidi respinge teoria potrivit căreia Muammar Ghadafi ar fi fost eliminat pentru ştia prea multe având în vedere că fiul acestuia, Seif el-Islam şi fostul său şef al informaţiilor, Abdallah el-Senoussi, la curent cu cel puţin 90% din dosarele sale secrete, sunt în viaţă, încarceraţi în Libia, în aşteptarea judecăţii.

Bumerangul Al Qaeda

Într-un articol al Foreign Policy se arată că în ianuarie 2008, generalul american David Petreus i-a transmis preşedintelui George W Bush că primise trei mesaje din partea lui Bachar al-Assad prin intermediul unor miniştri din Irak, prin care îşi exprima dorinţa de a face cunoştinţă. Bush a refuzat dar Petreus şi generalul Stan McChrystal şi-au exprimat dorinţa de a merge la Damasc pentru a discuta cu preşedintele sirian şi a-i cere să blocheze fluxul de combatanţi străini ai Al Qaeda şi să aresteze personalităţile cunoscute a fi în relaţie cu reţeaua teroristă care lucrau în Siria. Petreus şi McChrystal. comandantul operaţiunilor secrete foarte speciale ale forţelor din regiune, considerau că îl pot convinge pe Bachar al-Assad să reducă fluxul combatanţilor arabi care călătoreau prin Siria pentru a participa la campania Al Qaeda a atentatelor sinucigaşe în Irak. Voluntarii erau extremişti sunniţi şi prezenţa lor ar fi putut constitui o ameninţare şi pentru Assad, care a guvernat Siria cu mână de fier cu ajutorul unei mici elite provenită din minoritatea alauită.

Opinia lor se baza pe evaluările serviciilor secrete americane, potrivit cărora, combatanţi arabi „care câştigaseră experienţă operaţională luptând contra Irakului, la revenirea în ţările lor de origine vor traversa Siria”. Or, aceşti combatanţi reveniţi din djihad reprezentau o ameninţare pentru regimul sirian. Chiar  dacă Siria era atunci loc de tranzit pentru islamiştii Al Qaeda contra Irak, în viitor Siria va fi ţinta acestora. „Al Qaeda din Irak va comite ulterior atacuri în Siria”.

Petreus nu a făcut niciodată călătoria la Damasc iar astăzi, Al Qaeda din Irak s-a aruncat peste assad, aşa cum au prezis rapoartele serviilor secrete ale SUA, devenind o mică parte dar mortală, a rezistenţei în escaladarea războiului civil care a ucis peste 20.000 de persoane în Siria, în ultimul an şi jumătate.

Foreign Policy precizează că, probabil, singurul lucru pe care responsabilii americani şi Assad l-ar putea conveni în acest stadiu este că Al Qaeda nu trebuie să pună piciorul în noua Sirie.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă