22.2 C
București
duminică, 26 mai 2024
AcasăSpecialGermania şi Franţa încep cursa pentru postul de economist şef al BCE

Germania şi Franţa încep cursa pentru postul de economist şef al BCE

Germania şi Franţa au trimis din ianuarie doi oficiali guvernamentali importanţi în consiliul director al Băncii Centrale Europene (BCE), Joerg Asmussen şi Benoit Coeure, declanşând competiţia pentru postul de economist şef al BCE, transmite Bloomberg, potrivit Mediafax.

Asmussen şi Coeure devin membri ai consiliului director într-o perioadă de criză a uniunii monetare, înlocuindu-i pe germanul Juergen Stark şi italianul Lorenzo Bini Smaghi, care şi-au încheiat mandatele înainte de termen. Asmussen, în vârstă de 44 de ani, a fost secretar de stat în Ministerul de Finanţe german, iar Coeure, 42, a ocupat a doua poziţie ca importanţă în Trezoreria franceză.

Stark a ocupat postul de economist şef al BCE şi a demisionat din cauza opiniilor diferite de restul conducerii, în timp ce Smaghi a fost nevoit să renunţe la post în urma înţelegerii dintre Franţa şi Italia pentru preluarea postului de preşedinte al BCE de către italianul Mario Draghi. Smaghi a fost nevoit să lase loc unui francez în conducerea băncii.

Asmussen şi Coeure vor concura postul de economist şef lăsat liber de Stark, după ce germanul s-a retras la doi ani şi jumătate după ce BCE a început să cumpere obligaţiuni guvernamentale, măsură căreia i s-a opus.

În comparaţie cu Stark, Coeure a indicat în timpul unor discuţii în Parlamentul European că ar putea susţine noi achiziţii de obligaţiuni.

Chiar dacă statutul BCE interzice implicarea politicului, cele mai mari patru economii din zona euro, Germania, Franţa, Italia şi Spania au, neoficial, pretenţia de a fi reprezentate în consiliul director.

“Reprezintă sânge proaspăt la masă şi ar putea aduce o abordare diferită. Deoarece vin din interiorul guvernelor, există riscul ca situaţia să pară prea politizată, dar mă îndoiesc că BCE va tolera ceva ce pare o ameninţare la adresa independenţei sale”, a spus economistul şef pentru Europa la banca britanică RBS, Jacques Cailloux.

În ultimele şapte luni s-au schimbat patru din cei şase membri ai consiliului director, iar al cincilea va urma în mai, când spaniolul Jose Manuel Gonzalez-Paramo îşi încheie mandatul.

“Nu cred că persoanele vor conta foarte mult în această etapă. BCE are un traseu clar. Va trebui să facă ce este necesar pentru a lupta contra deflaţiei, adică noi reduceri de dobândă şi măsuri neconvenţionale. Germania a pierdut votul la achiziţiile de obligaţiuni, iar în viitor va exista majoritate şi pentru alte probleme”, afirmă Marchel Alexandrovich, economist pentru Europa la Jefferies International Londra.

BCE a redus dobânda cheie la minimul record de 1% şi a pus la dispoziţia băncilor lichidităţi nelimitate pentru a menţine creditarea în economie. Banca centrală a rezistat la presiunile pentru a accelera achiziţiile de obligasţiuni guvernamentale pentru a reduce costurile de împrumut ale ţărilor cu probleme din zona euro.

Cele mai citite

Ilie Sârbu, socrul lui Victor Ponta, „zburat” din bordul administrativ de la Romsilva

Ilie Sârbu, socrul lui Victor Ponta, a primit recent un cadou neplăcut din partea ministrului PNL al Mediului, Apelor și Pădurilor, fiind ejectat...

Imediat după alegerile locale se măresc amenzile. Creșterea salariului minim brut implică și creșterea amenzilor

Salariul minim brut crește cu 400 de lei, de la 3300 la 3700 de lei, începând din data de 1 iulie 2024, dar creșterea...

Ilie Sârbu, socrul lui Victor Ponta, „zburat” din bordul administrativ de la Romsilva

Ilie Sârbu, socrul lui Victor Ponta, a primit recent un cadou neplăcut din partea ministrului PNL al Mediului, Apelor și Pădurilor, fiind ejectat...
Ultima oră
Pe aceeași temă