33.5 C
București
luni, 17 iunie 2024
AcasăSpecialGazprom dă unde verde construirii unei părţi a gazoductului South Stream prin...

Gazprom dă unde verde construirii unei părţi a gazoductului South Stream prin România

Gazprom şi Transgaz au ajuns la concluzia că este fezabilă construirea unei părţi a gazoductului South Stream prin România, a anunţat compania rusă într-un comunicat citat de NewsIn. Gazprom şi Transgaz au încheiat studiul de fezabilitate cu privire la construirea unui tronson din South Stream pe teritoriul românesc. La 13 octombrie, Gazprom şi Transgaz au semnat un memorandum de intenţie pentru a pregăti un studiu de fezabilitate privitor la construirea unui tronson din South Stream prin România.

O delegaţie a Gazprom a fost în vizită în România şi a purtat negocieri cu Liviu Pintican, director general-adjunct la Transgaz S.A., precum şi cu alţi experţi români, afirmă monopolul rus, care nu precizează data acestei vizite, dar arată că s-a soldat cu încheierea studiului de fezabilitate. Cele două părţi au convenit că sunt motive pentru a aprofunda proiectul construirii gazoductului prin România, spune Gazprom. Următoarea etapă ar fi ca Rusia şi România să semneze un acord pentru construirea unei secţiuni din South Stream prin România.

South Stream, considerat un rival al gazoductului Nabucco susţinut de UE, este un proiect al Gazprom şi al companiei italiene Eni S.p.A. vizând transportarea gazului rusesc şi din Asia Centrală către Europa. Conducta ar urma să treacă pe sub Marea Neagră, pornind de pe litoralul rus până în oraşul bulgăresc Varna, unde se va ramifica în două – un segment va merge spre sud-vest către Italia şi celălalt către nord-vest, spre Austria.

Gazoductul South Stream ar urma să fie gata până în 2015. Construcţia ar urma să coste între 19 miliarde şi 24 miliarde de euro. South Stream va transporta 63 de miliarde de metri cubi de gaz pe an, adică 35% din exporturile totale anuale ale Rusiei către Europa. Secţiunea submarină a conductei ar urma să aibă o lungime de 900 de kilometri.

Cele mai citite

Scoicile şi rapanele din Marea Neagră sunt sigure pentru consumul uman

Inspectorii sanitar-veterinari din Constanța au anunţat că poate fi reluată recoltarea de moluște vii din Marea Neagră. Decizia vine după ce timp de 10 zile,...

Nicolae Stanciu, după victorie cu 3-0. “Ce am trăit azi nu se mai poate repeta”

Căpitanul echipei naționale de fotbal a României, Nicolae Stanciu, a declarat, luni, după victoria impresionantă cu 3-0 împotriva Ucrainei în meciul de debut de...

Se împart funcțiile de vârf la NATO și la UE. Nu apare vreo poziție disponibilă pentru Klaus Iohannis

Imediat după alegerile europarlamentare din 9 iunie 2024 se negociază funcțiile de vârf la nivelul Uniunii Europene, în paralel cu negocierile pentru postul de...
Ultima oră
Pe aceeași temă