12.4 C
București
luni, 20 mai 2024
AcasăSpecialFuneriu: Am intrat în normalitate în ceea ce priveşte organizarea bacalaureatului

Funeriu: Am intrat în normalitate în ceea ce priveşte organizarea bacalaureatului

Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, a declarat, joi, că în ceea ce priveşte organizarea examenului de bacalaureat s-a intrat în normalitate şi crede că dacă în urmă cu două decenii ar fi fost luate astfel de măsuri, mulţi tineri ar fi beneficiat de efectele acestora, relatează Mediafax.

“În sfârşit am intrat în normalitate în ceea ce priveşte organizarea examenului de bacalaureat”, a spus ministrul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, Daniel Funeriu, care a fost, joi, în vizită de lucru în Craiova, unde s-a întâlnit cu membrii Biroului Senatului Universităţii localitate şi ai Universităţii de Medicină şi Farmacie, precum şi cu conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj.

Ministrul Educaţiei le-a mulţumit inspectorilor şcolari generali pentru modul în care au organizat până acum examenul de bacalureat.

“Mă bucur că, în sfârşit, am intrat în normalitate şi nu pot să nu îmi pun întrebarea cum ar fi arătat România dacă aceste măsuri antifraudă ar fi fost luate de acum 20 de ani, cum ar fi arătat România dacă toţi cei între 18 şi 38 de ani ar fi beneficiat de aceste măsuri antifraudă?”, a mai spus Funeriu.

Peste 500 de elevi au fost eliminaţi la primele probe scrise ale examenului de bacalaureat, dintre care 233 la limba şi literatura română şi 268 la proba obligatorie a profilului.

 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă