De ani buni mă tot minunez la auzul mesajelor destulor organizaţii civice, de regulă autoproclamate, care în luările lor de poziţie pe tema democraţiei în România aduc mai degrabă a reprezentanţi ai breslei frizerilor. Abordarea lor este eminamente manieristă – îi interesează fasonul, nu esenţa, forma, nu fondul. Dezbat într-o veselie chestiuni precum sistemul electoral sau legătura insalubru de strânsă dintre politic şi corupţie.
Când un partid reacţionează însă cât de cât faţă de îngrijorările semnalate, cum ar fi cele privind sistemul judiciar, gratitudinea organizaţiilor civice se dovedeşte, de regulă, minimă – asta au aflat-o, de-acum, şi pedeliştii pe propria piele. ONG-urile româneşti rareori cooperează între ele – pe de o parte, din cauza prevalenţei unor rivalităţi personale, pe de alta, a luptei acerbe pentru fonduri. În plan intern, destule organizaţii par complet străine de valorile fundamentale ale democraţiei, liderii lor păstrându-şi funcţiile de conducere timp de decenii – detaliu neîndoielnic demn de invidiat din punct de vedere al politicienilor. Cu puţine excepţii onorabile, societatea civilă a devenit de mult o ramură a politicii neaoşe. Oferă partidelor sprijin într-o serie de chestiuni civico-politice, iar de la aderarea României la UE încoace a devenit extrem de deschisă faţă de variile oferte tentante venite din partea principalelor partide – aspect inimaginabil înainte de 2007. Continuă să predice necesitatea promovării şi apărării valorilor universale, dar este deseori mai ruptă de realitate şi cetăţeni decât politicieni precum Adrian Năstase. Ocazional, mai susură ceva despre posibilitatea apariţiei unui partid civic, deşi se demonstrează incapabilă atât de disciplina, cât şi de solidaritatea necesare lansării şi, ulterior, menţinerii pe linia de plutire a unei asemenea formaţiuni.
Pentru aceşti frizeri, pardon, stilişti politici perioada de precampanie electorală este pe departe cea mai rodnică, constituind un veritabil vârf de sezon. Partidele, uzate şi terne, au nevoie de o cură de rejuvenare ca de aer, fiind dispuse să plătească bani grei – publici, fireşte – pentru serviciile de make-up prestate, aşa cum relevă recentul pact propus de USL societăţii civile. Ca atare, opoziţia şi câţiva binecunoscuţi artizani ai spiritului civic neaoş au luat cu asalt Bruxelles-ul săptămâna trecută pentru a deplânge în buricul Europei starea deplorabilă a democraţiei de acasă. În cadrul dezbaterii USL, Guy Verhofstadt, belgianul aflat în fruntea Grupului ALDE din Parlamentul European, şi-a exprimat, oarecum dezlânat, îngrijorarea faţă de încălcarea standardelor democratice în România, deşi derapajele deplânse sunt infinit mai mici decât cele ale duopolului Merkozy pe parcursul ultimelor luni. Dublul standard aplicat de UE a fost şi de această dată frapant: Aliaţii politici ai lui Verhofstadt au reuşit să impună Greciei, Irlandei şi Italiei vremuri de crâncenă austeritate, dar nimeni nu s-a grăbit încă să tematizeze protestele sau mizeria socială din ţările respective în PE.
În ziua dezbaterii USL, Bruxelles-ul aflase deja de decizia magistraţilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de a-l condamna pe cel mai notoriu dintre premierii postdecembrişti ai României la doi ani de închisoare cu executare pentru acte de corupţie. La aflarea verdictului, Năstase a sărit, cum era de aşteptat, să acuze judecătorii de partizanat. La Bruxelles însă, nici corifeii vieţii civile româneşti şi nici gazdele lor europene nu au îndrăznit să pună sub semnul întrebării independenţa sistemului judiciar al ţării şi nici să afirme vreo clipă că puterea actuală ar exercita presiuni asupra acestuia. Europenii vor fi uitat între timp de memorabila guvernare Năstase, dar PSD, PNL şi vajnicii lideri oengişti nu au cum să nu îşi amintească de nenumăratele derapaje grave de la democraţie din perioada mandatului acestuia. În acea perioadă, şeful de atunci al delegaţiei UE la Bucureşti, Jonathan Scheele, s-a văzut nevoit chiar să ofere azil diplomatic unui lider al societăţii civile, după ce acesta a avut o serie de luări de poziţie la adresa flagrantelor iregularităţi electorale particulare guvernării PSD.
Cât despre pactul mefistofelic pe care USL îl flutură acum sub nasul organizaţiilor civice, acesta semnalează că opoziţia s-a dumirit, într-un final, asupra lipsei sale de influenţă în rândurile clasei de mijloc. Totuşi, USL nu s-a luminat încă asupra unui aspect-cheie: Majoritatea românilor interesaţi de politică au realizat de mult că organizaţiile civice nu mai reprezintă societatea, ci activează strict pe post de portavoce a unei clientele restrânse.
Pentru PSD, care nu are prea multe soluţii la îndemână, pare recomandabilă apropierea de Verzi – că doar ambele forma-ţiuni suferă de o mizantropie sesizantă. Dacă PSD pactizează cu Verzii autohtoni, promiţându-le o influenţă reală în anumite domenii, va câştiga enorm la Bruxelles unde lobby-ul ecologiştilor este, precum se ştie, puternic. Asta presupune, desigur, dezicerea totală de controversatul proiect Roşia Montană… cel puţin până după alegeri.
Pe vremuri, ramura civică a politicii româneşti obişnuia să tune şi să fulgere împotriva traseismului politic. În mod ironic, una dintre Antenele lui Voiculescu anunţa, apoteotic, imediat după încheierea transmisiunii live a dezbaterii civico-useliste de la Bruxelles trecerea unui senator PDL în tabăra conservatorilor. Fireşte că nu starea deplorabilă a democraţiei româneşti l-a împins pe Banias în braţele salvatorului Voiculescu, ci dureroasa lipsă de susţinere din partea liberal-democraţilor în chestiunea dosarului său legat de corupţia din Vama Constanţa. Înalţii preoţi ai civismului românesc se vor dumiri curând că personaje gen Banias sunt aidoma puricilor – trebuie să depui eforturi serioase pentru a mai scăpa de ei. Când patrupedul infestat începe să nu se mai oprească din scărpinat, parazitul intuieşte că e cazul să-şi caută o altă gazdă – una taman bună pentru continuarea traiului parazitar. 
Tom Gallagher este politolog britanic. Volumul său cel mai recent despre România este „Deceniul pierdut al României: Mirajul integrării europene după anul 2000″.
