13.3 C
București
luni, 20 mai 2024
AcasăSpecialFotografii ale avionului malaezian dipărut, publicate de CNN

Fotografii ale avionului malaezian dipărut, publicate de CNN

CNN a realizat un material în care publică mai multe fotografii cu aeronava care este cunoscută sub numele de "zborul MH370", dar care de fapt se numeşte 9M-MRO. Între timp, căutările avionului aparţinând companiei Malaysia Airlines, dispărut pe 8 martie, se intensifică.

Potrivit CNN, după dispariţia aeronavei, istoricul Michael Raisch a început să caute pe Internet fotografii cu Boeing-ul 777 şi a găsit numeroase instantanee postate de persoane care în timpul călătoriilor lor pe calea aerului au surprins imagini cu avionul companiei Malaysia Airlines peste tot în lume.

Michael Raisch a realizat chiar un site dedicat aeronavei 9M-MRO cu imagini surprinse în ultimii ani de către pasionaţii de astfel de fotografii, precum şi poveştile lor despre momentul în care au reuşit să surprindă ceea ce avea să devină unul dintre cele mai mari mistere din istoria aviaţiei.

"Din 2004 până cu câteva săptămâni înainte de incident, aceste fotografii marchează o decadă de servicii. Fotografiile vor să fie un omagiu adus acestui avion.", scrie Michael Raisch pe pagina web.

Cele mai citite

Rezultatele Loto 6/49, Joker şi Loto 5/40 din 19 mai 2024. Numerele câștigătoare și premiile puse în joc

Duminică, 19 mai 2024, Loteria Română a organizat noi trageri pentru fiecare din jocurile Loto 6/49, Joker şi Loto 5/40. Rezultate LOTO duminică 19 mai...

CS Dinamo a făcut eventul! „Dulăii” au câștigat Cupa României după o finală cu CSM Constanța

Formația de handbal masculin CS Dinamo Bucureşti a cucerit Cupa României, după s-a impus cu 23-19 în finala disputată contra celor de la CSM...

Ministerul Finanţelor: Numărul posturilor ocupate în instituţiile şi autorităţile publice a scăzut uşor în martie 2024

Numărul posturilor ocupate în instituţiile şi autorităţile publice din România era, în martie 2024, de 1.289.540, cu 425 mai puţine comparativ cu luna anterioară...
Ultima oră
Pe aceeași temă