26 C
București
sâmbătă, 1 iunie 2024
AcasăSpecialFOTO: Criminalul BREIVIK şi-ar putea ispăşi pedeapsa într-un COMPLEX DE LUX. Ai...

FOTO: Criminalul BREIVIK şi-ar putea ispăşi pedeapsa într-un COMPLEX DE LUX. Ai locui aici?

Anders Behring Breivik, judecat pentru masacrarea a 77 de persoane vara trecută, riscă pedeapsa maximă prevăzută în legislaţia norvegiană: 21 de ani de închisoare. Criminalul ar putea ajunge la închisoarea Halden, care reprezintă un adevărat complex de lux.

Halden este o închisoare de maximă securitate, iar personalul şi-a propus reabilitatea criminalilor şi pregătirea lor pentru reintegrarea în societate cu ajutorul celor mai moderne şi confortabile facilităţi. Construirea închisorii a costat 252 de milioane de dolari şi este proiectată pentru a „găzdui” 252 de deţinuţi.

Breivik ar putea locui în ceea ce seamănă cu un complex de lux. Pentru a uşura povara psihologică a pedepsei, constructorii închisorii au cheltuit aproximativ un milion de dolari pe fotografii, picturi şi instalaţii de lumină.

Din moment ce pedeapsa maximă este de 21 de ani, închisoarea Halden mimează confortul lumii de afară pentru a pregăti deţinuţii pentru libertate. Camerele sunt dotate cu băi proprii, gresie şi faianţă, mini-frigidere şi televizoare cu ecran plat.

La fiecare 10 sau 12 celule există o bucătărie şi o sufragerie, unde prizonierii îşi prepară mâncarea şi unde se pot relaxa după o zi de muncă. Nici una dintre ferestrele de la Halden nu are gratii.

Deţinuţii beneficiază chiar şi de un studio modern de înregistrări audio şi de cabinete medicale în care tehnologia de vârf este la ea acasă. Totodată, jumătate dintre gardienii de la Halden sunt femei.

Cum arată închisoarea care este mult mai luxoasă decât majoritatea locuinţelor din România?

Cele mai citite

Cum ar putea Nicușor Dan să elimine și mafia din fotbal

Ilustrație: Marian Avramescu Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, se laudă în campania electorală pentru un nou mandat de edil-șef că a oprit mafia...

Congresul SUA îl așteaptă pe premierul Benjamin Netanyahu să i se adreseze

Liderii Camerei Reprezentanţilor şi Senatului l-au invitat pe premierul israelian Benjamin Netanyahu să se adreseze Congresului SUA, în pofida disensiunilor majore în rândul populaţiei...

Sfatul de campanie al lui Bode pentru candidații PNL din Giurgiu

Secretarul general al PNL, Lucian Bode, i-a îndemnat pe candidaţii partidului la alegerile locale în Giurgiu să vorbească în campania electorală despre proiectele de...
Ultima oră
Pe aceeași temă