25.7 C
București
luni, 3 iunie 2024
AcasăSpecialFOTO. Cine este Daniela Hantuchova, prima adversară a Simonei Halep la Dubai

FOTO. Cine este Daniela Hantuchova, prima adversară a Simonei Halep la Dubai

Simona Halep și Daniela Hantuchova urmează să dispute, marți, după ora 18.30, turul al doilea al turneului de categorie Premier 5 de la Dubai. Cu toate că în meciurile directe Simona are un record de 3-0, de această dată adversara sa trece printr-o formă incredibilă.

Daniela Hantuchova (47 WTA, Slovacia), care împlinește, în aprilie, 32 de ani, continuă să fie un sex simbol al tenisului feminin. Ea a pozat deseori în pictoriale și este considerată una dintre cele mai frumoase jucătoare din circuitul WTA, concurând într-o perioadă cu Maria Șarapova.

Hantuchova, o jucătoare care a dominat tenisul atât la simplu, cât și la dublu, a ocupat locul 5 mondial (2003). Slovaca, o jucătoare care a revenit fulgerător în prima jumătate a clasamentului WTA, asta în ciuda vârstei, arată că încă nu și-a spus ultimul cuvânt pe prima scenă a tenisului feminin.

Urmărește aici Live Text Halep – Hantuchova: ora 18.30. Românca își apără, pentru prima dată, titlul la un turneu Premier 5 

Ea a câștigat, săptămâna trecută, turneul de la Pattaya (Thailanda), dotat cu premii totale de 250.000 dolari. Apoi a traversat Asia pentru a ajunge în Dubai, unde la scurt timp după a aterizat, a eliminat-o pe Mona Barthel (39 WTA), o altă jucătoare care a impresionat prin eliminarea lui Bouchard (7 WTA) la Anvers. Slovaca a câștigat, astfel, prima rundă, la Dubai, cu scorul de 7-6 (5), 3-6, 6-3. A fost un adevărat tur de forță pentru jucătoarea din Slovacia, însă rămâne de văzut dacă mai are energie pentru a-i ține piept Simonei Halep, care este fără îndoială cel mai puternic adversar pe care l-a întâlnit anul acesta.

Simona Halep, 4 WTA, va avea în fața sa o jucătoare completă, mai ales că a făcut performanță și la dublu, care poate scoate oricând, din rezerva sa inepuizabilă, o lovitură spectaculoasă. Avantajul Simonei este desigur vârsta, dar și faptul că Hantuchova este puțin probabil să evolueze la formă maximă, după meciurile grele din ultimele zile. 

Simona și Daniela s-au duelat până acum de trei ori (Doha 2012, Roma 2013, New Haven 2013), de fiecare dată impunându-se Halep. Cele mai două trebuiau să mai dispute încă o partidă, în 2013, tot la Dubai, dar atunci românca a declarat forfait înaintea meciului. 

Din nou exista suspiciunea că și această întâlnire dintre Halep și Hantuchova ar putea fi anulată, deoarece românca ar fi acuzat unele dureri în zona coastelor, conform unor surse din presă.

Citește și UPDATE. Halep s-ar putea retrage din turneul de la Dubai. Hantuchova, prima adversară

Cele mai citite

Un primar din Buzău este acuzat că și-a trecut proprietatea pe numele concubinei

În comuna Cozieni din județul Buzău, tensiunile au atins cote maxime după ce un locuitor a postat pe rețelele sociale informații compromițătoare despre...

Ministerul de Externe confirmă că două fete decedate în inundațiile din Italia sunt cetățeni români. A treia persoană încă este căutată

Ministerul român al Afacerilor Externe a confirmat că două fete care au murit în inundațiile din Italia erau cetățeni români. Confirmarea din partea MAE a...

PNL va avea candidat propriu pentru Președinția României, cel mai probabil fiind Nicolae Ciucă

PNL va avea un candidat propriu pentru funcția de președinte al României, la alegerile din toamna anului 2024, excluzându-se ideea ca PNL să susțină...
Ultima oră
Pe aceeași temă