32 C
București
luni, 17 iunie 2024
AcasăSpecialFemeile, marile învingătoare ale alegerilor primare din SUA

Femeile, marile învingătoare ale alegerilor primare din SUA

În douăsprezece state americane, printre care şi California, s-au desfăşurat marţi alegeri primare, scrie ziarul elveţian Le Temps, monitorizat de Agerpres.

 

În Arkansas, California sau Nevada, în Carolina de Sud, aproape peste tot, femeile, şi în special candidatele republicane, sunt cele care s-au descurcat admirabil.

În California, alegătorii republicani au ales două foste PDG de întreprindere pentru postul de guvernator, ocupat acum de Arnold Schwarzenegger, şi pentru cel de senator. Prima, Meg Whitman, este fostă patroană a site-ului de licitaţii eBay. Într-un stat mai degrabă de tradiţie democrată, ‘Terminatorul’ şi-a pus în joc toţi muşchii şi celebritatea pentru a fi ales şi apoi reales. În ceea ce o priveşte, Meg Whitman a scos din buzunar peste 70 de milioane de dolari şi mizează pe capacitatea sa de manager pentru a-i seduce pe alegătorii dintr-o Californie ce este acum în pragul falimentului. În cursa senatorială, republicanii au desemnat-o pe Carly Fiorina, fostă PDG la Hewlett-Packard, care se înfruntă cu o altă femeie, senatoarea democrată Barbara Boxer.

În Carolina de Sud, republicana Nikki Haley s-a clasat prima pentru postul de guvernator, chiar dacă aproape nimeni nu-i dădea vreo şansă după ce doi bărbaţi au afirmat că au întreţinut relaţii cu aceasta, în afara căsătoriei. În Nevada, un membru al Tea Party (un grup de dreapta, care nu face parte, oficial, din Partidul Republican şi ai cărui activişti doresc o opoziţie mai radicală la adresa guvernului Obama, n.red) , Sharron Angle, îi devansează pe alţi doi candidaţi republicani.

Datorită acestor reuşite, Partidul Republican se detaşează puţin de imaginea sa de formaţiune aproape exclusiv masculină, ceea ce ar putea fi benefic pentru el, comentează le Temps. Dar această victorie îi aparţine mai ales lui Sarah Palin, fostă candidată la funcţia de vicepreşedinte şi actuala emblemă a mişcării Tea Party, care a susţinut în mod activ mai multe din aceste candidaturi. Alături de ea, Sharron Angle şi-a înmulţit criticile împotriva ‘aroganţei statului’, a devenit campioana dereglementării Wall Street şi a preconizat privatizarea sistemului de pensii.

La fel, Nikki Haley a pozat în candidată ‘anti-establishment’, iar multiplele acuzaţii legate de legăturile sale extraconjugale, care ar fi putut să fie fatale pentru cariera sa politică, în mod paradoxal i-au consolidat imaginea.

Dacă va candidat la preşedinţia Statelor Unite, Sarah Palin ar putea şi ea să se sprijine pe această reţea de femei denumită de unii ‘mama grizzlies’.

În Arkansas, 10 milioane de dolari au fost puşi la bătaie, dar sindicatele nu au reuşit să o oprească pe senatoarea Blanche Lincoln. Aripa stângă a partidului vroia totuşi să dea acestei alegeri valoarea de exemplu pentru a o înlătura pe această democrată considerată prea de dreapta, mai ales în ceea ce priveşte chestiunile economice. Concurenta ei, o altă democrată, a încercat să capitalizeze nemulţumirea americanilor preconizând o serie de măsuri cu o accentuată conotaţie populistă. Se pare că Bill Clinton a salvat-o pe Lincoln când s-a lansat în lupta electorală. Această înfruntare fratricidă va lăsa cu siguranţă răni adânci la alegerile din noiembrie, cu atât mai mult cu cât Lincoln este o prietenă apropiată a lui Barack Obama.

De altfel, succesul lui Lincoln nu este greu de acceptat numai de sindicate. Senatoarea a iniţiat o măsură care vizează reglementarea excesului de produse derivate, răspunzătoare în mare parte de recenta criză financiară. În mediile financiare, mulţi se întrebau dacă victoria ei înseamnă o nouă ofensivă a celor care vor un control intensificat asupra Wall Street.

Cele mai citite

Pentru o curățare în profunzime a canapelei sau a saltelei tale, apelează la o firmă specializată

Pentru a oferi o experiență cât mai plăcută, noi și partenerii noștri folosim tehnologii precum cookie-urile pentru a stoca și / sau a...

Sorana Cîrstea, învinsă de Lin Zhu în primul tur la Birmingham

Sorana Cîrstea a fost eliminată în primul tur al turneului WTA de la Birmingham. Românca a fost învinsă în două seturi de Lin Zhu,...

Zelenski spune că va începe negocieri de pace cu Rusia imediat ce Rusia se retrage din teritoriile ucrainene

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat că este dispus să înceapă negocieri de pace cu Rusia imediat ce Rusia se retrage din teritoriile ucrainene. După...
Ultima oră
Pe aceeași temă