20.7 C
București
luni, 17 iunie 2024
AcasăSpecialExpoziţie de frigidere transformate în opere de artă

Expoziţie de frigidere transformate în opere de artă

O expoziţie de frigidere transformate de cei mai buni artişti români contemporani în opere de artă va avea loc pe 18 mai în Centrul Vechi din Capitală.

Expoziţia de frigidere inedite este rezultatul proiectului Red Bull Curates: Canvas Cooler în care s-au implicat 22 de artişti români. Aceştia sunt: Mihai Zgondoiu, Francisc Chiuariu, Andrei Argaetic, Noper, Victor Fota, Mădălin Andronic, Lea Rasovszky, Ghica Popa, Virgil Scripcariu, Kitra/Eldercut, Misha Diaconu, Dragoş Burlacu, Claudiu Ciobanu, Marilena Botez, Vlad Berte, Andrei Berindan, Laurian Popa, Diana Serghiuta, Radu Belcin, Alexandru Bunescu, Alexandru Ciubotariu şi Luciana Maria Mitrică.

Fiecare artist a primit câte un frigider alb şi l-a pictat din perspectiva sa, folosind propriul stil şi transformându-l în adevărate opere de artă. Astfel, frigiderele prezintă de la picturi inspirate din arta tradiţională românească, până la grafică sau imagini futuriste.

Red Bull Curates: Canvas Cooler Project este un proiect internaţional, care combină arta contemporană cu obiectele funcţionale. Proiectul s-a desfăşurat până acum în Statele Unite ale Americii, Japonia, Austria şi multe alte ţări.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă