21.4 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăSpecialExamenul de bacalaureat, modificat din 2013? Sindicatele cer USL probe scrise diferenţiate....

Examenul de bacalaureat, modificat din 2013? Sindicatele cer USL probe scrise diferenţiate. Pop: Vom discuta în Guvern şi vom avea dezbateri serioase cu elevii

Federaţiile sindicale din învăţământul preuniversitar cer USL modificarea sistemului de organizare a examenului de bacalaureat, încât acesta să includă, din 2013, şi probe scrise diferenţiate, în funcţie de profil şi filieră, pentru a nu se repeta “rezultatele dezastruoase” de anul trecut. Ministrul interimar al Educaţiei, Liviu Pop, a declarat că propunerea este pertinentă, deoarece forma actuală a acestui examen nu mai este adaptată situaţiei din sistemul de învăţământ, potrivit Mediafax.

“Reglementarea vine în întâmpinarea dorinţelor elevilor, ale părinţilor acestora şi ale cadrelor didactice, care au militat pentru susţinerea examenului de bacalaureat la disciplinele pentru care elevii au optat în cursul învăţământului liceal, iar nu la obiecte pe care nu au fost interesaţi să le studieze şi nici nu aveau cum, având în vedere profilul unităţii de învăţământ”, se arată într-o scrisoare deschisă adresată USL şi preşedinţilor PSD şi PNL, Victor Ponta şi Crin Antonescu, de liderii Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Federaţiei “Spiru Haret” şi Federaţiei Educaţiei Naţionale (FEN).

Sindicalişti spun că introducerea bacalaureatului diferenţiat, prevăzută în Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, este “una dintre puţinele reglementări benefice sistemului” din acest act normativ. Reglementarea, însă, nu va putea fi aplicată, conform aceluiaşi act normativ, decât din 2016, respectiv începând cu generaţia de elevi care începe clasa a IX-a în anul şcolar 2012-2013, subliniază sindicaliştii.

“Pentru anul acesta, nu mai poate fi operată modificarea, pentru că nu poţi schimba regulile în timpul jocului. Sperăm, însă, că va fi făcută pentru a intra în vigoare de anul viitor, pentru ca tuturor candidaţilor de la bacalaureat să li se acorde şanse egale. Modificarea trebuia operată din timp, dar cu Funeriu nu s-a putut discuta. În mandatul lui, a fost un monolog”, a declarat, pentru MEDIAFAX, preşedintele FEN, Constantin Ciosu.

Conform Legii educaţiei naţionale, cele două probe scrise pe care sindicatele le doresc introduse de anul viitor la bacalaureat sunt diferenţiate în funcţie de profil şi filieră. Astfel, pentru profilul real din filiera teoretică, acestea sunt matematică şi probă transdisciplinară din ştiinţe (fizică, chimie, biologie). Elevii de la profilul umanist din filiera teoretică ar urma să dea o probă la o limbă de circulaţie internaţională şi o probă transdisciplinară din geografie, istorie, ştiinţe socioumane. Pentru filiera tehnologică, vor fi o probă scrisă disciplinară specifică profilului şi una transdisciplinară specifică domeniului de pregătire, iar pentru filiera vocaţională – o probă practică sau scrisă, după caz, specifică profilului ori specializării şi o probă transdisciplinară specifică profilului sau specializării.

“Apreciem că se impune, în regim de urgenţă, modificarea sistemului de organizare a examenului de bacalaureat, prin aplicarea, începând cu anul 2013, a prevederilor art. 77 alin. (4) referitoare la proba scrisă E, astfel încât, pe lângă proba scrisă comună de Limba şi literatura română (şi, eventual, proba scrisă la Limba şi literatura maternă), să existe şi probe scrise diferenţiate în funcţie de profil şi filieră. Apreciem că o asemenea măsură este de natură să vină în sprijinul elevilor şi justifică modificarea/completarea Legii educaţiei naţionale prin ordonanţă de urgenţă”, se mai arată în scrisoare deschisă a sindicatelor.

Pop: Solicitarea privind bacalaureatul diferenţiat din 2013 este pertinentă

Ministrul interimar al Educaţiei, Liviu Pop, a declarat, sâmbătă, că propunerea sindicatelor privind introducerea bacalaureatului diferenţiat din 2013 este pertinentă, deoarece forma actuală a acestui examen nu mai este adaptată situaţiei din sistemul de învăţământ.

Pop a subliniat că propunerea de introducere a bacalaureatului diferenţiat din 2013, şi nu din 2016, aşa cum prevede Legea educaţiei naţionale, va fi discutată la nivelul guvernului, urmând să fie şi “dezbateri serioase cu elevii” pe acest subiect.

Demnitarul a mai spus, la România TV, că nu se aşteaptă ca la bacalaureatul de anul acesta să fie rezultate mai bune decât anul trecut, în condiţiile în care, consideră el, examenul nu este adaptat “cu ceea ce învaţă elevii la clase”.

“Mi-aş dori să nu mai asistăm la ce a fost anul trecut”, a adăugat Pop, cu referire la promovabilitatea scăzută de la bacalureatul din 2011.

Promovabilitatea la bacalaureatul din vara anului trecut a fost de 45,72%, cea mai slabă din ultimele două decenii.

Examenul de anul trecut a avut parte şi de cea mai severă supraveghere din istoria bacalaureatului, inclusiv cu camere video, pentru descurajarea şi depistarea fraudelor.

Cele mai citite

Tragedie la Marea Neagră! O navă s-a scufundat. Trei persoane sunt date dispărute

Sâmbătă dimineață, o navă sub pavilion tanzanian s-a scufundat în Marea Neagră, la 26 de mile marine de Sf. Gheorghe, anunță Autoritatea Navală Română....

Alexandru Rafila e convins: “Calitatea asistenţei medicale se va îmbunătăţi simţitor”

La ceremonia oficială de inaugurare a lucrărilor de construcție a Spitalului Regional de Urgență Cluj, desfășurată sâmbătă, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a subliniat că...

Salome Zurabișvili, președintele Georgiei, s-ao opus prin veto legii ‘influenţei străine’

Preşedintele Georgiei, Salome Zurabişvili, a anunţat sâmbătă că s-a opus prin veto legii criticate a 'influenţei străine', care a suscitat proteste masive în această...
Ultima oră
Pe aceeași temă