12.4 C
București
luni, 20 mai 2024
AcasăSpecialEgipt: Zece membri ai Frăției Musulmane, condamnați la moarte

Egipt: Zece membri ai Frăției Musulmane, condamnați la moarte

Un tribunal egiptean a condamnat la moarte zece membri ai Frăției Musulmane, pentru crime și incitare la violență în evenimentele ce au urmat înlăturării de la putere a fostului președinte islamist Mohamed Morsi, în iulie anul trecut, transmit agențiile Reuters și Xinhua, preluate de Agerpres.

Decizia a fost luată în contumacie, iar o condamnare în același caz pentru liderul Frăției Musulmane, Mohamed Badie, și pentru alți reprezentanți importanți ai organizației a fost amânată. La finalul lunii aprilie, Badie și alți 682 de susținători ai mișcării islamiste fuseseră condamnați la moarte într-un caz separat, pentru acuzația de tentativă de ucidere a unui polițist în orașul Minya, în august anul trecut.

Unul dintre cei zece condamnați sâmbătă este Abdul Rahman al-Barr, membru al organismului executiv al Frăției Musulmane.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă