21.6 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăSpecialEforie Nord: Un turist s-a înecat, iar alți cinci au fost salvați...

Eforie Nord: Un turist s-a înecat, iar alți cinci au fost salvați în ultimul moment

Un turist în vârstă de 64 de ani s-a înecat în mare, luni, în staţiunea Eforie Nord, iar alte cinci persoane care s-au aventurat în larg au fost salvate în ultimul moment, relatează Mediafax.

Potrivit reprezentanților Poliţiei Judeţene Constanța, polițiștii din Eforie au fost sesizați că o persoană s-a înecat în mare, în zona Taberei Luminița.

Oamenii legii au stabilit că este vorba despre un bărbat de 64 de ani, din București, care venise pentru câteva zile la mare, iar luni a intrat în apă, în zona unei porțiuni de plajă neamenajată, la o distanță de 30 de metri de mal.

La un moment dat, bărbatul a fost luat de curenți, el fiind adus la țărm de către turiștii aflați în zonă. La fața locului s-a deplasat un echipaj de la Serviciul Județean de Ambulanță care l-a resuscitat pe bărbat timp de 40 de minute, însă fără nicun rezultat. Trupul neînsuflețit al bărbatului a fost dus la morgă pentru necropsie.

Conform reprezentanților Serviciului Județean de Ambulanță Constanța, cadrele medicale au mai fost solicitate să intervină, luni, în cazul altor cinci persoane aflate în pericol să se înece în sudul litoralului. Dintre cele cinci cazuri, patru persoane au fost în stare mai gravă, având nevoie să fie internate în spital.

Salvamarii au avertizat încă de dimineață persoanele aflate pe plajă să nu se aventureze în larg deoarece sunt valuri mari și curenți puternici care le pot pune viața în pericol.

Cele mai citite

Alexander Zverev, campion la Foro Italico

Germanul Alexander Zverev a câştigat pentru a doua oară în carieră turneul ATP Masters 1.000 de la Roma, după ce l-a învins în finală...

Max Verstappen obține a 59-a victorie din cariera sa în Campionatului Mondial de Formula 1

Pilotul olandez Max Verstappen, reprezentând echipa Red Bull, a câștigat Marele Premiu al regiunii Emilia Romagna, desfășurat duminică la Imola, Italia. Aceasta reprezintă a...

Accident pe Dunăre. Două persoane au murit, iar alte cinci sunt date dispărute

Două persoane au fost ucise și alte cinci au fost date dispărute în urma unei coliziuni între o ambarcațiune cu motor de mici dimensiuni...
Ultima oră
Pe aceeași temă