29.7 C
București
duminică, 2 iunie 2024
AcasăSpecialDumitru Prunariu va conduce elita astronauţilor europeni

Dumitru Prunariu va conduce elita astronauţilor europeni

Cosmonautul Dumitru-Dorin Prunariu, primul român care a pătruns în spaţiul cosmic, a fost ales preşedinte al Asociaţiei Exploratorilor Spaţiului Cosmic – ASE Europe, în cadrul celui de-al 23-lea Congres Planetar al Asociaţiei Exploratorilor Spaţiului Cosmic (ASE), potrivit NewsIn.

Capitala Malaeziei, Kuala Lumpur, a găzduit în perioada 5-11 octombrie 2010 lucrările celui de-al 23-lea Congres Planetar al Asociaţiei Exploratorilor Spaţiului Cosmic (ASE), unica asociaţie independentă, non-profit, planetară, cu scop profesional şi educaţional a astronauţilor din întreaga lume.

În cadrul Congresului a avut loc şi reuniunea Grupului de constituire a filialei regionale europeane a Asociaţiei Exploratorilor Spaţiului Cosmic – ASE Europe şi stabilirea priorităţilor organizatorice pentru a face faţă unor proiecte prioritare pe care ASE Europe şi le propune în perioada următoare. Principalul scop al proiectelor va fi promovarea cercetării şi educaţiei în domeniul cosmic la nivel european, cât şi promovarea Europei ca o entitate aparte în mediul cosmic internaţional. Preşedinte al ASE – Europe a fost desemnat, prin vot în unanimitate, cosmonautul român, dr. Dumitru-Dorin Prunariu, având în vedere calităţile sale organizatorice, deschiderii internaţionale pe care o are, echilibrului promovat şi menţinut permanent în relaţiile dintre statele europene.

Pe agenda Congresului desfăşurat sub genericul “O planetă, o speranţă şi un viitor comun” s-au aflat dezbateri şi mese rotunde vizând problematica şi provocările explorării spaţiale în secolul XXI, precum şi necesitatea unei colaborări la nivel mondial în beneficiul întregii planete.

Dumitru Prunariu s-a născut la 27 septembrie 1952, în Braşov. La 14 mai 1981, a devenit primul şi singurul român care a zburat vreodată în spaţiul cosmic.

Cele mai citite

UE vrea să-și dezvolte producția de armament. Firme din Germania pot revitaliza industria de apărare a României

Președintele Senatului, Nicolae Ciucă, fost ministru al Apărării, consideră că industria de apărare din România are șanse să se revitalizeze prin colaborarea cu firme...

Roxana Hulpe și Bogdan Rădulescu, co-fondator Untold, au făcut nunta

Roxana Hulpe, cunoscută prezentatoare a Știrilor Pro TV, a trăit o experiență de neuitat, având parte de o nuntă ca în povești, desfășurată la...

Directorul executiv al Nvidia a anunțat când se va lansa următoarea generație a platformei de cipuri de inteligență artificială

Directorul executiv al Nvidia, Jensen Huang, a declarat că următoarea generație a platformei de cipuri de inteligență artificială (AI) se numește Rubin și va...
Ultima oră
Pe aceeași temă