In momentul de fata, ordinea de drept se afla in prezenta unei profunde primejdii constand in incercarea de a obstaculiza accesul cetatenilor la actul de justitie, respectiv de a nu mai permite instantelor judecatoresti rezolvarea unor actiuni in revendicare ce au ca obiect restituirea bunurilor imobiliare.
Dupa 23 august 1944, o data cu ocuparea tarii de catre armata sovietica, a fost rechizitionat un numar important de cladiri apartinand cetatenilor romani.
In timpul regimului comunist, pentru a asigura o aparenta de legalitate a abuzurilor si samavolniciilor comise, au fost emise o serie de acte normative cunoscute si recunoscute sub denumirea de nationalizari (Legea 119/1948; Decretul 92/1950; HCM 524/1955) sau de sanctionari ale unor categorii de persoane avand consecinte trecerea in proprietatea statului a imobilelor apartinand acestora (Decretul 111/1951; Decretul 224/1951, Decretul 223/1974 etc.).
In perioada 1990-1995, instantele judecatoresti s-au declarat competente de a solutiona actiunile promovate de proprietari sau mostenitorii acestora privind restituirea in deplina proprietate a bunurilor imobiliare trecute in proprietatea statului dupa 23 august 1944.
Prin Hotararea nr. 1 din 2 februarie 1995, Curtea Suprema de Justitie – in Sectiile Unite – a decis ca instantele judecatoresti si-au depasit atributiile cand au procedat la rezolvarea unor astfel de cazuri.
Dupa adoptarea acestei hotarari, instantele au apreciat ca au totusi competenta de a solutiona actiunile care vizau restituirea acestor categorii de bunuri, aceasta maniera de abordare demonstrand spiritul de dreptate care ii anima pe magistratii tarii.
Ulterior, Curtea Suprema de Justitie – Sectiile Reunite – prin Hotararea nr. 1 din 28 sept. 1998, cu unanimitate de voturi, a decis ca numai instantele judecatoresti au competenta de a solutiona, in conditiile legii, litigiile referitoare la incalcarea dreptului de proprietate si a celorlalte drepturi reale intervenite in perioada 1944-1999.
In acest context, procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie a solicitat, prin aplicarea institutiei juridice intitulate "Recurs in interesul legii" ca instanta suprema sa pronunte o hotarare care sa vizeze problemele de drept izvorate din aplicarea Legii 10/2001.
Din lectura recursului rezulta ca, de la momentul aplicarii Legii 10/2001, actiunile in revendicare al caror obiect il constituie restituirea in natura a imobilelor trecute in proprietatea statului in perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sunt inadmisibile, iar instantele judecatoresti trebuie sa le trateze ca atare.
In sprijinul acestei teze juridice se sustine, in esenta, ca Legea 10/2001, fiind o lege speciala, este de aplicabilitate imediata; ca acest act normativ nu numai ca suplineste regulile de drept comun, dar, prin masurile reparatorii pe care le contine, este superior acestora pentru ca, pe langa restituirea in natura, prevede si alte solutii care satisfac interesele persoanelor indreptatite.
De asemenea, se pretinde ca restituirea acestor categorii de imobile (prevazute in art. 2 al. 1 din Legea 10/2001) impune aplicarea unei proceduri speciale administrative, prealabile si obligatorii.
Desi dreptul de proprietate este imprescriptibil, procurorul general
il limiteaza la 6 luni
In aceasta ordine de idei se mentioneaza ca persoana indreptatita in temeiul art. 22 al. 1 coroborat cu al. 5 din Legea 10/2001 trebuie sa se adreseze institutiilor abilitate cu o "notificare", depusa in termen de 6 luni de la aparitia legii, pentru a obtine masurile reparatorii, in caz contrar pierzand beneficiile asigurate de Legea 10/2001.
In argumentarea aplicarii legii in acest sens in recurs se sustin, in exclusivitate, urmatoarele: "Pentru evitarea perpetuarii starii de incertitudine in ceea ce priveste situatia juridica a unor asemenea imobile, Legea 10/2001 a instituit un termen in interiorul caruia trebuie adresata notificarea, termen prelungit succesiv, sanctiunea nerespectarii lui constand, potrivit art. 22 al. 5, in pierderea dreptului de a solicita in justitie masuri reparatorii in natura sau prin echivalent". Din examinarea Legii 10/2001, ca si din continutul recursului procurorului general, reiese ca acest act normativ vizeaza dreptul de proprietate asupra imobilelor care au apartinut unor persoane fizice, preluate de stat in mod abuziv in perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.
In sensul prevederilor art. 480 C. Civ., proprietatea este dreptul unei persoane de a se folosi de un bun, de a-i culege fructele si de a dispune de el, iar potrivit art. 481 din acelasi Cod nimeni nu poate fi silit de a ceda proprietatea sa, afara numai pentru cauze de utilitate publica si primind o dreapta si prealabila despagubire.
Literatura de specialitate, prin condeiul unor ilustri juristi teoreticieni si practicieni ai Dreptului, a statuat ca persoana care are calitatea de proprietar isi exercita prerogativele de administrare. Procurorul general a dezvoltat in mod amplu motivatia recursului intentat, insa apreciem ca este util a prezenta numai acele aspecte care pot, dupa opinia noastra, a fi determinante in solutia care urmeaza sa fie adoptata.
Deoarece una dintre sustinerile prezentate in recurs are o semnificatie aparte pentru rezolvarea corecta a cazului, este util a fi redata fidel aceasta sustinere: "Pentru evitarea perpetuarii starii de incertitudine in ceea ce priveste situatia juridica a unor imobile, Legea nr. 10/2001 a instituit un termen in interiorul caruia trebuie adresata notificarea, termen prelungit succesiv, sanctiunea nerespectarii lui constand, potrivit art. 22 al. 5, in pierderea dreptului de a solicita in Justitie masuri reparatorii in natura sau prin echivalent".
Este absolut necesar a evidentia ca, intr-o singura fraza extrem de ambigua si lipsita de termeni juridici clari, se trateaza problema cea mai importanta cuprinsa in recursul formulat de procurorul general.
Astfel, se impune de catre autorul recursului, in ipoteza in care o persoana indreptatita nu s-a adresat inauntrul termenului de 6 luni institutiilor abilitate, pierde pentru totdeauna dreptul de proprietate asupra unui bun imobiliar. In alti termeni, conform interpretarii continutului recursului, o norma procedurala cuprinsa intr-o lege ordinara speciala este de natura a aduce atingere grava, cu consecinte insurmontabile, asupra unui drept fundamental, si anume dreptul de proprietate.
Prin maniera conceputa in recursul pronuntat de procurorul general, daca acesta ar fi admis, s-ar incalca grav prevederile constitutionale, reglementari cuprinse in legi organice si conventii internationale.
Legea 10/2001 reglementeaza regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989. In esenta, trateaza dreptul de proprietate cu privire la o anumita categorie de imobile apartinand anumitor categorii de persoane. Dreptul de proprietate constituie un drept fundamental al unei persoane, consacrat in Constitutie si intr-o lege organica (art. 480 si urmatoarele – C. Civ.) dar, conform conceptiei apartinand procurorului general, acest drept se stinge daca nu a fost exercitat intr-un termen procedural, cu alte cuvinte un drept imprescriptibil, aplicabil in materia dreptului de proprietate, poate fi afectat de un termen de decadere cuprins intr-o lege speciala.
Aceasta teza este de neconceput in raport de prevederile art. 72 si 114 din Constitutia Romaniei, ale Legii 24/2000, privind normele de tehnica legislativa, pentru ca nu poate fi permis ca unele prevederi procedurale cuprinse intr-o lege speciala sa anihileze dreptul material conferit de dreptul de proprietate.
Din economia Legii 24/2000 rezulta, evident, ca Legea 10/2001 se regaseste in capitolul "Lege speciala" si, atat timp cat trateaza dreptul de proprietate, nu poate sa contina prevederi incompatibile cu dreptul substantial, adica dreptul de proprietate.
In cazul admiterii recursului s-ar incalca principii constitutionale cum ar fi cele legate de discriminarea si defavorizarea unor anumite categorii de persoane si s-ar consfinti inegalitatea cetatenilor in fata legii.
Asa cum am subliniat, Curtea Suprema de Justitie, in Sectiile Unite, prin Hotararea nr. 1 din 28 sept. 1998, o data cu stabilirea faptului ca instantele judecatoresti au competenta de a solutiona litigiile referitoare la incalcarea dreptului de proprietate, a stabilit si perioada supusa examinarii, si anume 1944-1989. Este evident ca Legea 10/2001 poate reglementa numai situatia imobilelor trecute in proprietatea statului in perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, neavand dreptul de a solutiona situatia unor imobile trecute in proprietatea statului inainte de 6 martie 1945. Este notoriu ca dupa ocuparea Romaniei de catre armata sovietica, si in alte situatii ivite chiar inainte de 23 august 1944, nenumarate imobile au fost trecute in proprietatea statului.
Discriminare in randul proprietarilor. Victimele sunt nedreptatite de Legea 10/2001
Daca s-ar aplica Legea 10/2001 conform solicitarii procurorului general in recursul in interesul legii, inseamna ca exista mai multe categorii de proprietari. Deci se produce o discriminare in randul proprietarilor si se incalca grav dreptul de proprietate apartinand persoanelor ale caror imobile au fost trecute in proprietatea statului in perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989. In alti termeni, victimele regimului comunist nu mai pot redobandi proprietatea, iar acele persoane ale caror bunuri au fost trecute in proprietatea statului, din orice motiv, in afara perioadei de aplicare a Legii 10/2001 au in continuare acces la Justitie, respectiv la actiunea in revendicare. Nu poate fi permis ca un drept fundamental cuprins intr-o lege organica sa depinda de un termen procedural stabilit discretionar si total nejustificat, printr-o lege inferioara.
In ipoteza in care nu exista in Legea 10/2001 termenul de decadere reglementat in art. 22, ci dimpotriva, se prevedea posibilitatea introducerii in Justitie in mod nestingherit si in mod permanent, atunci se putea aplica si procedura administrativa cuprinsa in acest act normativ.
Ne permitem a sublinia ca recursul ce urmeaza a fi examinat este expresia intereselor ce apartin potentilor acestor vremuri care vor sa-si desavarseasca privilegiile asigurate prin pseudoacte normative (contestatele legi 112/1995, 10/2001, 18/1991, 247/2005 etc.). Rugam a se constata ca recursul in interesul legii, promovat de procurorul general, este total nefondat si rugam a fi tratat in consecinta de inaltii magistrati ai instantei supreme.
Ilegal, inechitabil, imoral
Actiunea in sine reprezinta o incercare temerara a reprezentantilor puterii executive (Guvern), legislative (Parlament) si a institutiei prezidentiale de a determina puterea judecatoreasca – adevarata reduta a fortei Dreptului – sa pronunte o hotarare prin care sa obstaculizeze accesul cetatenilor catre singura institutie competenta de a solutiona problema dreptului de proprietate – instanta judecatoreasca.
Credem ca este momentul ca institutiile care au colaborat la elaborarea legilor proprietatii sa aiba curajul sa dispuna masurile de modificare a legislatiei pentru a raspunde integral in fata cetatenilor si a nu transmite responsabilitatile ce le revin acestor institutii asupra puterii judecatoresti.
Acesta este ultimul argument pentru care va rugam sa respingeti recursul formulat de procurorul general, intitulat gresit "In interesul legii".
