Două femei au fost arestate în Marea Britanie după ce au încercat să se îmbarce într-un avion spre Germania cu soţul decedat al uneia dintre ele, ambele afirmând că l-au crezut doar adormit, a informat marţi Poliţia, citată de AFP consultată de Mediafax.
Cele două femei s-au prezentat, sâmbătă, la biroul de înregistrare pentru un zbor spre Berlin, în aeroportul John Lennon din Liverpool (nord-vestul Angliei), împreună cu Kurt Willi Jarant, în vârstă de 91 de ani, aşezat într-un scaun rulant şi purtând ochelari de soare.
Un lucrător de la aeroport l-a ajutat cu puţin timp înainte pe Jarant, care suferea de Alzheimer, să iasă dintr-un taxi şi să se aşeze în fotoliul rulant. Dar reprezentanţii aeroportului au început să aibă bănuieli şi i-au luat pulsul, descoperind astfel că era mort.
Poliţia a precizat că le-a arestat pe cele două însoţitoare, văduva defunctului, Gitta Jarant, în vârstă de 66 de ani, şi fiica acesteia, Anke Anusic, de 41 de ani, pentru nedeclararea decesului.
Cele două femei au fost eliberate pe cauţiune. Un legist a estimat că defunctul decedase de mai bine de 24 de ore, însă Anke Anusic a negat cu fermitate acest lucru.
„Ei cred că, timp de 24 de ore, noi am transportat un mort. Este ridicol, el a mişcat şi a respirat”, a declarat aceasta, contactată de BBC.
Cele două femei, care trăiesc în Oldham, în nord-vestul Angliei, dau asigurări că Jarant trăia când l-au luat de acasă pentru a merge la aeroport, afirmând că au crezut că dormea, pentru că avea ochii închişi.
„Trăia. Era palid, dar nu era mort”, a afirmat Anke Anusic. „Sunt atâţia oameni care l-au văzut în ultimele 24 de ore (…). Aceste acuzaţii sunt false”, a adăugat ea.
Potrivit ziarelor britanice, poliţia crede că cele două femei au vrut să evite plata destul de ridicată pentru transportul cadavrului.