23.7 C
București
marți, 21 mai 2024
AcasăSpecialDosarul "Motorina" al lui Blejnar, trimis unui judecător de cameră preliminară

Dosarul “Motorina” al lui Blejnar, trimis unui judecător de cameră preliminară

Tribunalul Braşov a decis ca dosarul “Motorina” în care este judecat fostul şef al ANAF Sorin Blejnar va fi trimis unui judecător de cameră preliminară care să analizeze rechizitoriul şi să verifice excepţiile, informează Mediafax.

Potrivit prim-grefierului Tribunalului Braşov, Costache Ştefan, instanţa a decis ca dosarul în care este judecat fostul şef al ANAF să fie trimis la Camera preliminară, conform noilor Coduri de procedură penală.

“Conform noilor Coduri, toate dosarele la care nu a început judecarea pe fond se trimit către camera preliminară. În cazul acestui dosar astăzi (vineri -n.r.) urma să înceapă judecarea pe fond. Se urmează procedurile şi apoi se fixează un termen de judecată”, a declarat prim-grefierului Tribunalului Braşov, Costache Ştefan.

Sorin Blejnar nu s-a prezentat, vineri, la Tribunalul Braşov.

Unul dintre avocaţii părţilor implicate în dosar, Cristian Drăghici, a spus că termenul limită pentru memorii, concluzii şi note cu privire la legalitatea probelor şi procedurilor este 10 martie, termen la care părţile nu vor fi prezente şi nici apărătorii.

“În urma deliberării, camera preliminară va trimite dosarul în instanţă sau, în cazul constatării nelegalităţii, nulităţii, va fi trimis organelor penale pentru refacere sau completare. Cercetarea judecătorească în această cauză încă nu a început, prin urmare, modificarea codurilor impune obligatoriu, prin legea de aplicare, trimiterea la camera preliminară”, a spus avocatul Drăghici.

Potrivit acestuia, în condiţiile în care sunt numeroase persoane implicate în dosar au existat frecvent situaţii de lipsă de procedură, procedură viciată şi au apărut insolvenţe care au modificat situaţia unor societăţi comerciale implicate în dosar, potrivit sursei citate.

În septembrie 2012, fostul şef al ANAF Sorin Blejnar şi alţi 16 inculpaţi au fost trimişi în judecată de DIICOT Braşov pentru constituire sau sprijinire de grup infracţional organizat, evaziune fiscală şi spălare de bani în dosarul “Motorina”. Printre cele 16 inculpaţi persoane fizice se numără doi şefi din cadrul Direcţiei Judeţene pentru Accize şi Operaţiuni Vamale (DJAOV) Braşov, Claudiu Monea şi Dorel Ciobanu, dar şi fostul deputat braşovean Vasile Bran.

Cele mai citite

Cristian Vasilcoiu, secretar de stat Ministerul Muncii: Proiectul privind salariul minim prevede că nu vor exista diminuări salariale

Proiectul privind salariul minim prevede că nu vor exista diminuări salariale iar formula care va fi stabilită va ţine cont, printre altele, de nivelul...

Defecțiune la metrou, ce afectează intervalul de timp la care sosesc trenurile

Circulaţia trenurilor de metrou pe Magistrala 2 Berceni - Tudor Arghezi se desfăşoară momentan la un interval de 6 minute, din cauza unor defecţiuni...

Când începe termenul de preaviz?

Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) din România a emis o decizie care stabilește când începe termenul de preaviz, anunță o știre publicată...
Ultima oră
Pe aceeași temă