13.3 C
București
luni, 20 mai 2024
AcasăSpecialDosarul Mafia Cărnii. Prima reacţie a procurorului şef Angela Nicolae: Este o...

Dosarul Mafia Cărnii. Prima reacţie a procurorului şef Angela Nicolae: Este o răzbunare

Procuroarea Angela Nicolae, cercetată, alături de fiul său, Daniel, în dosarul DNA de evaziune fiscală de peste 50 de milioane de euro, a declarat marţi la ieşirea din sediul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie că este nevinovată şi că acest dosar este o răzbunare din partea unei foste prietene şi partenere de afaceri a fiului meu, informează Mediafax

“Am dat o declaraţie amplă în faţa instanţei de judecată, în care am precizat că nu sunt vinovată de niciun fel de infracţiune ce se reţine în sarcina mea. Nu am luat nicio sumă de bani, nici cu împrumut, nici nu am pretins vreo sumă de bani de la partenerii de afaceri din vreo societate cu care colabora fiul meu”, a spus procuroarea de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PICCJ).

Ea a mai precizat că a explicat convorbirile cu fiul său, interceptate de procurori în cadrul cercetării, ca având loc în contextul unor probleme de familie.

Citeşte şi: Dosarul Mafia Cărnii. Procurorul şef, protectorul REŢELEI, arestat alături de fiu

Angela Nicolae le-a mai declarat jurnaliştilor că are o carieră în Parchetul instanţei supreme, fiind procuror-şef din 1996, şi de asemenea o situaţie materială “foarte bună”. “Deci nu-mi riscam cariera pentru nişte sume care mi se reţin, care sunt de 200 de roni sau de 500 de roni şi aşa mai departe”, a spus procuroarea.

“Am combătut toate acuzaţiile care mi s-au adus mie şi fiului meu. Toate aceste aspecte sunt legate de o anumită răzbunare, nu din partea autorităţilor, ci din partea unor persoane şi a unei foste prietene a fiului meu care era în leg cu aceşti cetăţeni libanezi”, a mai spus Nicolae, precizând că femeia repectivă i-a fost şi parteneră de afaceri fiului ei.

Citeşte şi: STENOGRAME în dosarul MAFIA CĂRNII. Băiatul procurorului şef se milogea pentru 500 de euro

Judecătorul care a emis mandate de arestare pe numele celor doi este Marius-Dan Foitoş, fost magistrat al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PICCJ). Foitoş a fost şef Serviciu criminalistic din cadrul Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică a PICCJ, fiind numit judecător la instanţa supremă în iunie anul acesta.

Procurorul Angela Nicolae, şeful Biroului de Relaţii Internaţionale şi Programe, altele decât Phare, din Parchetul instanţei supreme, şi fiul acesteia, Daniel Nicolae, sunt acuzaţi de trafic de influenţă, respectiv complicitate la această faptă.

Citeşte şi: Ce avere are Angela Nicolae, suspectată de trafic de influenţă în dosarul de evaziune fiscală

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă