Ma nedumereste de multa vreme o atitudine pesimista care refuza sa vada ceva bun in evolutia economiei romanesti din ultimii ani, chiar din ultimele doua decenii, insistand pe o interpretare negativista a tot ce se intampla, care sfarseste uneori in indignare si manie, alteori in descurajare si fatalism. Conform acestei perspective, Romania nu a facut de fapt nici un progres, cresterea economica, daca a fost si atat cat a fost, este "nesanatoasa", conducand la o economie distorsionata, cu o scazuta capacitate productiva, necompetitiva, inundata de importuri si la cheremul capitalului strain. Statul a renuntat, prin privatizarea bancilor si a altor sectoare-cheie, la orice instrument prin care ar fi putut sa intervina in redresarea economiei si "protejarea intereselor nationale". Chiar aderarea la Uniunea Europeana nu este considerata un succes al Romaniei, ci, mai degraba, un aranjament prin care puteri dominante si-au extins influenta spre estul continentului in cautare de piete de desfacere si de locatii pentru productie ieftina.
Acest tip de discurs se bucura de o audienta crescuta in perioade de criza, si asta nu doar in Romania. Este greu de combatut pentru ca multe neajunsuri ale modului de dezvoltare din ultimii ani sunt evidente si de necontestat, de la marile ramaneri in urma inregistrate in infrastructura pana la decalajele crescande in distribuirea geografica si sociala a bunastarii. Insa, in pofida acestor evidente, convingerea mea este ca astazi economia Romaniei se afla in cea mai buna pozitie pe care a avut-o de multe decenii si, mai mult decat atat, ca are o sansa reala sa depaseasca starea de inapoiere in care se zbate de peste o suta de ani. Produsul Intern Brut a ajuns, de la mai putin de 50 miliarde dolari cu un deceniu in urma, la aproximativ 200 miliarde dolari astazi, plasand Romania pe locul 20 intre cele 44 de tari europene – aproape de Portugalia si inaintea Republicii Cehe, a Ucrainei sau Ungariei (date FMI 2008).
Desi imparte cu Bulgaria ultimele locuri in Uniunea Europeana, Romania a facut progrese notabile, de la un PIB pe locuitor la paritatea puterii de cumparare care era mai mic de 30 la suta din media UE la inceputul anilor 2000 la 41 la suta din medie astazi. Continuand in acest ritm, Romania ar putea sa ajunga foarte aproape de media UE intr-o singura generatie – performanta destul de rara in istorie. S-a imbunatatit competitivitatea in sensul ca exporturile au crescut de la mai putin de 10 miliarde dolari anual in anii ‘90 spre 50 miliarde dolari astazi si, extrem de semnificativ, se indreapta in proportie de 70 la suta spre tari din Uniunea Europeana, o piata pretentioasa si cu o concurenta puternica. S-a imbunatatit si structura exportului, care acum un deceniu era dominat in proportie de peste 30 la suta de textile si incaltaminte, in vreme ce astazi predomina masini si aparate, echipamente electrice, produse metalurgice, mijloace de transport, care asigura 40-50% din exporturi.
Este adevarat ca de multi ani importurile sunt mai mari decat exporturile, deficitul extern in crestere constituind o vulnerabilitate. Contrar opiniei promovate de teoriile catastrofice, cea mai mare parte a importurilor reprezinta materii prime, produse energetice, masini si echipamente, ele fiind destinate productiei si investitiilor. In plus, aceasta situatie nu reprezinta un lucru neobisnuit pentru o tara cu un ritm de crestere inalt, deficitul contului curent fiind reflectarea in oglinda a excedentului contului de capital: de cativa ani, Romania a beneficiat de intrari substantiale de capital din strainatate, atat sub forma de investitii directe, cat si sub forma de imprumuturi. Iar capitalul strain a venit in Romania atras tocmai de potentialul de crestere si de stabilitatea sporita data de apartenenta tarii la Uniunea Europeana.
Desi a favorizat si o crestere excesiva a consumului (care acum este pe cale sa se ajusteze in mod dureros), capitalul strain nu are drept obiectiv ascuns sa transforme Romania intr-o piata de desfacere pentru simplul si sanatosul motiv ca urmareste castigul, nu scopuri caritabile. Cine ar fi interesat sa vanda pe o piata insolvabila, care nu poate plati mai devreme sau mai tarziu marfa? Capitalul strain care mizeaza pe Romania o face cu convingerea ca aici se vor dezvolta capacitati productive care vor asigura exporturi, salarii si venituri in crestere pentru cea mai mare parte a populatiei si deci o piata solvabila.
Nimeni nu poate nega, privind retrospectiv, ca am fi putut evita multe greseli, ca am fi putut face mai bine sau mai repede multe lucruri. Iar un spirit critic dezvoltat ne poate ajuta sa invatam din experientele trecute. Exista multe capcane si primejdii care ne stau in cale, iar lumea in care traim este extrem de competitiva si adesea nemiloasa cu cei mai slabi. Dar avem atuurile noastre si, daca le jucam bine, putem castiga valorificand o sansa istorica. Negativismul, lipsa de incredere in fortele proprii reprezinta un pericol mai mare decat cele, reale sau imaginare, care vin din afara. Sunt suprins de multe ori sa vad straini care au mai mare incredere in potentialul Romaniei decat avem noi. As vrea sa vad mai frecvent printre romani o atitudine precum cea sintetizata in sloganul electoral al presedintelui american Obama: "Yes we can". Pentru ca, da, si noi putem!
