33.2 C
București
duminică, 23 iunie 2024
AcasăSpecialDoi morţi şi opt răniţi într-un accident grav, la Drobeta Turnu-Severin

Doi morţi şi opt răniţi într-un accident grav, la Drobeta Turnu-Severin

Două persoane au murit şi mai multe au fost rănite, vineri seară, după ce un microbuz s-a ciocnit cu un autoturism, pe drumul european E 70, la ieşirea din Drobeta Turnu Severin, în judeţul Mehedinţi, informează Mediafax.

Circulaţia rutieră pe E 70, la ieşirea din Drobeta Turnu Severin către Timişioara, a fost reluată pe un fir, vineri seară, în jurul orei 19.10.

Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Mehedinţi, Nicolae Lohon, accidentul s-a produs după ce un microbuz de transport persoane care se deplasa regulamentar dinspre Timişoara către Drobeta Turnu Severin a fost izbit de un autoturism Land Rover care circula pe contrasens.

Sursa citată a precizat că cele două persoane decedate sunt şoferul şi pasagerul din dreapta aflate în autoturism, din aceeaşi maşină alte trei persoane fiind rănite şi transportate la Spitalul Judeţean din Drobeta Turnu Severin. Din microbuz, cinci pasageri au fost răniţi uşor.

La ora transmiterii acestei ştiri, poliţiştii Serviciului Rutier Mehedinţi fac cercetări şi dirijează traficul în zonă, care se desfăşoară pe un fir.

Cei cinci pasageri aflaţi în microbuzul de transport persoane au fost duşi la spital cu ambulanţele, însă, potrivit medicilor, sunt în afara oricărui pericol.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Mehedinţi, locotenent Ramona Nistor, accidentul s-a petrecut, vineri, în jurul orei 18.40, la ieşirea din Drobeta Turnu Severin către Timişoara.

“La faţa locului au fost solicitaţi pompierii de la Serviciul de Descarcerare şi echipaje SMURD, care au intervenit pentru scoaterea unei persoane decedate dintr-una din maşinile implicate în accident”, afirma Ramona Nistor.

O altă persoană decedată a fost scoasă din maşină de către oamenii aflaţi la faţa locului.

Cele mai citite

Rusia acuză SUA de responsabilitate pentru atacul Ucrainei asupra Crimeei

Ministerul Apărării din Rusia a declarat duminică că Washingtonul poartă responsabilitatea pentru un atac mortal asupra Crimeei anexate de Rusia de către Ucraina, care,...

Fotbalistul francez Tchouaméni afirmă că îl „îngrozesc” opțiunile politice „extreme”

Mijlocașul francez al echipei Real Madrid, Aurélien Tchouaméni, a declarat duminică că îl „îngrozesc” opțiunile politice „extreme”, referindu-se la alegerile legislative anticipate din Franța...

Scholz își exprimă îngrijorarea cu privire la o posibilă victorie a extremei drepte în alegerile din Franța

Cancelarul german Olaf Scholz a declarat duminică că este "îngrijorat" de perspectiva unei victorii a extremei drepte în viitoarele alegeri parlamentare din Franța. Partidul președintelui...
Ultima oră
Pe aceeași temă