20.6 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăSpecialDoi inculpaţi în procesul angajărilor nelegale în Ministerul de Interne, promovaţi

Doi inculpaţi în procesul angajărilor nelegale în Ministerul de Interne, promovaţi

Fostul secretar general al Ministerului Administraţiei şi Internelor, Constantin Baci, şi fostul director general al Direcţiei Generale Management Resurse Umane, Adrian Pătraşcu, inculpaţi în procesul privind angajările nelegale în acest minister, au fost promovaţi de la Poliţia Capitalei în MAI, potrivit Mediafax.

După ce Baci şi Pătraşcu au fost inculpaţi, ei au fost puşi la dispoziţia Poliţiei Capitalei, însă în 7 martie ministrul de Interne, Gabriel Berca, i-a numit consilieri în cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor.

Purtătorul de cuvânt al MAI, Marius Militaru, a declarat, că cei doi sunt la dispoziţia ministerului, nefiind numiţi consilieri.

Surse oficiale au declarat însă că cei doi au fost numiţi printr-un ordin emis în 7 martie, la MAI.

Pătraşcu a fost numit consilier la Direcţia Resurse Umane, adică acolo unde a fost director general, iar  Baci a fost numit consilier al secretarului general al MAI, chestor de poliţie Irina Alexe.

Luni, 12 martie, Pătraşcu şi Baci au fost audiaţi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ).

Fostul secretar general al Ministerului Administraţiei şi Internelor Constantin Baci a declarat, în faţa instanţei supreme, că Traian Igaş – fost ministru de Interne – i-a transmis, prin consilierul lui, Niculae Chesnoiu, că vrea ca o persoană din Arad să rămână în MAI şi după plecarea sa.

“Ca urmare a celor transmise prin consilierul Chesnoiu, m-am prezentat la ministru (Traian Igaş, n.r.), care cu această ocazie mi-a comunicat numele unei persoane, spunându-mi ca aceasta «să participe la unul din concursuri şi să rămână în sistem ca militar sau poliţist» şi după plecarea lui. Nu pot să precizez numele acestei persoane, dar cred că în mod cert mi-a spus numele ei. Ştiu însă că această persoană era din Arad”, a spus Constantin Baci în faţa instanţei, avocatul acestuia, Viorel Roş, comentând la finalul declaraţiei că această persoană este o femeie.

Totodată, luni, Adrian Pătraşcu, fost director general al Direcţiei Generale Management Resurse Umane din MAI, audiat în calitate de inculpat în dosarul de corupţie, a declarat în faţa judecătorilor că Niculae Chesnoiu, Constantin Baci şi fostul secretar Dumitrana veneau la el cu bileţele pe care erau menţionate numele unor persoane care trebuiau puse în anumite funcţii.

“Arăt că atât Baci Constantin, cât şi consilierul lui Igaş, Chesnoiu, dar şi fostul secretar Alexandru Dumitrana (înlocuit din funcţie, de către premierul Răzvan Ungureanu, în data de 9 martie 2012, cu Irina Alexe-n.r.) veneau la mine cu bileţele în care erau menţionate numele unor persoane şi au făcut afirmaţia: «ministrul Igaş îi vrea în aparatul central»”, a spus Adrian Pătraşcu în faţa magistraţilor.

În iulie 2011, procurorii Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie i-au trimis în judecată pe Olimpiodor Antonescu, fostul inspector general al Jandarmeriei Române, acuzat de neglijenţă în serviciu şi pe Nicolaie Gheorghe Rugină, fostul său prim-adjunct, acuzat de abuz în serviciu contra intereselor publice şi fals intelectual.

În acest dosar sunt judecaţi şi Constantin Baci, fost secretar general în MAI, Adrian Pătraşcu, fost director general al Direcţiei Generale Management Resurse Umane din MAI, şi Ion Valentin Opriţescu, fost director general al Direcţiei Generale Financiare din MAI, toţi fiind acuzaţi de abuz în serviciu contra intereselor publice.

Procurorii i-au trimis în judecată şi pe Constantin Stoleriu, fost ofiţer în cadrul Direcţiei Generale Management Resurse Umane din MAI, pentru complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice şi pe Marian Valentin Grigoroiu, fost director al Direcţiei Resurse Umane din cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, pentru abuz în serviciu contra intereselor publice şi complicitate la fals intelectual.

Potrivit procurorilor, în toamna anului 2010, în cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române şi al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă au fost deblocate posturi “în scopul exclusiv al angajării ilegale a patru persoane”, una direct într-o funcţie de autoritate publică din MAI şi celelalte trei pe funcţii de ofiţeri.

Cele mai citite

A fost găsită fetița dispărută la Iași. Alazaroaie Riana Danielle a plecat de la școală, dar nu mai ajunsese acasă

ALAZAROAIE RIANA DANIELLE are 10 ani și fusese văzută ultima dată purtând uniforma școlară. La momentul dispariției, ea se afla pe raza municipiului Iași,...

Producția de cărbune a scăzut

Producţia de cărbune net a României a totalizat, în primele trei luni ale acestui an, 511.600 tone echivalent petrol, fiind cu 11,6% mai mică...

VIDEO. Andreea Marin a dezvăluit secretul prin care își ține soțule aproape: “Construim în continuare”

Andreea Marin și Adrian Brâncoveanu alcătuiesc unul dintre cele mai discrete cupluri din showbiz-ul românesc, evitând expunerea excesivă în mediul public și preferând să-și...
Ultima oră
Pe aceeași temă