29.6 C
București
vineri, 31 mai 2024
AcasăSpecialDoctor român SUSPENDAT în Marea Britanie

Doctor român SUSPENDAT în Marea Britanie

Doctor român suspendat după ce a externat un pacient cu gâtul rupt şi a trimis acasă o femeie cu sarcină ectopică

Un doctor român a fost suspendat după ce a externat un pacient cu gâtul rupt aflat pe lista pacienţilor cu tratamente modeste de care ar fi trebuit să îi pese, a fost audiata la tribunal.
Pe lângă asta, Dr Camelia Jurcuţ a trimis acasă o viitoare mămica cu sarcină ectopică după ce s-a plâns de dureri de stomac, şi nu a reuşit să descopere bucăţi de metal în ochii unui pacient.
O asistentă îngrijorată de starea femeii însărcinate a sunat-o pe aceasta acasă, a aflat comisia de ancheta.

Pacienta însărcinată în 8 săptămâni a fost dusă la spitalul Pilgrim din Boston, Lincolnshire. Dr Jurcuţ a fost găsită vinovată pentru deficienţă în îndeplinirea profesiei şi suspendată pentru nouă luni.
Unele diagnostice ale Dr Jurcuţ au fost descrise ca fiind bizare, iar tratamentele sale pripite. Dar când aceasta a fost criticată de colegii de breaslă, a afirmat că prescripţiile respectau normele din România.
Un consultant a afirmat:” Am simţit că Dr Jurcuţ este prea încrezătoare în abilităţile sale şi uneori pare să nu o intereseze de siguranţa pacienţilor” .

Tribunalului i s-a spus că în Iunie 2011, femeia aflată la a doua sa sarcină a fost îngrijită la A&E în Skegness, fiind trezită de dimineaţă de durerea pe care o simţea în partea de jos a abdomenului.

Dr Jurcuţ nu s-a mai uitat la tratamentele anterioare pe care le-a primit aceasta şi i-a prescris femeii paracetamol şi a trimis-o acasă.
Preşedintele John Donnelly a spus:” Comisia de anchetă au luat în considerare eforturile asistentelor, după ce ai externat pacienta, de a o contacta, şi de a o ruga să se întoarcă la spital. Juraţii de asemenea au notat că la ora 8:10 în aceeaşi zi pacientul a sunat la spital, aflându-se în dureri mari.

“Comisia de anchetă e mulţumită că deficienţa profesională a Dr Jurcuţ nu a prezentat un risc pentru siguranţa pacientului”.
“Comisia de anchetă a constatat că în timp ce se pot identifica zone pentru recalificare, supraevaluarea sa în legătură cu domeniul de competenţe şi o rezistenţă aparentă la îndreptare, indică faptul că condiţiile nu ar fi adecvate sau suficiente pentru a proteja pacienţii în acest caz.

Dr Jurcuţ a fost acuzată de deficienţă profesională privind tratamentul a nouă pacienţi de-ai ei în departmanetele A&E din spitalele Skegness şi Scunthorpe în 2011.
“Aceste evenimente s-au întâmplat în decursul câtorva luni cu un număr de pacienţi cu vârste şi condiţii variate, multe dintre ele serioase” , a spus Mr Donnelly.

Dr Jurcuţ a intrat în atenţia Consiliului Medical General în februarie 2012 când şefii spitalelor United Lincolnshire NHS Trust au trimis o scrisoare exprimând griji privitoare la erorile clinicii.
Un bărbat în vârstă de 86 de ani a fost trimis acasă exprimând dureri de spate şi gât în urma unei căderi, dar la o săptămâna după o tomografie a arătat că avea gâtul fracturat.
A fost găsită vinovată pentru diagnosticul inadecvat acordat unui copil în vârstă de doi ani.
Dr Jurcuţ s-a calificat în medicină în Bucureşti, România, în anul 1999. A început să practice medicină în Marea Britanie începând cu 2009. De asemenea a mai lucrat în spitalul Doncaster, dar a spus că intenţionează să se întoarcă în România.
Comisia de anchetă a decis ca suspendarea să fie pe durată a nouă luni. Dr Jurcuţ va trebui să fie supusă unei audieri înainte să se întoarcă la muncă.

Cele mai citite

Au început săpăturile pentru construirea Maternității Sf. Ioan, singura astfel de unitate medicală ridicată de la zero în București în ultimii 35 de ani

Sectorul 4 al Municipiului București continuă să investească masiv în infrastructura medicală a Capitalei, folosind fonduri europene nerambursabile. După ce în ultimele trei luni au...

Ciolacu, despre infrastructura rutieră din Maramureș

Premierul Marcel Ciolacu a declaratla că în judeţul Maramureş nu este niciun kilometru de drum judeţean, drum expres sau autostradă în lucru, deşi în...

Rusia folosește rachete balistice nord-coreene în Ucraina

Un nou raport dat publicității de Pentagon relevă faptul că Rusia foloseşte rachete balistice nord-coreene în Ucraina. Raportul se bazează pe analiza unor resturi...
Ultima oră
Pe aceeași temă